Actualitate
Dan Bobouțanu, o nouă victorie cu un scor categoric
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a câștigat un nou mandat, al treilea, fiind votat de 82,63 la sută dintre alegătorii care s-au prezentat la urne, duminică, 9 iunie.
Edilul – șef al municipiului de pe Cerna a obținut 16.883 de voturi, potrivit datelor parțiale ale Autorității Electorale Permanente (AEP).
În municipiul Hunedoara au fost consemnate 21.752 de voturi valabil exprimate, iar prezenţa la urne a fost de aproximativ 38 la sută. La puțin timp de la închiderea urnelor, duminică noapte, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a mulțumit alegătorilor, într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook.
„Vreau să vă mulțumesc pentru votul de încredere pe care mi l-ați acordat mie și echipei mele de Partidul Social Democrat, pentru a treia oară consecutiv. Evident că, la ora la care vă vorbesc sunt convins că am câștigat și am câștigat nu doar cu un scor istoric, nu doar pentru Hunedoara, ci și pentru România. Asta demonstrează încrederea dumneavoastră în cei pe care i-ați angajat să muncească pentru dumneavoastă, să muncească pentru acest oraș. Nu a fost nimic ușor până aici, nu va fi nimic ușor în continuare”, a transmis, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, după închiderea urnelor.
Dan Bobouțanu câștigă, astfel, încă un mandat în fruntea municipiului Hunedoara, cu 82 la sută, un scor și mai mare decât la alegerile din 2020, când a ieșit învingător cu 67 la sută.
Actualitate
Măsuri pentru siguranța votului
În județul Hunedoara, au fost raportate 14 sesizări privind continuarea propagandei electorale și o sancțiune contravențională pentru vânzarea de băuturi alcoolice la mai puțin de 500 de metri de secțiile de votare. Un angajat al unui bar din Hunedoara a fost avertizat după ce a vândut alcool unui client.
Aproximativ 1.300 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați pentru siguranța procesului electoral, iar după încheierea votului vor asigura securitatea transportului și depozitării documentelor electorale. Autoritățile mulțumesc personalului pentru gestionarea responsabilă a atribuțiilor.
”Centrul Județean de Comunicare Hunedoara a înregistrat, pe lângă cele 14 sesizări privind continuarea propagandei electorale și o sancțiune contravențională pentru comercializare de băuturi alcoolice la mai puțin de 500 de metri față de secțiile de votare.
Astăzi, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au efectuat verificări la un bar din localitate, aflat la mai puțin de 500 de metri de secțiile de votare din zonă, unde au depistat un angajat care ar fi vândut băuturi alcoolice unui client.
Angajatul a fost sancționat cu avertisment.
Vă reamintesc că aproximativ 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și personal din alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați astăzi pentru asigurarea climatului de siguranță la nivelul județului Hunedoara, protecția secțiilor de vot și cercetarea sesizărilor cu privire la posibilele incidentele electorale.
După încheierea procesului de vot, efectivele M.A.I. vor avea o nouă misiune: vor asigura securitatea materialelor, a documentelor și a tipizatelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral, respectiv dosarele sigilate cu rezultatele votării, pe timpul staționării membrilor birourilor electorale ale secțiilor de vot în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale, și pe timpul transportului dosarelor către birourile ierarhic superioare, în vederea centralizării rezultatelor votului.
Le mulțumim tuturor angajaților pentru modul profesionist în care și-au asumat atribuțiile din această zi pentru ca cetățenii să își poată exercita dreptul la vot în condiții de siguranță și legalitate”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Prezența la vot – Alegeri prezidenţiale, Tur I: 46,85 la sută dintre hunedoreni au votat până la ora 21:00
Prezența la vot în județul Hunedoara în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024 indică un interes moderat al alegătorilor, conform datelor furnizate de platforma oficială de monitorizare a prezenței.
Până la ora 21:00, ora închiderii urnelor, prezența la urne este de 46,85%, dintr-un total de 363.541 de alegători înscriși pe listele permanente.
Distribuția pe categorii de alegători:
- Alegători care au votat pe listele permanente: 150.707 persoane.
- Alegători pe liste suplimentare: 17.532 persoane.
- Alegători care au utilizat urna mobilă: 2.090 persoane.
Repartizarea votanților în județ: Din totalul de 170.329 de votanți, se observă o participare mai ridicată în zonele urbane, cu 120.182 de alegători prezenți la urne, comparativ cu mediul rural, unde au fost înregistrați 50.147 de votanți.
Actualitate
Prezența la vot – Alegeri prezidenţiale, Tur I: 41,62 la sută dintre hunedoreni au votat până la ora 18:00
Aproximativ 151.000 de locuitori ai județului Hunedoara, dintre cei 363.541 înscriși pe liste, reprezentând un procent de 41,62 la sută, și-au exercitat dreptul la vot până la ora 18:00, potrivit datelor furnizate, în timp real, de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Un număr de 134.277 de persoane au votat pe listele permanente, iar 15.053 pe cele suplimentare, urna mobilă fiind solicitată de 2.008 ori.
La nivel național, peste opt milioane de români și-au exprimat opțiunea electorală la alegerile prezidențiale- primul tur, prezența la vot până la aceeași oră, respectiv ora 18:00, fiind de 45,79 la sută, potrivit datelor AEP.
-
Actualitatecu o zi in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu o zi in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 13 ore in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 6 ore in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Primarul din Luncoiu de Jos rămâne realist
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Probleme în sistemul informatic la Registrul Auto Român (RAR). Activitatea, perturbată în întreaga țară