Connect with us
Data: 29/04/2025
.

Actualitate

Descoperire istorică la Șoimuș. Peste 400 de monede care datează din perioada cucerii Imperiului Roman a Daciei au fost descoperite de un cetățean

Publicat

pe

Descoperire istorică la Șoimuș. Peste 400 de monede care datează din perioada cucerii Imperiului Roman a Daciei au fost descoperite de un cetățean

Astăzi, într-un moment deosebit de special, reprezentanții Primăriei Comunei Șoimuș au fost martorii unei descoperiri remarcabile făcute de un cetățean dedicat istoriei și patrimoniului național. Un cetățean pasionat de arheologie a adus la cunoștință autorităților locale o descoperire extraordinară: 407 monede de argint datând din perioada cuceririi Imperiului Roman a Daciei.

”Astăzi am avut surpriza să între pe ușa primariei un cetățean care a descoperit în comuna Șoimuș un tezaur, 407 monede de argint din perioada cuceriri Imperiului Roman a Daciei
A fost pentru prima data când am întâmpinat astfel de situatțe, monedele sunt superbe, nu este una la fel cu cealaltă și au fost foarte bine păstrate.
Cel care le-a descoperit va fi despăgubit de statul român cu 30 % din valoarea lor.
S-ar putea în zona unde s-au descoperit să fie și o cetate dacică sau romană. Urmează sa se facă cercetări de către specialiștii de la Ministerul Culturii prin Direcția Județeană de Cultură”, arată Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Șoimuș.

Aceste monede, fiecare având propria ei poveste și frumusețe unică, au fost găsite în comuna Șoimuș și sunt martorii unui trecut încărcat de istorie. Ele sunt de o calitate excepțională și au fost păstrate într-o stare remarcabilă.

Conform procedurilor legale, Primăria Comunei Șoimuș, reprezentată de primar, a întreprins imediat acțiunile necesare pentru inventarierea și predarea acestui tezaur valoros către Direcția de Cultură a Județului Hunedoara. Această acțiune este menită să asigure protejarea și conservarea corespunzătoare a acestor obiecte istorice de neprețuit, care reprezintă o parte importantă a patrimoniului cultural național.

În același timp, cetățeanul care a făcut această descoperire deosebită, fiind un căutător autorizat, va fi răsplătit de către statul român cu 30% din valoarea totală a tezaurului, recunoscându-i astfel eforturile și contribuția la protejarea moștenirii noastre culturale.

Advertisement

De asemenea, există suspiciuni că în zona unde au fost descoperite aceste monede de argint ar putea exista vestigii ale unei cetăți dacice sau romane. În acest sens, specialiștii de la Ministerul Culturii, prin intermediul Direcției Județene de Cultură, vor efectua cercetări amănunțite pentru a dezvălui posibilele secrete istorice îngropate în solul Comunei Șoimuș.

Primăria Comunei Șoimuș este mândră să fie parteneră în această descoperire istorică și să contribuie la conservarea și studierea patrimoniului cultural românesc. Ne angajăm să sprijinim cercetările arheologice viitoare și să continuăm să promovăm valorile culturale care ne leagă de trecutul nostru bogat și fascinant.

FOTO: Facebook@Mihai Gabriel Irimie

Actualitate

România, prima în Europa la Tae Kwon-do ITF, cu aport hunedorean

Publicat

pe

Redactat de

 

La Sarajevo, capitala Republicii Bosnia&Herțegovina, s-a disputat o nouă ediție a Campionatului European de Tae Kwon-do ITF, competiție la care au participat și practicanți de arte marțiale din România. Așa cum ne-au obișnuit, sportivii români au avut o comportare de excepție, terminând concursul pe primul loc în clasamentul pe națiuni, cu 44 de medalii, dintre care 13 de aur, 9 de argint și 22 de bronz.

La acest succes au pus umărul, în mod serios, și sportivi din județul Hunedoara. Cea mai medaliată dintre conjudețenii noștri a fost senioara Roxana Gheorghiță, de la Cristal Hațeg, unde este antrenată de Cosmin Oprescu, președintele federației autohtone de specialitate, care a urcat de patru ori pe podium, fiind campioană continentală la tehnici speciale echipe, medaliată cu argint la spargeri forță echipe și a treia în probele individuale de luptă și tehnici speciale.

La europene au fost prezenți și patru sportivi de la CS Pantera Neagră Petroșani, antrenați de Ionuț Lăscău, care au fost, la rândul lor, medaliați. Astfel, junioara Elena Șamotă a devenit campioană continentală cu echipa de tull și vicecampioană la tehnici speciale individual. Campion european este și juniorul Alexandru Ienulesc, cu echipa de tehnici speciale, iar sora acestuia, prejunioara Raluca Ienulesc este dublă medaliată cu bronz în probele pe echipe la luptă și, respectiv, tehnici speciale. De asemenea, cei din Vale și-au mai adăugat în panoplie și o medalie de argint, cucerită de senioara Anemona Nagy, cu echipa de spargeri forță. Debutant la această competiție a fost Raul Petca, de la ACS Red Tigers Călan, antrenat de Cristian Popa, care, deși nu a urcat pe podium, a avut o evoluție promițătoare.

