Connect with us
Data: 02/12/2024
.

Actualitate

Dan Bobouțanu a început, oficial, cel de-al treilea mandat de primar al municipiului Hunedoara

Publicat

pe

Vineri după masă, la Facultatea de Inginerie Hunedoara, în Aula Magna, a avut loc şedinţa de constituire a noului Consiliu Local al municipiului Hunedoara. Noii consilieri locali prezenţi la şedinţă şi primarul municipiului Hunedoara, aleşi pe data de 9 iunie 2024, şi-au preluat oficial mandatul.

Prezență numeroasă

În prezenţa Prefectului Judeţului Hunedoara, Florina – Doris Visirin, şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, consilierii locali cu mandate validate şi primarul Dan Bobouţanu au depus jurământul prevăzut de Codul Administrativ. La ședința solemnă au mai participat europarlamentari și parlamentari, candidați la alegerile din decembrie, consilieri județeni, reprezentanți ai Prefecturii, conducători de instituții descentralizate din teritoriu, alți membri ai administrației publice locale din Hunedoara și locuitori ai municipiului de pe malurile Cernei. De asemenea, la ceremonia de învestitură au fost prezenți și trei foști primari ai municipiului Hunedoara, respectiv Ioan Marcu, Nicolae Schiau și Ion Ionescu, dar și mulți Cetățeni de Onoare ai urbei de pe malurile Cernei.

“Hunedoara a rămas pe mâini bune”

După solemnitatea de depunere a jurămintelor, a urmat prezentarea unui film despre primarii Hunedoarei și discursul lui Dan Bobouțanu, aflat în funcție din 2016 și care a început cel de-al treilea mandat de edil-șef al municipiului.

Advertisement

„Pe lângă proiectele trecute şi viitoare, prezentate deja tuturor hunedorenilor, vom continua să îmbunătăţim permanent calitatea tuturor serviciilor administraţiei publice locale. Cu ajutorul noului Consiliu Local, al angajaţilor Primăriei şi instituţiilor din subordine, sunt convins că vom reuşi.În primul meu mandat de primar, cred că am demonstrat că, dacă îndrăznim să schimbăm ceva, procedând onest, eficient şi cu adevărat în interesul cetăţeanului, oraşul şi locuitorii săi pot avea parte de o schimbare benefică a modului în care acţionează şi se achită de sarcini o primărie. În cel de-al doilea mandat, cred că am demonstrat că, făcând alegerea corectă, aşteptările majorităţii hunedorenilor în ce priveşte administrarea şi progresele oraşului pot fi atinse şi chiar depăşite. În cel de-al treilea mandat, sunt absolut sigur că, împreună cu noul Consiliu Local, cu sprijinul angajaţilor din administraţia locală şi nu numai, vom demonstra că Hunedoara a rămas pe mâini bune!”, a spus Dan Bobouţanu.

Majoritate confortabilă în Consiliul Local

Dan Bobouțanu, membru al PSD, a realizat, la alegerile locale din 9 iunie, cel mai mare scor electoral din rândul primarilor de municipii, fiind reales cu un procentaj de 82,67%. De asemenea, PSD are 15 dintre cei 21 de consilieri locali din municipiul Hunedoara, ceea ce înseamnă că și viitorul viceprimar va fi tot social – democrat. Celelalte formațiuni politice care au reprezentanți în legislativul din municipiul Hunedoara sunt AUR, PNL și UDMR, fiecare cu câte doi consilieri locali.

Sursa foto: Facebook Primăria Hunedoara

Actualitate

S-au izbit cu mașina de un copac

Publicat

pe

Redactat de

Un tânăr de 22 de ani, din municipiul Hunedoara, este cercetat de polițiști după ce a fost implicat într-un eveniment rutier cu victime.

Evenimentul rutier a avut loc aseară, 01 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, pe un bulevard din municipiul Hunedoara.

Din primele verificări a reieșit că șoferul de 22 de ani nu ar fi adaptat viteza, ar fi pierdut controlul autoturismului, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat într-un copac.

În urma celor întâmplate a rezultat rănirea unui tânăr de 19 ani, pasager pe locul din dreapta-față al autoturismului.

Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii continuă verificările, în ambele cauze prezentate.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Bărbat fără permis de conducere, depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii au depistat în trafic, în cursul nopții trecute, în jurul orei 01:00, un bărbat de 44 de ani, bănuit că ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

Conducătorul auto, domiciliat în orașul Simeria, a fost depistat în municipiul Deva, pe Calea Zarandului.

Acesta a fost supus testării cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,95 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul de 44 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Parcul Național Retezat: Un colț de rai cu 80 de lacuri alpine și biodiversitate unică

Publicat

pe

Redactat de

Parcul Național Retezat, situat în vestul Carpaților Meridionali, se întinde pe o vastă zonă montană, cu altitudini ce variază între 794 și 2509 metri (vârful Peleaga), acoperind aproape întreaga masivului Retezat-Godeanu și o porțiune din Munții Ţarcu. Această arie naturală protejată impresionează prin peisajul său variat și diversitatea formelor de relief, fiind un adevărat colț de rai pentru iubitorii naturii.

Unul dintre cele mai remarcabile aspecte ale Parcului Național Retezat este prezența celor 80 de lacuri alpine de origine glaciară, dintre care 54 sunt lacuri permanente. Aceste lacuri reprezintă aproximativ 38% din totalul lacurilor glaciare din România, iar zona este cunoscută sub denumirea „Tărâmul cu Ochi Albaştri” datorită apei cristalline care le caracterizează.

Parcul se mândrește cu o combinație rară de habitate naturale, incluzând păduri de fag, molidișuri, pajiști alpine, mlaștini de turbă, lacuri și pâraie montane. De asemenea, o atracție specială o reprezintă populația de zâmbru (Pinus cembra L.), considerată cea mai reprezentativă din România. Acesta este un arbore conifer cu cinci ace și conuri care produc semințe comestibile, fiind un simbol al biodiversității locale.

Parcul Național Retezat este administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și face parte din rețeaua celor 22 de parcuri naționale și naturale din România, fiind un loc esențial pentru conservarea biodiversității și promovarea turismului sustenabil.

FOTO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT

Citeste mai mult ...

Actualitate