Un depozit logistic ce „falnic se-nalță”, în apropierea Devei, mai exact în zona DJ 687, lângă Macon, crează anumite probleme. În prezent, lucrările au fost sistate, din cauza faptului că nu ar exista toate avizele necesare. Problema a fost semnalată în cadrul unei conferințe de presă, susținută de către reprezentanții Partidului Puterii Umaniste (PPU) Hunedoara, care spun că documentația de urbanism nu a fost aprobată încă în Consiliul Local Deva și nu a fost emisă nicio autorizație de construire. Totodată, probleme au fost semnalate și de către furnizorul de apă potabilă, SC Apa Prod SA. În acest caz, se pare că o importantă conductă de apă Batiz-Deva ar fi suferit unele stricăciuni.
În zona Macon, se lucrează de câteva luni la construirea unei hale de depozitare, însă de o bună perioadă de timp lucrările au fost sistate. Motivul? Se pare că cei care construiesc acest depozit nu au obținut, înainte să se fi apucat de lucru, avizele necesare. Aceste probleme au fost semnalate de către reprezentanții PPU Hunedoara, ieri, în cadrul unei conferințe de presă.
„O problemă pe care dorim să o aducem în atenția cetățenilor este legată de desfășurarea unor ucrări de construire a unei hale de depozitare pe amplasamentul situat în zona DJ 687, lângă Macon, executată de SC Warehouse De Pauw România SRL. SC Apa Prod SA face o sesizare Consiliului Județean Hunedoara cu nr. 5991/16.04.2019, în care reclamă faptul că, urmare a lucrărilor efectuate de către firma mai sus menționată, au fost demontate porțiuni din conducta de apă Dn 600 mm Batiz-Deva, iar pe amplasamentul investiției de care am amintit anterior se află următoarele rețele: Colector canalizare din beton, diamentrul Dn 1000 mm, rețea de apă potabilă din polietilenă cu diametrul Dn 160 mm și rețea de apă potabilă din oțel cu diametrul Dn 600 mm.
Astfel că, în data de 22.04.2019, consilieri din cadrul CJ Hunedoara – Direcția Arhitect Șef, s-au deplasat atât la fața locului, cât și la Primăria Municipiului Deva, unde au verificat cele sesizate. Urmare a celor verificate, s-au constatat următoarele:
– Documentația de urbanism, PUZ, nu a fost aprobată prin HCL a municipiului Deva și nu a fost emisă nicio autorizație de consturie;
– Pe amplasamentul investiției s-au constatat executarea de lucrări de construcții fără autorizație de construire, constând din următoarele: lucrări de terasamente, în diferite stadii a unei construcții de tip hală, în cadre cu regim de înălțime parter înalt, șanțuri pentru montare utilități, rețele tehnico edilitare, lucrări de infrastructură (platforme, căi de acces), depozite materiale de construcții, lucrări de organizare de șantier.
Vreau să mai precizez un singur lucru. Se pare că este o practică în cadrul administrației Deva. Vreau să aduc în atenție un cadrul legal: Constituie infracțiuni se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă executarea fără autorizație de construcție (…)”, a declarat Gabriel Ionașcu, coordonator organizatori PPU- Filiala Județeană Hunedoara.
Conducte ale Apa Prod, posibil dezafectate
Totodată, conform sesizării SC Apa Prod SA, se pare că s-a observat că pe un amplasament sunt depozitate conducte de oțel, posibil din dezafectarea rețelelor menționate anterior, în sesizarea furnizorul de apă potabilă. „Fața de cele constatate, comisia desemnată pentru verificări face o serie de precizări cu caracter legal, făcând trimitere la legislația, din domeniul ce reglementează activitatea în domeniul construcțiilor, inclusiv menționând faptul că, prin lucrările executate, se modifică prevederile documentației de urbanism PUG aprobat, pentru condițiile specifice ale amplasamentului și natura obiectivelor investiției, potrivit prevederilor art.23, alin (2) din Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (…)” – Toate aceste aspecte constatate au fost aduse la cunoștința Inspectoratului Regional în Construcții Vest, Inspectoratului Județean de Construcții Hunedoara și Primăriei Municipiului Deva, de către Consiliul Județean, prin Direcția Arhitect Șef, Serviciul Avizare, Autorizații și Disciplina în Construcții, printr-o adresă din data de 24.04.2019.
Cum răspunde primarul municipiului Deva
„Primăria municipiului Deva a emis un certificat de urbanism prin care s-au menționat toate avizele necesare pentru eliberarea autorizației de construire. Cei care construiesc această hală dedepozitare trebuie să vină cu toate avizele. Când va avea toate avizele, atunci vom iniția proiectul pentru Planul Urbanistic Zonal (PUZ), care să fie dezbătut și aprobat în Consiliul Local și după aceea să le fie eliberată autorizația de construire. În rest, este problema constructorului. Noi când am constatat că nu au autorizație de constuire, am trimis Inspecția de Construcții de la primărie, cu cei de la Poliția Locală, au fost făcute procese verbale de constatare și au amendat constructorul pentru că nu a avut autorizația de construire. Sunt și alte instituții, cum este Inspectoratul de Stat în Contrucții, care le-a interzis să mai avanseze cu lucrările până când nu vor avea toate autorizațiile necesare. Repet, aceste lucruri ar trebui să îi intereseze pe ei, cel mai mult. Când își vor rezolva toate problemele cu avizele, bineînțeles, le vom elibera autorizația de construire. În prezent, lucrările la această hală sunt sistate”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.