Pe lângă primul loc în clasamentul cumulat pe națiuni, practicanții de Tae Kwon-do din România au mai fost primii în ierarhia generală a juniorilor la general și masculin, dar și la seniori băieți, și pe locul al treilea la în clasamentul general al seniorilor, în cel de la masculin de la aceeași categorie de vârstă, precum și al prejuniorilor.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

A început proiectarea noului stadion din Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Proiectul noului stadion de la Hunedoara face pași importanți pentru a deveni și realitate. Luni, 28 aprilie, a fost emis ordinul de începere a proiectării, iar marți, 29 aprilie, cei specializați în domeniu au făcut o primă vizită la faţa locului.

Sursa foto: Primăria Hunedoara

Vizită în teren

Compania Naţională de Investiţii a emis ordinul de începere a lucrărilor, mai precis a proiectării, în cadrul contractului de construire a noului stadion de la Hunedoara, semnat pe 15 aprilie 2025, cu asocierea de firme ce va realiza lucrarea. În cursul zilei de marți, 29 aprilie, reprezentanţii firmei de proiectare şi cei ai societăţii care s-a ocupat de studiul de fezabilitate pentru noul stadion au venit la Hunedoara pentru o primă serie de discuţii detaliate cu primarul Dan Bobouţanu şi specialişti din cadrul Primăriei.

Ultimul meci pe actuala arenă?

Reprezentanții municipalității de pe Cerna mai transmit că, după o discuţie avută la sediu, cu planşele în faţă, s-a făcut şi o vizită la actualul stadion, astfel încât proiectanţii să se familiarizeze şi mai bine cu situaţia din teren. În plus, conform reprezentanților Primăriei municipiului Hunedoara, meciul Corvinului din etapa a VI-a, penultima a play-out-ului din Liga 2, seria B, cu CSC Dumbrăvița, programat sâmbătă, 3 mai, de la ora 11:00, ar putea fi ultimul pe care „corbii alb-albaștri” îl dispută pe actuala arenă.

A fost o întâlnire, cred eu, foarte utilă pentru că dorim să parcurgem corect fiecare pas. Este cel mai mare proiect de infrastructură derulat în municipiul Hunedoara din 1990 încoace, o investiţie în valoare de aproximativ 64 de milioane de euro din bugetul Companiei Naţionale de Investiţii. Proiectul este unul destul de complex, având în vedere că noul stadion va fi unul la cele mai noi standarde şi trebuie ridicat pe amplasamentul vechiului stadion. În paralel cu proiectarea tehnică, făcută de firma desemnată, noi trebuie să ne ocupăm de demolare. S-ar putea ca partida de sâmbătă 3 mai 2025, să fie ultimul meci oficial jucat de Corvinul pe vechiul stadion. Repet: s-ar putea! Nu suntem încă foarte siguri, din cauză că trebuie desemnată firma care va face demolarea tot prin licitaţie şi mai sunt şi alţi factori care pot influenţa ritmul în care se parcurg etapele legale şi regulamentare”, a anunțat primarul Dan Bobouțanu, conform paginii oficiale a Primăriei municipului Hunedoara.

Advertisement

Deva, posibilă gazdă temporară pentru Corvinul

Pe de altă parte, edilii din Hunedoara au început demersurile pentru găsirea unei gazde temporare pentru Corvinul, o variantă luată în calcul fiind stadionul din Deva. „În paralel, se fac demersuri pentru a se licenţia pentru Liga a II-a stadionul de la Deva, locul în care dorim să ne „mutăm” până la inaugurarea noului stadion de la Hunedoara”, a spus primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, conform unui comunicat de presă postat pe pagina oficială de socializare a administrației de pe malurile Cernei.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Senatorul PNL Călin Petru Marian: „Facilitarea tranzitului de persoane și accelerarea tranzitului de mărfuri, pași esențiali în racordarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”

Publicat

pe

Redactat de

O serie de proiecte legislative importante au fost votate, luni, în Senatul României. Printre acestea se numără cel care vizează Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Galaţi (România) – Giurgiuleşti (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România.

“Astăzi, în Senatul României, am avut ocazia să votăm o serie de proiecte importante care vor contribui la dezvoltarea României și la consolidarea relațiilor internaționale. Printre acestea, mă bucur să menționez proiectul care va facilita integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană și sprijinul pentru economia ucraineană respectiv ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Galaţi (România) – Giurgiuleşti (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România. Facilitarea tranzitului de persoane și accelerarea tranzitului de mărfuri reprezintă pași esențiali în racordarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și în sprijinirea coridoarelor de solidaritate pentru Ucraina”, a transmis senatorul PNL de Hunedoara Călin Petru Marian.

Acordul va permite fluidizarea traficului la frontiere, dar va sprijini și economia regională. „Aceste inițiative, realizate în strânsă coordonare cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, sunt menite să fluidizeze traficul la frontiere și să sprijine economia regională. În paralel, se va pune un accent deosebit pe dezvoltarea infrastructurii necesare pentru ca acest proces să se desfășoare eficient și în condiții de securitate optimă, în conformitate cu standardele Schengen”, a mai transmis parlamentarul hunedorean.

În cadrul aceleiași ședințe, în plenul Senatului au mai fost dezbătute și avizate mai multe inițiative importante în domeniile administrației publice, muncii, apărării și politicii externe.

 

Advertisement
Foto: Călin Petru Marian/Facebook
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate