Crearea unei ținute poate fi uneori consumatoare de timp. Cel mai adesea se întâmplă să ne grăbim sau să ne facem un plan seara, iar diminineața să ne răzgândim, moment în care începem să căutăm alte variante, care să acopere nevoia din acea zi. Este adevărat că de multe ori căutăm să îmbinăm utilul cu plăcutul, însă acest lucru nu este posibil uneori, deoarece trebuie să ținem cont de un dress code, de locul în care mergem și trebuie să ne încadrăm în peisaj. Mai jos găsești câteva idei care să te ajute să te poți organiza mai ușor purtând rochii.
1. La party
Felul în care ne prezentăm atunci când mergem la o petrecere este ca o carte de vizită. De cele mai multe ori trebuie să ținem cont de un cod vestimentar. Nu lăsa pe ultima sută de metri alegerea outfit-ului! Intră pe magazinele online și inspiră-te pentru ținuta ta! Consultă oferta Fashion Days și vei găsi variante care să îți evidențieze părțile forte ale corpului, dar și care să te facă să te simți unică. În funcție de stilul tău, poți opta pentru o rochie mini sau midi, aceste tipuri permițându-ți o mai mare lejeritate în mișcare. Dacă ești adepta rochiilor lungi, atunci trebuie să ai grijă ca lungimea celei alese să nu depășească nivelul tocului pentru a nu te împiedica. În ceea ce priveește culoarea, în această toamnă se poartă roșul, însă nu vei da greș nici cu negru sau chiar alb imaculat. Nu uita să te machiezi, să îți aranjezi părul și să ai o manichiură fără cusur.
2. La birou
Ținuta de birou este un mod de a transmite profesionalismul, astfel că, ar trebui să te facă să te simți confortabil și încrezătoare. Dacă ai o zi cu multe sedințe programate, atunci te poți orienta către o fustă tip creion și o cămașă. Nu exclude nici rochiile, însă ține cont că acestea trebuie să fie până la nivelul genunchilor și să urmeze linia corpului. În cazul în care este un tip fără mâneci, atunci nu uita să te acoperi cu un sacou pentru a nu-ți expune prea mult zona superioară a corpului. Nu evita să porți bijuterii, dar, pentru ca ținuta ta business să fie exemplară, ele ar trebuie să fie simple și minimale.
3. La plimbare
Dacă ideea de rochie te duce cu gândul la un outfit mai elegant, află că poți atrage privirile și cu un stil mai lejer. Modele tip cămașă, din piele ecologică, baby-doll sunt încă în vogă. Acestea se pot purta cu ușurință cu o pereche de teniși sau pantofi fără toc, evitând astfel orice durere de picioare. Nu lăsa nici zilele răcoroase să îți schimbe planurile. Acoperă-te cu un cardigan sau cu o jachetă din denim, pentru un plus de confort.
