Connect with us
Data: 02/03/2025
.

Actualitate

„Decebaliştii” au un adevărat laborator de afaceri

Publicat

pe

Educaţie pentru viitor

Liceul devean a intrat într-un program de pregătire susţinut de Facultatea de Economie din Timişoara

„Antreprenoriat şi performanţă” este proiectul care se implementează în acest an la Colegiul Naţional „Decebal” din Deva. Graţie acestuia mediul de afaceri va fi mai aproape de tinerii liceeni şi îi va încuraja să pornească pe forţe proprii un mic business. Pe durata întregului an şcolar elevii vor putea lua parte la diverse ateliere, lecţii şi chiar tururi virtuale de antreprenoriat.

Colegiul „Decebal” a intrat în programul implementat de Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor (FEEA) din Timişoara, datorită rezultatelor bune la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale dar şi pentru promovabilitatea de 98 la sută la examenul de bacalaureat din această vară. „Patru licee din tot atâtea judeţe au intrat în acest program implementat de studenţii si profesorii de la facultatea noastră. Am ales „Decebal” în considerentul a trei criterii: promovabilitatea la bacalaureat, activitatea şcolară şi prestigiul de care se bucură acest liceu. La acestea putem să adăugăm şi faptul că avem colegii cadre universitare care au promovat cursurile acestui liceu”, a precizat conferenţiar în cadrul FEEA Timişoara, Marian Pantea.

Cursuri practice şi motivaţionale

Advertisement

În cadrul acestui proiect o sală de clasă de la „Decebal” s-a transformat într-un centru de antreprenoriat dotat cu toată infrastructura IT şi mobilierul necesar. În luna octombrie la Deva vor venii primii lectori care vor susţine un prim set de trei „lecţii” altfel susţinut de „studentul anului de la FEEA”. Acesta le va vorbi liceenilor despre primii paşi într-o afacere dar va susţine şi două cursuri motivaţionale ca „De la elev exmatriculat la studentul anului” sau „Cum să iei bacul” – un curs de gestionare corectă a timpului liber. „Programul este o extensie a curiculei obligatorii şi are menirea de a dezvolta spiritul antreprenorial în tinerii noştri. Avem această sală cu 11 calculatoare care au acces la un suport informatic de cercetare antreprenorială, o experienţă vizuală a unui plan de afaceri. Ne dorim ca acest proiect să îi pregătească pe elevi pentru cariera următoare şi eu sincer consider că de educaţie antreprenorială nu are nevoie doar un economist ci şi un medic, chimist sau orice altă meserie îşi aleg”, susţine directorul Colegiului Naţional „Decebal”, Florin Ilieş.

Experienţa marilor afacerişti

Un punct important din cadrul acestui proiect este aducerea în faţa liceenilor a unor afacerişti de succes din zona de vest a ţării dar nu numai. Astfel că pe lângă ateliere şi activităţi diverse „decebaliştii” vor putea afla reţeta succesului în afaceri chiar de la cei mai buni patroni. „Programul de antreprenoriat propus de noi nu este ceva vag la nivel de teorie ci vom aduce în faţa liceenilor oamenii care au experienţa şi certificare cu privire la ceea ce înseamnă succesul în afaceri. Credem că este mai folositor acest mod de educaţie decât cel al unor definiţii pe o hârtie, experienţa burtă povestită chiar de oamenii de afaceri îi va face pe tineri să înţeleagă care sunt paşii de urmat în acest domeniu”, susţine conferenţiar în cadrul FEEA Timişoara, Marian Pantea.

 

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Publicat

pe

Redactat de

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.

Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.

Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.

Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.

Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Victorie importantă pentru Minerul Lupeni

Publicat

pe

Redactat de

Visul celor de la Minerul Lupeni de a juca în play-off-ul seriei 9 din Liga 3 de fotbal este aproape de a se împlini. Echipa a debutat cu dreptul în acest an, iar programul o avantajează.

Succes obținut în prelungiri

În etapa a XVI-a, antepenultima din play-off, Minerul Lupeni a întâlnit, pe teren propriu, pe Lotus Felix. Bihorenii, care își jucau ultima șansă de a accede în play-off, au oferit o replică dârză și conduceau la pauză cu 1-0, grație reușitei lui Mădălin Tămaș (23). În partea secundă minerii au forțat, victoria fiindu-le necesară pentru a ajunge în play-off, dar până în minutul 83 tabela nu s-a modificat. Atunci a egalat Alexandru Popescu, același jucător aducând victoria, cu 2-1 pentru trupa din Lupeni, în cel de-al treilea minut al prelungirilor.

La mâna lor

Minerul Lupeni este pe cinci, cu 28 de puncte, la egalitate cu a patra clasată, Poli Timișoara (4-0 în deplasare, la Viitorul Arad, echipa învinsă fiind trimisă, ca și Lotus Felix, în play-out), iar primele trei clasate au doar două puncte avans. CSC Peciu Nou rămâne lider, deși a pierdut la echipa de pe doi, CSC Ghiroda, cu 2-0, iar Progresul Pecica rămâne pe trei, după succesul, cu 3-1, de pe terenul „lanternei” Avântul Periam. Calculele pentru cei de la Minerul sunt simple, aceștia, pentru a fi siguri de prezența în play-off fără a aștepta jocul rezultatelor din alte meciuri, având nevoie de victorii în ultimele două etape ale sezonului regular, respectiv în deplasarea ce urmează, de la Gloria Cermei, echipă ieșită din calcule, și pe teren propriu, în ultima rundă, cu Peciu. Aceste calcule sunt simplificate și de faptul că etapa viitoare joacă, între ele, două dintre contracandidatele directe ale băieților de la Lupeni, Timișoara urmând a primi vizita celor de la Ghiroda. Bineînțeles că sunt și alte variante, adversarele, dar și Minerul, putând să se împiedice, însă cea prezentată este cea mai de dorit pentru echipa din Lupeni.

Advertisement

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.

În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.

Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.

De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.

Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.

Advertisement

La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.

La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate