Connect with us
Data: 13/05/2025
.

Actualitate

Dan Badea revine la Deva cu un show incendiar de stand-up comedy

Publicat

pe

Cunoscutul actor de stand-up comedy Dan Badea revine la Deva cu un show incendiar, intitulat „Rău Vegan”. Spectacolul va avea loc în data de 22 martie, începând cu ora 19:00, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

„Dacă nutriționiștii ar fi comedianți, cu siguranță l-ai alege pe Dan Badea. De ce? Pentru că a pregătit un material nou, 100% organic, fără zahăr adăugat, dar cu mult umor și glume (rău) vegane. Publicul este invitat la un show savuros, cu specific românesc, la care râzi cu multă poftă”, au transmis organizatorii spectacolului.

Biletele pot fi achiziționate de la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva după următorul program: luni și vineri, între orele 11:00 – 14:00, miercuri între orele 14:00 – 17:00, precum și de pe platforma iabilet.ro https://m.iabilet.ro/bilete-deva-stand-up-comedy-cu-dan…/

Informații, la telefon 0721.055.037.

Actorul de stand-up comedy Dan Badea, care a prezentat alături de Șerban Copoț celebra emisiunea „iUmor”, de la Antena 1, a mai fost prezent la Deva cu un alt spectacol, în decembrie 2019, fiind unul dintre cei mai îndrăgiți comedianți români.

Actualitate

Victorie pentru West Deva

Publicat

pe

Redactat de

ACS West Deva și-a încheiat evoluția din acest sezon în fața propriilor suporteri cu o victorie.

Trupa deveană a jucat, în penultima etapă din play-out cu Luceafărul Buzău și s-a impus cu scorul de 6-3 (3-1). Deși era un meci fără miză, devenii fiind primii în play-out iar buzoienii pe trei, iar ierarhia nu se mai poate schimba și nicio echipă nu retrogradează, acesta a fost viu disputat.

Gazdele au început tare jocul și Florin Matei deschidea scorul în minutul 2, iar Liviu Herci (9) dubla avantajul gazdelor. Buzoienii au redus din handicap prin Fernando Dobre (17) dar scorul la pauză a fost de 3-1 pentru ACS West, grație reușitei lui Liviu Herci (20). Partea secundă a început cu cei de la Luceafărul mai hotărâți, oaspeții reușind egalarea prin “dublalui Ștefan Păun (23 și 27). Devenii revin și trec în avantaj prin reușita lui Liviu Herci (31), iar Bogdan Hordea (38) mărește diferența de pe tabelă. Scorul final, de 6-3 pentru ACS West Deva, a fost stabilit, de către Cristian Matei (39) dintr-o lovitură de la 10 metri.

În ultima etapă a play-off-ului devenii vor juca la a doua clasată, Mausoleul Mărășești. Până atunci însă, miercuri, 14 mai, de la ora 15:30, juniorii de la ACS West vor evolua în deplasare, la CSM Târgu Mureș, în ultima etapă din seria 2 a Ligii Elitelor, unde vor termina pe locul al treilea, ceea ce înseamnă locurile 5-6 la nivel național.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Acces îmbunătățit către Cascada Lolaia, una dintre cele mai spectaculoase atracții din Parcul Național Retezat

Publicat

pe

Redactat de

Vizitatorii Parcului Național Retezat vor avea parte de o experiență mai sigură și mai plăcută la Cascada Lolaia, datorită lucrărilor de reabilitare realizate recent de rangerii administrației parcului. Intervenția, desfășurată în partea nordică a parcului, la o altitudine de aproximativ 1.050 de metri, a vizat consolidarea și refacerea scărilor de acces spre spectaculoasa cascadă.

Cascada Lolaia este una dintre cele mai populare destinații din Retezat, impresionând nu doar prin peisajul său sălbatic și spectaculos, ci și prin legenda care o învăluie. Potrivit poveștii transmise din generație în generație, o frumoasă ciobăniță pe nume Lolaia, coborând odinioară cu oile spre Nucșoara, a fost martora unei scene terifiante: o arătare uriașă i-a nimicit întreaga turmă. Înspăimântată, fata s-a aruncat în prăpastia de lângă drum. Se spune că acolo unde a căzut s-a format o cavitate în stâncă, iar pârâul din zonă a născut cascada. Astăzi, cele două șuvoaie argintii ale căderii de apă sunt văzute de mulți ca fiind cosițele despletite ale tinerei păstorite.

Lucrările fac parte dintr-un plan mai amplu al administrației Parcului Național Retezat, menit să îmbunătățească infrastructura turistică și să asigure condiții sporite de siguranță pentru turiști. Alte intervenții similare sunt programate în perioada următoare, cu scopul de a proteja atât vizitatorii, cât și mediul natural de o valoare inestimabilă.

Parcul Național Retezat, administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este unul dintre cele mai vechi și valoroase parcuri naturale din România, făcând parte dintr-o rețea de 22 de arii protejate de interes național.

FOTO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT

Citeste mai mult ...

Actualitate

Marți 13 – „Preveniți ghinionul!”. Ziua Informării Preventive în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Începând cu anul 2011, la inițiativa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu E.ON România, fiecare zi de marți, 13, este declarată Ziua Informării Preventive.
Derulată sub sloganul „Preveniți ghinionul” și având ca simbol pisica neagră, activitățile organizate în această zi au drept scop conştientizarea opiniei cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara organizează astăzi, 13 mai 2025, o serie de activități de informare preventivă și întâlniri cu publicul pentru prezentarea tehnicii de intervenție.
– Astfel, în intervalul orar 12.00-14.00, în Piața Unirii din municipiul Deva va fi amenajat un punct de informare preventivă pentru a afla despre cum trebuie să ne comportăm înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.
Pompierii Inspecției de Prevenire vor distribui pliante și broșuri, răspunzând, totodată, întrebărilor referitoare la măsurile de prevenire, pentru fiecare situație în parte.
De asemenea, salvatorii vă vor prezenta tehnica de intervenție și accesoriile folosite în misiunile de gestionare a situațiilor de urgență.
– „Ziua Porților Deschise” va fi organizată, între orele 09:00 – 14:00, la sediile subunităților de intervenție din Deva, Petroșani, Hunedoara, Orăștie, Brad și Ilia.
Vor fi prezentate tehnica de intervenție și materiale informative, dar vor avea loc și exerciții aplicative
Citeste mai mult ...

Actualitate