Actualitate
Deva: Restricții de circulație în parcarea “Aqualand” și în cea din Piața Cetății
Începând de astăzi, 4 septembrie, au fost impuse restricții de circulație pentru mașini în parcarea Complexului acvatic „Aqualand” și în Piața Cetății, din Deva.
“Aceste măsuri sunt necesare din cauza desfășurării lucrărilor de turnare a tartanului stabilizat, la pista de atletism de la Stadionul „Cetate” Deva. Constructorii au apreciat că vaporii care pot fi emanați de soluțiile utilizate, ar putea afecta vehiculele parcate în imediata apropiere. De asemenea, vă informăm că, accesul auto la „Aqualand” Deva se va face exclusiv de pe strada Horea. Administrația publică locală, împreună cu echipa de constructori, vă mulțumesc pentru înțelegere și vă roagă să respectați aceste restricții pentru siguranța tuturor”, se arată într-un comunicat al Compartimentului de presă al Primăriei Municipiului Deva.
Actualitate
BURSE ȘCOLARE 2024 – 2025. Modificări privind bursele sociale. Câte tipuri de burse pot primi elevii și pe ce criterii se acordă acestea
Anul școlar 2024-2025 aduce modificări importante în sistemul de acordare a burselor școlare în învățământul preuniversitar de stat – în special, în privința bursei sociale, singurul tip de burse de care pot beneficia și elevii din învățământul primar.
Modificările sunt reglementate de noua Metodologie-cadrul de acordare a burselor, aprobată prin Ordinul ME nr. 5.518/2024.
Astfel, principalele NOUTĂȚI vizează:
– luarea în calcul a venitului pentru acordarea bursei sociale în cazul elevilor din familii monoparentale
– creșterea limitei de vârstă, de la 18 la 30 de ani, pentru acordarea bursei sociale în cazul elevilor neangajați pe piața muncii și înscriși în învățământul cu frecvență redusă sau programele de tip „A doua șansă”
– introducerea unui nou tip de bursă – bursa de reziliență, acordată pentru a motiva elevii cu rezultate medii să progreseze
Elevii din învățământul preuniversitar de stat pot primi 7 tipuri de burse, în anul școlar 2024 – 2025. Bursele școlare se acordă la cerere, iar unele dintre categorii pot fi cumulate.
Sumele alocate pentru burse sunt neimpozabile și nu sunt luate în considerare la calculul venitului net lunar pe membru de familie, necesar pentru obținerea venitului minim garantat, precum și pentru alte beneficii de asistență socială.
TIPURILE de burse, CUANTUMUL minim și CRITERIILE de acordare:
– BURSA DE EXCELENȚĂ OLIMPICĂ I – între 925 lei/lună și 3.700 lei/lună. Se acordă elevilor de gimnaziu și liceu care obțin premiile I, II, III, mențiune sau medalii asimilate acestor distincții la olimpiadele școlare internaționale și campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației. Se plătește pe toată durata anului școlar următor obținerii distincției. (Cuantumul bursei se raportează la nivelul salariului minim brut pe economie, la data acordării bursei).
– BURSA DE EXCELENȚĂ OLIMPICĂ II – 700 lei/lună. Recompensează eleviide gimnaziu și liceu care obțin premiile I, II, III la olimpiadele școlare naționale organizate și finanțate de Ministerul Educației. Se plătește pe toată durata anului școlar următor obținerii distincției.
– BURSA DE MERIT – 450 lei/lună. Se acordă elevilor de gimnaziu și liceu (mai puțin elevii din clasele a V-a și a IX-a) cu media generală pe anul școlar anterior mai mare sau egală cu 9,50; elevilor din clasa a V-a cu media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 9,50; elevilor din clasa a IX-a cu media de admitere în învățământul liceal sau profesional și dual mai mare sau egală cu 9,50; elevilor care au obținut premiile I, II și III la etapele județene ale olimpiadelor școlare, premiul I la etapele naționale ale concursurilor școlare și extrașcolare, medalia de aur la campionate naționale organizate de federațiile sportive naționale olimpice. Bursa se plătește pe perioada cursurilor școlare.
-BURSA DE REZILIENȚĂ – 300 lei/lună. Se acordă elevilor de gimnaziu și liceu (mai puțin elevii din clasele a V-a și a IX-a) cu media generală cel puțin 7 în anul școlar anterior; elevilor din clasa a V-a cu media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 7; elevilor din clasa a IX-a cu media de admitere în învățământul liceal sau profesional și dual mai mare sau egală cu 7; elevilor cu afecțiuni oncologice sau cornice.
-BURSA SOCIALĂ – 300 lei/lună. Se acordă elevilor din învățământul primar, gimnazial, liceal, „A doua șansă” sau cu frecvență redusă, care provin din familii cu venituri mici (sub 50% din salariul minim net pe economie, pe membru de familie); elevilor din familii monoparentale cu venit pe membru de familie mai mic de un salariu minim net pe economie; elevilor cu unul sau ambii părinți decedați și elevilor asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială; elevilor cu deficiențe/afectări funcționale produse de boli și elevilor cu afecțiuni oncologice sau cronice; elevilor proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune. Bursa socială se acordă și pe perioada vacanțelor școlare.
