
Ministerul Educației a publicat, astăzi, primele rezultate obținute de candidații care au susținut examenul național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2021. În județul Hunedoara, procentul de promovare (medii mai mari sau egale cu 8) este, înainte de contestații, 66,05 la sută.
Potrivit datelor prezentate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara, procentul de promovare din sesiunea 2021 (medii mai mari sau egale cu opt), înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 66,05 la sută, în scădere cu 1,80 la sută, comparativ cu anul trecut (67,85 la sută).
Rezultatele obținute de candidați au fost publicate miercuri, 21 iulie, ora 10:00, de către Ministerul Educației, pe site-ul dedicat.
În județul Hunedoara, au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 72 de candidați cu medii între 8 și 10. De precizat că, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70 la sută în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
Nu a fost înregistrată nicio medie de 10 în județ, înainte de contestații, însă cinci cadre didactice au primit note între 9,50 și 9.99. “La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 118 de candidați (97,52 la sută). Dintre aceștia, nouă candidați s-au retras. Astfel, din totalul celor 109 de candidaţi cu lucrări evaluate, 44 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, cinci candidați au primit note între 9,50 și 9.99. De asemenea, 37 de candidați au avut note între 5 și 7,99. Cu note sub cinci au încheiat proba nouă candidați”, au informat reprezentanții IȘJ Hunedoara.
Rezultatele finale, comunicate în 28 iulie
Conform calendarului aprobat, contestațiile se pot depune la centrele de examen, atât astăzi, 21 iulie, cât și joi, 22 iulie. Rezultatele finale vor fi publicate în centrele de examen și pe definitivat.edu.ro, în data de 28 iulie.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.