Connect with us
Data: 26/04/2025
.

Actualitate

Deva: Lucrările de modernizare a Școlii Generale ,,Andrei Șaguna”, finalizate în mare parte

Publicat

pe

Lucrările de modernizare a Școlii Generale ,,Andrei Șaguna” (fosta ,,Generală 4”) din Deva sunt finalizate în mare parte, transmit reprezentanții municipalității.

Sursa foto: Primăria Deva

“La corpul de clădire destinat învățământului primar a fost realizat montajul mobilierului în sălile de clasă, cancelarie, săli profesorale și laboratoare. S-au montat tablele interactive, tablele școlare și videoproiectoarele în clase. Constructorul a avansat cu lucrările la corpul de clădire în care funcționează învățământul gimnazial. A fost finalizat montajul lambriurilor din lemn de la etajele 1, 2 și parter și a fost montat covorul PVC pe toate holurile și casele scărilor. În băi au fost montate obiectele sanitare: chiuvete, baterii, uscătoare de mâini cu senzori, dozatoare de săpun, vase de toaletă, pisoare. Pe hluri sunt fântâni cu apă potabilă, toate sunt funcționale. Montajul mobilierului în sălile de clasă, profesorale și laboratoare este finalizat la etajele 1 și 2 și parțial parter. În exterior, în zona corpului clădirii învățământului primar, a fost finalizat pavajul aleilor pietonale în procent de 90% și s-a montat sistemul de irigare a zonelor verzi. A fost montate rulourile de iarbă (gazon), băncile și coșurile de gunoi. În curte a fost turnat asflat. De asemenea, a fost finalizată împrejmuirea curții școlii (gard), cu tot ceea ce presupune aceasta: panouri de gard, capacele de la stâlpi și a fost aplicată tencuiala decorativă mozaicată. La sala de sport și vestiare s-au turnat șapele și este finalizată structura metalică a tavanelor din plăci de gips-carton. A fost montată parțial faianța și gresia în grupurile sanitare. A fost aplicat gletul și s-a zugrăvit parțial cu lavabil. Au fost montate ventiloconvectoarele, radiatoarele termice. Instalațiile apă rece și caldă sunt finalizate. Pardoselile din parchet din lemn stratificat au fost montate în vestiare. La exterior, muncitorii au finalizat tencuiala decorativă. S-au pus în funcțiune centralele termice la toate clădirile și s-au făcut probe. Acestea sunt funcționale. Lucrările de pe șantier sunt monitorizate constant de echipa de proiect”, se arată într-un comunicat al Primăriei Deva.

Reamintim că, la Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” din Deva se investesc aproximativ 4,3 milioane euro, bani europeni. Această unitate de învățământ nu a mai beneficiat de lucrări de reabilitare și modernizare de peste 50 de ani, de când a fost construită.

“Vom continua să accesăm fonduri europene pentru modernizarea unităților de învățământ devene și dotarea acestora cu echipamente didactice performante”, au mai transmis reprezentanții administrației publice locale devene.

Actualitate

Restricții de circulație pe DN 7 Valea Oltului, luni și marți. Rute ocolitoare

Publicat

pe

Redactat de

Circulația rutieră pe Valea Oltului (DN 7), între localitățile Lazaret și Boița, se va închide săptămâna viitoare, luni și marți, timp de câte o oră, de trei ori pe zi.

Luni, 28.04.2025 și marți, 29.04.2025, în intervalele orare cuprinse între 06:00 – 07:00, 12:00 – 13:00 și 16:00 – 17:00, se va închide circulația pe Valea Oltului (DN 7), între localitățile Lazaret și Boița (km 245+500 – km 247+500), în vederea pregătirii amplasamentului pentru construirea Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 2 Boița – Cornetu”, au informat reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Pentru a permite executarea lucrărilor de toaletare a versantului aflat în proximitatea drumului național (dislocarea rocilor, pietrelor, stâncilor), traficul rutier se va putea desfășura în intervalele în care circulația este restricționată conform următoarelor rute ocolitoare stabilite pentru toate categoriile de autovehicule, după cum urmează:

Pentru relația București – Veștem și retur:

