Actualitate
Cu Radu Paraschivescu în lumea cărților

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat, în ziua de 10 octombrie 2023, în cadrul ediției din acest an a „Salonului Hunedorean al Cărții”, o nouă întâlnire cu îndrăgitul scriitor, traducător și om de televiziune Radu Paraschivescu, prezent la Deva pentru a-și lansa cele mai recente cărți, ambele apărute la Editura Humanitas: „Podul Diavolului” și „Garoafe la bordel”.
Opera literară a lui Radu Paraschivescu se bucură de un binemeritat succes, scriitura inteligentă, umorul debordant și subiectele abordate găsind de fiecare dată drum deschis către preferințele cititorilor. Cărțile sale apărute la prestigioasa Editură Humanitas sunt romane (Fluturele negru, Cu inima smulsă din piept, Acul de aur și ochii Glorianei, Podul Diavolului), proză scurtă (Bazar bizar, Aștept să crăpi (de astăzi, în prime time), Omul care mută norii, Am fost cândva femeie de onoare), precum și cărți în care radiografiază cu puterea unui laser realitățile din România de azi (Maimuța carpatină, Două mături stau de vorbă, Ghidul nesimțitului, Noi suntem români, nimeni nu-i perfect etc.). Dintre acestea din urmă, Ghidul nesimțitului s-a bucurat, la apariția din anul 2006, de un uriaș succes, devenind un incontestabil bestseller.
Radu Paraschivescu este și un bun traducător, în palmaresul său fiind peste 120 de cărți traduse din autori ca Julian Barnes, Salman Rushdie, David Lodge, William Golding, Kazuo Ishiguro, John Steinbeck etc.
Filolog prin formația universitară, Radu Paraschivescu este foarte sensibil la orice manifestare scrisă sau verbală care aduce atingere limbii române și, prin urmare, a susținut la televiziune binevenitele rubrici Pastila de limbă și Dă-te la o carte.
Nu în ultimul rând, pasiunea pentru fotbal a făcut la Radu Paraschivescu să fie și un competent, inteligent și savuros comentator sportiv, bucurându-se de aprecierea microbiștilor.
Cărțile cu care Radu Paraschivescu s-a prezentat la Salonul Hunedorean al Cărții din acest an sunt cele mai recente apariții ale autorului, cărți publicate la Editura Humanitas, unde Radu Paraschivescu este editor din anul 2003.
Podul Diavolului este un roman captivant, scris cu o tehnică excepțională, cu o acțiune palpitantă foarte bine condusă, cu personaje atent zugrăvite, cu o atmosferă enigmatică în care cititorul este prins încă de la primele pagini. Una dintre cele mai pitorești regiuni din Franța, Perigord, cu un sat peste care timpul pare că n-a trecut, constituie locul în care se desfășoară acțiunea romanului în care Radu Paraschivescu recurge la o scriitură plină de savoare, de foarte bună calitate.
A doua carte, Garoafe la bordel, cuprinde un număr de unsprezece proze scurte, povestiri care toate devin un tablou limpede al lumii românești căreia Radu Paraschivescu i-a pus în față o oglindă nemiloasă. Face acest lucru cu un umor rafinat, cu inteligență și cu un extraordinar de acut simț al observației. Numit pe bună dreptate „sanitar al limbii române”, Radu Paraschivescu nu omite nici în acest volum să insereze câteva pagini în care satirizează nemilos „avalanșa de barbarisme și calchieri sub care fragila limbă maternă riscă să se sufoce”. Cititorii cărților acestui valoros prozator știu deja că, în cazul lui Radu Paraschivescu, „sursele de amuzament se pot ivi de oriunde”.
Publicul prezent la întâlnirea cu scriitorul Radu Paraschivescu a avut prilejul să-l asculte vorbind despre cele două cărți ale sale, după care a urmat un viu dialog cu cititorii și o sesiune de autografe.
Cu deosebită considerație,
Manager,
Ioan Sebastian Bara
Actualitate
Două vieți salvate într-o singură zi de pompierii din Brad: un pisoi căzut într-o fântână și o bivoliță blocată într-o groapă cu nămol

Două intervenții inedite, dar cu final fericit, au fost realizate astăzi de pompierii brădeni, care au reușit să salveze, la propriu, două suflete: un pisoi năzdrăvan și o bivoliță rătăcită.
Ambele misiuni au fost coordonate de echipele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Brad și s-au încheiat cu momente de emoție puternică atât pentru salvatori, cât și pentru stăpânii necuvântătoarelor.
Prima intervenție a avut loc în jurul prânzului, când un apel la 112 a anunțat că un pisoi a căzut într-o fântână cu o adâncime de peste cinci metri, aflată pe o proprietate din municipiul Brad. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara, motănelul făcea „echilibristică pe marginea unei fântâni” atunci când s-a prăbușit în interiorul puțului.
„Stăpânii l-au auzit destul de repede, însă cum fântâna avea peste 5 metri adâncime, au sunat la 112, cerând ajutor. În câteva minute, colegii noștri au fost prezenți la adresa indicată din oraș și unul dintre ei a coborât în fântână pentru a recupera pisoiul”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
După câteva momente tensionate, misiunea s-a încheiat cu succes, iar puiul de pisică a fost readus la suprafață în siguranță, fiind înapoiat în brațele stăpânei sale — o fetiță de doar câțiva ani, emoționată și recunoscătoare.
Cea de-a doua intervenție a fost mult mai dificilă și a avut loc în cursul serii, în apropierea localității Ociu. Acolo, o bivoliță rătăcită de aproape o săptămână a fost descoperită într-o groapă cu nămol, dintr-o pădurice. Animalul era epuizat și nu mai avea forța de a se elibera singur.
„Stăpâna acesteia, o doamnă în vârstă, își punea acum toată nădejdea în priceperea pompierilor”, au precizat reprezentanții ISU.
După aproape o oră și jumătate de eforturi susținute, rumegătoarea a fost extrasă din capcana de noroi și încredințată proprietarei sale, care a izbucnit în lacrimi de fericire.
Foto: ISU Hunedoara
Actualitate
Dacii de altădată, emoție și istorie în Piața Unirii din Deva

Astăzi, 14 iunie, Piața Unirii din Deva a devenit un veritabil portal spre trecut, unde timpul a stat în loc pentru câteva ore, înmiresmat de benzină și povești uitate.
Cea de-a 17-a ediție a Întâlnirii Naționale Dacia Clasic, organizată de Retromobil Club România, a adus în fața publicului nu doar automobile vechi, ci fragmente de viață, de copilărie și de dor.
Zeci de Dacii atent restaurate s-au aliniat cu mândrie pe esplanada centrală a orașului. Sub soarele blând al după-amiezii, cromul, vinilinul și vopseaua pastelată au devenit mai mult decât simple detalii – au fost punți către amintiri.
Privirile trecătorilor s-au oprit cu nostalgie asupra acelor mașini care, odinioară, făceau parte din cotidianul fiecărei familii românești.
Evenimentul a fost, dincolo de o simplă expoziție auto, o celebrare a pasiunii și perseverenței. Proprietarii acestor bijuterii pe patru roți nu sunt doar colecționari, ci adevărați păstrători ai unui fragment din identitatea românească. Ei repară, lustruiesc, reconstruiesc și, mai ales, povestesc.
Retromobil Club România a reușit, și de această dată, să transforme o întâlnire tematică într-un moment de comuniune între generații – un bunic emoționat alături de nepotul curios, o mamă povestind fiului cum își făcea temele pe bancheta din spate în drum spre bunici.
Dacii de poveste au plecat spre alte orașe, spre alte inimi care încă tresar la sunetul unui motor vechi și la promisiunea unei excursii de altădată. Dar pentru cei care le-au privit astăzi în Deva, rămâne amintirea unei după-amiezi în care trecutul a prins din nou viață – într-un sunet de motor, într-un gest de mângâiere pe o caroserie veche, într-o lacrimă discretă ascunsă sub ochelari de soare.
