
Sala Sporturilor din municipiul Deva va găzdui mâine şi joi, etapa finală a Campionatului de Futsal “Cupa A.S.P.R.”, ediţia 2013. La competiţie se vor întrece pompieri din judeţele Bistriţa, Călăraşi, Giurgiu şi Timiş, care s-au calificat în turneul final în urma concursurilor regionale. Competiţia este organizată de Asociaţia Sportivă a Pompierilor din România şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.