 

Advertisement

București → A3 → Ploiești → DN1A → Brașov → DN 1 → Veștem – intersecție cu DN 7

 

Pentru relația București – A1 Simeria ( Nadlac II/ Cluj) și retur:

 

București → A1 → Pitești → DN7 → Râmnicu Vâlcea → DN67 → Târgu Jiu → DN66 → Simeria → Nod Rutier Simeria A1

Advertisement

„De asemenea, circulația vehiculelor rutiere între Râmnicu Vâlcea și punctul de lucru de la km 245 + 500 se va desfășura pe DN7 conform reglementărilor legale în vigoare. În mod similar, se va desfășura și circulația vehiculelor rutiere între Sibiu – Boița și punctul de lucru de la km 247 + 500”, precizează reprezentanții CNAIR.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Jucătorii de la ACS West Deva revin pe parchet

Publicat

pe

Redactat de

 

 

După o pauză competițională datorată acțiunilor echipelor naționale, în aceste zile se reiau meciurile oficiale din campionatele de futsal. În aceste competiții evoluează și ACS West Deva, la seniori, în Liga 1, și la juniori, în Liga Elitelor.

Cele două echipe de la West Deva vor juca următoarele meciuri oficiale pe teren propriu. Primii vor intra pe parchet juniorii echipei devene, care evoluează seria 2 din Liga Elitelor U19. În etapa a cincea, penultima, băieții de la ACS West, vor juca, la Sala Sporturilor din Deva, duminică, 27 aprilie, de la ora 18:00, cu cei de la FK Odorheiu Secuiesc. Înaintea acestui meci, harghitenii sunt lideri, cu 12 puncte, și calificați în turneu final, acolo unde merg primele două clasate din cele două serii. Devenii sunt pe trei, cu 3 puncte, și, în cazul unei victorii, își păstrează șansele de a se califica în turneul final. În celălalt meci al etapei, tot duminică, dar de la ora 12:00, Șoimii Șimand, a patra clasată, la egalitate de puncte cu ACS West Deva, va juca, pe teren propriu, cu ocupanta poziției secunde, CSM Târgu Mureș (6 puncte). La seniori cei de la ACS West Deva evoluează în play-out-ul primului eșalon. Aici sunt doar trei echipe, intrate în competiție cu punctajul din sezonul regular, care joacă fiecare cu fiecare, în sistem tur-retur – tur, și nu va retrograda niciuna, întrucât CFR Timișoara s-a retras din campionat. Devenii sunt pe primul loc după șase etape, cu 23 de puncte, obiectivul lor fiind încheierea play-out-ului pe prima poziție, în continuare fiind clasate Mausoleul Mărășești (17) și Luceafărul Buzău (9). În etapa a VI-a, una în care stau cei de la Buzău, ACS West va întâlni luni, 28 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Sporturilor din Deva, echipa din Mărășești, o victorie însemnând îndeplinirea obiectivului.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Conflict pe o stradă din Petroșani. Doi bărbați au ajuns la spital

Publicat

pe

Redactat de

 

Doi bărbați au ajuns la spital în urma unui conflict iscat, vineri seară, pe o stradă din municipiul Petroșani. Totul ar fi pornit după ce una dintre persoanele implicate în altercație ar fi fost observată în timp ce încerca să sustragă plăcuțele de înmatriculare de la două mașini.

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, în seara zilei de 25 aprilie, în jurul orei 22:00, cu privire la izbucnirea unui conflict pe o stradă din municipiul Petroșani. La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 57 de ani, din Petroșani, ar fi încercat să sustragă plăcuțele de înmatriculare a două autoturisme. Acesta ar fi fost observat de către proprietarii autovehiculelor, iar în urma conflictului izbucnit, persoanele implicate s-ar fi agresat reciproc. În urma scandalului, doi bărbați (unul dintre ei fiind bărbatul de 57 de ani) au fost transportați la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și furt.

Citeste mai mult ...

ANGAJARE

Alpaccess angajeaza schelari in Deva. Oferim: contract pe durata nedeterminata, tichete de masa. Relatii la telefon: 0752.421.764.

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate