Actualitate
De la uniforma militară, la costumul popular. Jandarmul hunedorean Florin Pîrva, pe prima treaptă a podiumului la Festivalul Artiștilor Amatori din M.A.I.
Un jandarm hunedorean a urcat pe prima treaptă a podiumului la cea de-a 12-a ediție a Festivalului Artiștilor Amatori din M.A.I., desfășurată la Borșa, județul Maramureș, în perioada 24 – 26 septembrie 2024. Sergent major Florin Pîrva a câștigat locul I, la secțiunea „Muzică populară – solist instrumentist”.
Festivalul a fost organizat de Centrul Cultural al M.A.I. și a reunit pe scena din Borșa toate porturile populare reprezentative pentru diferitele zone ale țării, oferind un adevărat spectacol al tradițiilor românești. Ulterior, încheierii festivalului a avut loc Gala Laureaților, la care au participat, inclusiv, invitați din lumea muzicii românești, iar cei mai buni artiști amatori au fost premiați.
A urmat cursurile Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva
Sergent major Florin Pîrva s-a alăturat echipei Jandarmeriei în anul 2022 și, în prezent, își îndeplinește cu succes atribuțiile de serviciu în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Hunedoara.
După finalizarea cursurilor Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva, sergent major Pîrva Florin a ales să îmbrace uniforma militară, optând pentru înscrierea la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani.
“Colegul nostru este un exemplu al faptului că poți îmbrăca uniforma militară indiferent de specializarea liceului absolvit, iar festivalul organizat de Centrul Cultural al MAI i-a oferit oportunitatea de a redescoperi bucuria de a cânta, fiind primul astfel de eveniment la care a participat de la finalizarea liceului. Felicitări, Florin! Îți dorim o carieră lungă și de succes în cadrul Jandarmeriei Române!”, au transmis reprezentanții IJJ Hunedoara.
„Iubesc și respect uniforma militară și mă bucur că am ales o carieră prin intermediul căreia îmi pot aduce aportul la menținerea siguranței comunității. Participarea la acest festival organizat de MAI a fost o oportunitate de a cunoaște oameni deosebiți, colegi de la diferite arme din cadrul Ministerului care își dedică o parte din timpul liber muzicii”, a declarat sergent major Florin Pîrva.
Sursa foto: IJJ Hunedoara
Actualitate
ISU Hunedoara: Intoxicația cu gaze, un risc ascuns în sezonul vinului
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara lansează un apel de atenție în această perioadă a anului, când mulți dintre locuitorii județului se bucură de culesul strugurilor și de pregătirea vinului. Deși această activitate tradițională este privită cu entuziasm, specialiștii subliniază importanța conștientizării riscurilor asociate, în special intoxicația cu gaze generate în timpul fermentației mustului.
Fermentația mustului produce, printre altele, dioxid de carbon (CO₂), un gaz incolor și inodor care poate deveni periculos în spații închise. Concentrațiile ridicate de CO₂ pot duce la amețeli, confuzie, pierderea cunoștinței sau, în cazuri extreme, chiar la deces. ISU Hunedoara îndeamnă cetățenii să respecte măsurile de siguranță atunci când desfășoară aceste activități.
”Pentru că mulți dintre voi vă bucurați în această perioadă de culesul strugurilor și mai apoi de pregătirea vinului, vă atragem atenția asupra unui risc mai puțin luat în seamă, și anume, intoxicația cu gazele rezultate în urma procesului de fermentație a mustului. Ia tă câteva măsuri esențiale pe care vă recomandăm să le respectați, pentru a nu vă pune viața în pericol: nu puneți mustul la fermentat în spații închise; nu intrați în încăperile în care fierbe vinul, fără să asigurați o ventilație corespunzătoare; anunțați pe cineva că urmează să intrați într-o astfel de încăpere; pentru situații de urgență, apelați în cel mai scurt timp, numărul unic 112. În condiţiile în care mustul nu este depozitat în spaţii corespunzătoare, care să poată fi aerisite, pe timpul procesului de fermentare pot apărea incidente sau chiar tragedii. O persoană care a inhalat cantităţi mai mici de dioxid de carbon prezintă dureri de cap, greţuri – cu sau fără vărsături, ameţeli, tulburări de vedere, greutate în respiraţie. Dacă în aer gazul este în concentraţie foarte mare, persoana în cauză îşi pierde cunoştinţa în câteva minute, iar consecinţele pot fi grave. Este foarte important de ştiut că victima nu îşi dă seama că se intoxică, deoarece dioxidul de carbon pe care îl emană vinul în timpul fermentării nu are culoare şi nici miros”, informează reprezentanții ISU Hunedoara.
FOTO: FACEBOOK ISU HUNEDOARA
Actualitate
Coaliția Jiului Implicată: Un nou pas pentru îmbunătățirea calității vieții în Valea Jiului
Reprezentanții Văii Jiului Implicată au anunțat extinderea inițiativei prin formarea Coaliției Jiului Implicată, o alianță a societății civile din județele Hunedoara, Gorj și Dolj. Scopul acestei coaliții este de a contribui la îmbunătățirea calității vieții în regiunea noastră, aducând împreună resurse și expertiză din diverse domenii.
Inițiativa este susținută prin programul JTP Groundwork al Comisiei Europene, parte a campaniei „Europe in My Region”. Primul eveniment comun al membrilor coaliției s-a desfășurat recent în Valea Jiului, în cadrul JTP Groundwork în Conurbația Jiului 2024. La eveniment au participat peste 50 de oameni interesați de dezvoltarea comunității.
”Ce poate nu știți încă este că ne extindem și formăm Coaliția Jiului Implicată, o coaliție a societății civile din județele Hunedoara, Gorj și Dolj, cu scopul de a contribui împreună la îmbunătățirea calității vieții în regiunea noastră. Inițiativa este susținută prin programul JTP Groundwork al European Commission, promovat prin Europe in my region. Primul eveniment comun al membrilor comunității pe care acum o formăm s-a desfășurat în Valea Jiului, în cadrul JTP Groundwork în Conurbația Jiului 2024, iar mai jos sunt câteva fotografii surprinse de colegul și prietenul nostru Ursu Vlad Adrian. Peste 50 de participanți ne-au fost alături la Conacul Rădăcinilor din Petrila, iar împreună ne dorim să încurajăm implicarea civică și să creștem capacitatea societății civile din regiune pentru a transforma regiunea noastră într-un loc cât mai dezvoltat și mai atractiv pentru locuitori, turiști și investitori”, arată cei de la Valea Jiului Society.
În cadrul întâlnirii, participanții au avut ocazia să discute despre implicarea civică și să exploreze modalități de creștere a capacității societății civile din regiune. Coaliția Jiului Implicată își propune să transforme Valea Jiului într-un loc mai dezvoltat și mai atractiv pentru locuitori, turiști și investitori.
FOTO: FACEBOOK VALEA JIULUI SOCIETY
Actualitate
Controale în județul Hunedoara. Amenzi de 33.000 lei și peste 65 mc de lemn confiscat în cadrul acțiunilor pentru prevenirea delictelor silvice
Polițiștii continuă acțiunile vizând prevenirea și combaterea delictelor silvice.
Polițiștii au amendat cu 30.000 lei trei operatori economici de pe raza comunelor Sălașu de Sus și Pui, pentru nereguli privind gestionarea materialului lemnos. În calitate de deținători temporari ai lemnului, reprezentanții depozitelor în cauză ar fi gestionat materialul lemnos fără a respecta prevederile legale și a întocmi documentele necesare privind proveniența acestuia.
Un alt operator economic, de pe raza municipiului Petroșani, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 lei, pentru că ar fi efectuat 8 transporturi de material lemnos cu un autoturism care nu ar fi avut receptorul GPS al dispozitivului mobil pornit pe întreaga durată a drumului, așa cum prevede legea.
Acțiunea polițiștilor s-a finalizat prin confiscarea a 65,8 mc de material lemnos, în valoare de peste 18.560 de lei. Controalele polițiștilor Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din județul Hunedoara s-au desfășurat în perioada 25 septembrie – 01 octombrie 2024 și au beneficiat de sprijinul reprezentanților Gărzii Forestiere Timișoara.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Minoră de 15 ani, din Hațeg, dată dispărută. UPDATE: A fost găsită
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Evenimente deosebite în comuna Vața de Jos
-
Actualitatecu o zi in urma
Podiumuri la un concurs național pentru dansatorii deveni
-
Actualitatecu o zi in urma
Liga 5 de fotbal Hunedoara are un nou lider
-
Actualitatecu o zi in urma
Tentativă de înscenare a unui viol, dejucată de polițiști
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Bazinul de înot de la Hunedoara se redeschide mâine, 1 octombrie 2024
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Bărbat găsit căzut pe marginea drumului, la Cristur. Ar fi fost lovit de o mașină – șoferul vinovat, căutat de poliție
-
Actualitatecu o zi in urma
Casa Județeană de Pensii Hunedoara: Peste 4000 de pensionari au ieșit din categoria celor care beneficiau de indemnizația socială minimă