FOTO: Facebook@Lucian M Mara
Actualitate
Înotul în locurile neamenajate, periculos. ISU Hunedoara, recomandări

Odată cu instalarea caniculei și a dorinței de răcorire, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara lansează un apel către populație să evite zonele de înot neamenajate.
Autoritățile subliniază riscurile semnificative asociate scufundărilor în lacuri, râuri sau iazuri nesupravegheate, îndemnând cetățenii să aleagă doar spațiile special destinate acestui scop.
Măsuri de siguranță
ISU Hunedoara a emis o serie de recomandări esențiale pentru a preveni tragediile și pentru a asigura o întoarcere în siguranță alături de cei dragi:
- Înotați doar în locuri special amenajate: Aceste zone sunt verificate și supravegheate, oferind un mediu mai sigur.
- Nu intrați singuri în apă dacă nu știți să înotați: Fără supraveghere, riscul de înec crește considerabil.
- Evitați râurile și cursurile de apă cu maluri abrupte și curenți puternici: Aceste condiții pot fi extrem de periculoase chiar și pentru înotătorii experimentați.
- Nu vă îndepărtați de mal dacă nu știți să înotați: Rămâneți în zonele puțin adânci, unde vă simțiți în siguranță.
- Evitați intrarea în apă rece după expunerea prelungită la soare: Această combinație poate duce la șoc termic.
- Nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcții: Adâncimea necunoscută și prezența obstacolelor subacvatice pot provoca răni grave.
- Nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia: Chiar și în piscinele mici, supravegherea constantă este crucială.
Înotul în locuri neamenajate, periculos
Autoritățile au detaliat și motivele pentru care aceste avertismente sunt imperative:
- Curenți puternici și imprevizibili: Acești curenți pot trage înotătorii la fund sau îi pot duce departe de mal, îngreunând revenirea la siguranță.
- Adâncimi necunoscute și variații bruște de nivel: Există un risc crescut de a vă lovi de obstacole subacvatice, cum ar fi pietre, trunchiuri de copaci sau fierărie, sau de a vă prinde în vegetația subacvatică.
- Lipsa supravegherii: În locurile neamenajate, nu există salvamari care să intervină în caz de urgență.
- Calitatea precară a apei: Apa din aceste zone poate fi contaminată cu bacterii, viruși sau paraziți, cauzând diverse afecțiuni și probleme de sănătate.
- Temperaturi scăzute ale apei: Diferența mare de temperatură dintre corpul supraîncălzit și apa rece poate duce la șoc termic, o condiție medicală gravă.
ISU Hunedoara reiterează importanța respectării acestor avertismente pentru a preveni evenimentele tragice și pentru a asigura o vară sigură pentru toți cetățenii.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Mintia devine epicentrul energetic al României: Cea mai mare centrală pe gaz din Europa, în linie dreaptă spre finalizare
- Actualitatecu 2 zile in urma
Veste bună de la Casa Județeană de Pensii Hunedoara: Bilete de tratament disponibile pentru luna iunie
- Actualitatecu 3 zile in urma
Hațegul se pregătește de sărbătoare: HAȚEG FEST revine cu a IX-a ediție!
- Actualitatecu 2 zile in urma
L-ați văzut? Bărbat dispărut voluntar din Vulcan, căutat de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Un nou medic specialist în obstetrică-ginecologie își începe activitatea la Centrul Multifuncțional Călan
- Actualitatecu 3 zile in urma
Camioane neînmatriculate, depistate pe un drum județean, în comuna Boșorod
- Actualitatecu 3 zile in urma
Strada Castelului din Hunedoara, complet modernizată cu fonduri europene: Un nou traseu atractiv pentru turiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Un nou punct de lucru pentru eliberarea cărților de identitate electronice, deschis la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Hunedoara