Actualitate - Eveniment
Derby-uri în fotbalul judeţean
De vineri şi până duminică, microbişti hunedoreni vor avea parte de mult fotbal pe stadioanele din judeţ.
Week-end-ul fotbalistic debutează vineri după masă, pe stadionul „Cetate” din Deva, cu un meci din Liga a III-a.
Victorie obligatorie pentru CNS Cetate
CNS Cetate Deva va întâlni, cu începere de la ora 15.00, pe Ripensia Timişoara, într-un joc contând pentru etapa a şaptea din seria a IV-a a Ligii a III-a de fotbal. Devenii, situaţi pe locul 11, salvator de la retrogradare, pentru a rămâne în cursa pentru obiectivul propus, trebuie să învingă echipa din Timişoara care, deşi nou promovată, se află pe locul al treilea în ierarhie, la patru puncte distanţă de primele două clasate, Naţional Sebiş şi Industria Galda de Jos. Un rezultat nefavorabil pentru CNS Cetate nu doar că i-ar îndepărta pe deveni şi mai mult de primul loc, distanţa fiind, acum, de nouă puncte, ci i-ar înfunda destul de serios în subsolul clasamentului. Un succes al echipei pregătite de Viorel Tănase ar fi nu doar o menţinere la o distanţă rezonabilă de vârful clasamentului, care, cu puţin noroc, ar putea chiar şi să scadă, ci ar reprezenta şi o revanşă a fotbalului hunedorean în faţa celui din Timiş, Ripensia eliminând, în barajul de promovare pentru Liga a III-a pe Hercules Lupeni.
Meciuri tari la Petrila şi Călan
Şi, fiindcă tot veni vorba de echipa din Lupeni, aceasta, lidera Ligii a IV-a, va juca sâmbătă, de la ora 11.30, şi are toate şansele de a-şi păstra această poziţie, urmând să întâlnească, pe tren propriu, penultima clasată, Metalul Crişcior Brad. În schimb, echipa de pe locul secund, exact ca şi în campionatul trecut, Inter Petrila, are un meci mult mai greu, cu CS Hunedoara, echipă fără drept de promovare, chiar dacă joacă pe teren propriu. Pe lână cele două meciuri mai sus amintite, sâmbătă, tot de la ora 11.30, se vor mai disputa încă trei jocuri ale etapei a şaptea a Ligii a IV-a Hunedoara. Aurul Brad, cu un moral foarte bun, este favorită în jocul de acasă cu Universitatea Petroşani, echipă care nu îşi regăseşte cadenţa. Retezatul Haţeg îşi poate îmbunătăţi situaţia din clasament,părând, cel puţin pe hârtie, a avea prima şansă în înfruntarea de acasă cu „lanterna roşie”, Minerul Uricani. În fine,şi Aurul Certej este cotată ca favorită în întâlnirea de pe propriul teren cu Jiul Petroşani şi, în caz de victorie, va menţine contactul cu echipele fruntaşe. Runda se va încheia duminică, tot de la ora 11.30, când echipa de pe locul al treilea, surprinzătoarea Victoria Călan, va juca acasă cu „bronzul” ediţiei trecute, Şoimul Băiţa, fiind greu de dat un pronostic pentru acest meci. Despre Liga a IV-a mai trebuie spus că, în deschiderea jocurilor deseniori, după acelaşi program, se vor disputa meciurile de juniori, competiţie în care Jiul, Petrila, Hunedoara şi Haţegul, înşirate pe distanţa a doar trei puncte, luptă pentru întâietate.
Joc dificiul pentru liderul Ligii a V-a
Tot duminică se vor disputa meciurile etapei a opta a Ligii a V-a. Derby-ul rundei se va disputa între plăcuta surpriză a campionatului, AS Sântămăria Orlea,locul cinci,şi liderul cu punctaj maxim, Dacia Orăştie. Celălalt punct de atrracţie al rundei va fi meciul dintre „argintul” ediţiei trecute, Berianul Beriu, acum pe şase, şi campioana în exerciţiu, Mureşul Pricaz, pe locul patru în prezent. A doua clasată, Măgura Pui, la două puncte de lider, speră într-un pas greşit al celor de la Orăştie pentru a trece pe primul loc, având joc acasă cu CS Ghelari, dar echipa din Pădurenime este una surprinzătoare. În schimb a treia clastă, Comunal Ilia, tot la două puncte de primul loc, este favorită certă în jocul de pe propriul teren cu Ponorul Vaţa şi, dacxă o ajută jocul rezultatelor, poate deveni chiar lider. Gazdele mai sunt favorite în alte trei jocuri, respectiv în partidele Zarandul Crişcior – Victoria Dobra, Sargeţia Bretea Română – CSM Vulcan şi Cerna Lunca Cernii – Agrocompany Băcia, când vor întâlni echipe din subsolul clasamentului. Echilibrat se anunţă a fi un derby al suferinţei, înmtre Dacia Boşorod, antepenultima clasată, şi „lanterena roşie” Santos Boz, ajunsă în această poziţie după ce a primit o penalizare de şase puncte. Toate partidele vor începe la ora 11.00.
Actualitate
Start spectaculos pentru noul sezon de robotică în Valea Jiului: Robotics Valley League Meet – ediția a doua
Pe 5 ianuarie 2025, Valea Jiului devine epicentrul inovației și tehnologiei odată cu a doua ediție a competiției Robotics Valley League Meet. Evenimentul, parte din Regionalele Vest ale prestigioasei competiții internaționale FIRST Tech Challenge România, reunește echipe de liceeni din patru județe – Hunedoara, Gorj, Mehedinți și Timiș.
Locul acțiunii: sala de sport a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani, unde între orele 10:00 și 17:00, elevii pasionați de robotică vor demonstra că inovația și creativitatea nu au limite. Intrarea este liberă, iar publicul – de la cei mici până la părinți – este invitat să susțină eforturile echipelor participante.
Echipele din Valea Jiului: între experiență și debut
Sub coordonarea inițiativei Robotics Valley, cinci echipe din Valea Jiului vor concura cot la cot cu alte formații din regiune:
- AlphaBit (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani)
- Wafy (Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila)
- Robokey (Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani)
- Lazarus Ascending (Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu” Vulcan)
- Eliatech, nou-înființată la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni.
Alături de echipele locale, competiția include alți 120 de elevi talentați, organizați în 12 echipe. Participanții vor folosi un set standardizat de piese pentru a proiecta, construi și programa roboți capabili să rezolve sarcini complexe, demonstrându-și atât abilitățile tehnice, cât și spiritul de colaborare.
Mai mult decât o competiție
FIRST Tech Challenge este recunoscută nu doar pentru accentul pus pe performanțele tehnice, ci și pentru promovarea valorilor fundamentale, precum cooperarea, respectul reciproc și învățarea prin schimb de experiență. Programul urmărește să inspire elevii să își construiască o carieră în domenii STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică), punând accent pe învățarea practică și aplicarea cunoștințelor teoretice.
Obiectivele FIRST includ:
- Dezvoltarea abilităților tehnice și non-tehnice necesare în carierele STEM.
- Crearea unui mediu competitiv, dar colaborativ, care să stimuleze inovația.
- Implicarea tinerilor în proiecte educative ce îmbină teoria cu practica.
Un proiect susținut de comunitate
Evenimentul este posibil datorită sprijinului oferit de Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului, prin intermediul Programului de Tranziție Justă în județul Hunedoara. Colaborarea cu echipa Robo Dojo din Timișoara asigură un standard ridicat al competiției, consolidând poziția Văii Jiului ca un pol al inovației și educației STEM în România.
Tehnologia viitorului, astăzi, în Valea Jiului
Robotics Valley League Meet nu este doar o competiție, ci o celebrare a creativității, pasiunii și muncii în echipă. Participanții, dar și publicul, vor avea ocazia să fie martorii unui spectacol tehnologic, demonstrând că tinerii din Valea Jiului au potențialul de a deveni liderii inovației de mâine.
Actualitate
FOTO+VIDEO: Pe pârtie, fără limite”: Povestea instructorului din Straja care deschide schiul pentru persoanele cu deficiențe locomotorii
În stațiunea Straja, județul Hunedoara, schiul nu este doar un sport al adrenalinei, ci și un simbol al incluziunii. Ovidiu Colda, instructor de schi cu experiență, aduce o rază de speranță pentru persoanele cu deficiențe locomotorii, demonstrând că barierele fizice pot fi depășite.
Andi Moisescu ne prezintă un om special, un instructor de schi din Straja care simte să facă ceva în plus pentru persoanele cu deficiențe locomotorii.
„Sunt niște persoane cu deficiențe locomotorii care nu au posibilitatea sau nu visau vreodată că pot ajunge pe pârtie, să schieze. Cu ajutorul meu, la început și apoi dacă doresc pot să continue singuri.
E un scaun special care se montează exact ca un clăpar pe schiuri. Are niște articulații, un telescop, pentru amortizarea șocurilor, a virajelor. Exact cum faci virajele pe schiuri, așa le faci și pe acest scaun. Mai are două pedale, care te ajută să schiezi.
Eu îl ghidez în momentul în care se vrea să se obișnuiască cu alunecarea, cu balansul. Balansul este foarte important. Singurul lucru pe care trebuie să îl facă cel din scaun este să se aplece, cum se apleacă orice schior, exact pe partea pe care vrea virajul. Stă ca și cum ar schia”, a spus Ovidiu Colda, instructor de schi din Straja.
Pentru aceste sesiuni speciale de schi, Ovidiu utilizează un scaun împrumutat, echipat cu toate mecanismele necesare pentru a transforma alunecarea pe pârtie într-o experiență sigură și plăcută. Însă, comunitatea din Straja își dorește să achiziționeze cel puțin un astfel de scaun, dedicat turiștilor cu deficiențe locomotorii care își doresc să se bucure de munte.
Acest demers este un exemplu clar de solidaritate și dedicare, demonstrând că sporturile de iarnă pot fi o bucurie pentru toți, indiferent de provocările personale. Stațiunea Straja continuă astfel să își consolideze renumele nu doar ca destinație turistică, ci și ca promotor al incluziunii și accesibilității.
FOTO: Captură video Andi Moisescu
Actualitate
Calendarul foilor de ceapă – un vechi obicei pentru previziuni meteorologice
În satele românești, tradițiile și obiceiurile străvechi sunt păstrate cu sfințenie, fiind adesea împletite cu înțelepciunea populară. Un exemplu remarcabil este „calendarul foilor de ceapă,” un ritual utilizat pentru a prezice vremea pe parcursul anului.
Această practică, transmisă din generație în generație, are loc de obicei în noaptea de Anul Nou. În gospodăriile unde tradiția este încă vie, capul familiei pregătește 12 foi de ceapă, fiecare reprezentând câte o lună a anului. Acestea sunt așezate în ordine pe masă, iar în fiecare foaie se adaugă un praf de sare.
După miezul nopții, se observă atent cantitatea de apă acumulată în fiecare foaie de ceapă. Potrivit credinței populare, o foaie mai umedă indică o lună ploioasă, în timp ce o foaie uscată sugerează o lună secetoasă. Acest ritual simbolic reflectă legătura profundă dintre om și natură, dar și nevoia de a înțelege ciclurile anotimpurilor pentru agricultură și viața de zi cu zi.
Deși pare un obicei simplu, calendarul foilor de ceapă are o semnificație specială pentru comunitățile rurale, amintind de vremurile în care prognoza meteo era doar în mâinile naturii și ale oamenilor care îi înțelegeau semnele. Astăzi, deși știința a preluat rolul de a prevedea fenomenele meteorologice, acest ritual rămâne un simbol al respectului pentru moștenirea noastră culturală și al dorinței de a rămâne conectați la ritmurile pământului.
Pentru cei care încă respectă această tradiție, „calendarul foilor de ceapă” nu este doar o metodă de previziune, ci și un prilej de a petrece timp alături de familie și de a onora legătura cu strămoșii.
FOTO: agrointeligenta.ro
-
Actualitatecu 3 zile in urma
“Nosferatu”, filmat și la Castelul Corvinilor, în cinematografe
-
Actualitatecu o zi in urma
Drumarii au intervenit, noaptea trecută, pe mai multe artere din zona de vest a țării
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Centrala electrică de la Mintia a primit autorizația de construire. Senatorul PNL Călin Petru Marian: “Investiția a intrat în linie dreaptă”
-
Actualitatecu 3 zile in urma
„Permis pentru viitor”: Școala de șoferi gratuită pentru tineri din medii defavorizate
-
Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO+VIDEO: Pe pârtie, fără limite”: Povestea instructorului din Straja care deschide schiul pentru persoanele cu deficiențe locomotorii
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Elevii se întorc la școală miercuri, 8 ianuarie. Următoarea vacanță – în februarie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Cursuri gratuite de zbor la Aeroclubul Teritorial “Constantin Manolache” Deva. Înscrierile încep în 8 ianuarie
-
Actualitatecu o zi in urma
Cod galben de intensificări ale vântului în zona montană a județului Hunedoara