– BURSA TEHNOLOGICĂ – 300 lei/lună. În anul școlar 2024 – 2025, se acordă doar elevilor înmatriculați în cadrul specializărilor din învățământul profesional, inclusiv dual, nivel 3 EQF/CNC.
– BURSA PENTRU MAMELE MINORE – 700 lei/lună. Se acordă mamelor minore care revin la școală (cursuri de zi) după naștere, cu condiția menținerii statutului de minor. Se acordă pe perioada cursurilor școlare, cu excepția lunilor în care elevele cumulează minimum 60 de absențe nemotivate.
Tipurile de burse care pot pot fi CUMULATE:
– bursa socială se poate cumula cu bursa de excelență olimpică I sau II/ bursa de merit/bursa de reziliență și cu bursa tehnologică
– bursa tehnologică se poate cumula cu bursa de excelență olimpică I sau II/ bursa de merit/bursa de reziliență și cu bursa socială
– bursa pentru mamele minore se poate cumula cu toate tipurile de burse școlare
Direcția de Asistență Socială Deva
Actualitate
Două echipe cu punctaj maxim în Liga 4
Liga 4 de fotbal Hunedoara devine din ce în ce mai interesantă odată cu trecerea etapelor. În runda a patra, ultima disputată, s-au marcat 27 de goluri, ceea ce înseamnă o medie de 4,5 pe meci, și s-au consemnat și rezultate intersante.
Geoagiu și DMO continuă duelul la distanță
După aceste prime patru etape ale sezonului regular avem două echipe cu punctaj maxim, fiind vorba despre Gloria Geoagiu și Unirea DMO. Pe primul loc, grație golaverajului, unul de + 22, sunt cei de la Geoagiu. Gloria a trecut, acasă, fără probleme, cu 4-0, de Șoimul Băița, echipa învinsă, cu 4 puncte și golaveraj -7, fiind pe locul al nouălea. Pe doi, ci 12 puncte, dar cu golaveraj +9, se află Unirea DMO. Echipa care joacă la Ciula Mare, sat aparținător de comuna Răchitova, a învins, acasă, cu 5-4, pe CSM Vulcan, în meciul cu cele mai multe goluri înscrise din această rundă. Chiar dacă scorul este stâns, gazdele nu au avut emoții, echipa din Vulcan, în urma acestei înfrângeri, a coborât pe poziția a zecea, antepenultima, cu 3 puncte și golaveraj -1.
Bradul completează podiumul
Derby-ul rundei a fost cel dintre Aurul Brad și Retezatul Hațeg, încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-1. În urma acestui rezultat , cei de la Brad se mențin pe poziția a treia, cu 9 puncte, în vreme ce echipa din Hațeg, cu 6 puncte și golaveraj +2, rămâne pe poziția a cincea. Pe locul al patrulea continuă să fie Dacia Orăștie, cu 7 puncte. Deși favorită pe hârtie, echipa din Orăștie nu a reușit decât un egal, 1-1, din deplasarea de la Victoria Călan, formație care, în urma acestei remize, își păstrează locul al optulea, cu 4 puncte și golaveraj -2.
Uricaniul rămâne la „cota zero”
O altă surpriză s-a înregistrat în meciul Inter Petrila – CFR Simeria, în care oaspeții s-au ipus cu scorul de 2-1. În urma acestui succes, Simeria, cu 6 puncte și golaveraj -5, încheie prima jumătate a clasamentului, iar Petrila, cu 4 puncte și golaveraj +4, a coborât pe poziția a șaptea. În fine, în derby-ul suferinței, CSM Deva a învins, acasă, cu 6-0, pe Minerul Uricani, și a adunat primele trei puncte din acest sezon, dar rămâne tot pe locul unsprezece, penultimul, având un golaveraj negativ, de -11. Uricaniul rămâne ultima clasată, fiind singura echipă tot la „cota zero” în ce privește punctele acumulate.
Urmează o etapă interesantă
Etapa viitoare, a cincea, se va disputa la sfârșitul acestei săptămâni, capul de afiș fiind întâlnirea dintre Dacia Orăștie și Aurul Brad. Liderul, Gloria Geoagiu, se va deplasa la CFR Simeria, fiind un joc de urmărit, în vreme ce a doua clasată, Unirea DMO, este favorită certă în întâlnirea de pe teren propriu cu CSM Deva. Mai sunt două jocuri care se anunță a fi intersante, fiind vorba despre întâlnirile Retezatul Hațeg – Inter Petrila și CSM Vulcan – Victoria Călan, în vreme ce în partida dintre Șouml Băița și Minerul Uricani gazdele au, de departe, prima șansă de a se impune.
Actualitate
Vandalism la „Vaporașul” din Șoimuș. Sunt căutați făptașii
Într-un act de vandalism șocant, picturile de sub podul peste râul Mureș, de la Vaporaș, din comuna Șoimuș au fost distruse, în noaptea trecută.
Incidentul a fost confirmat de primarul comunei, Mihai Gabriel Irimie, care a declarat că picturile, care erau o parte importantă a peisajului local și un simbol cultural, au fost grav deteriorate.
Mai grav, atacatorii nu s-au oprit doar la distrugerea picturilor. Aceștia au furat și lămpile solare care iluminau stâlpii de sub pod, lăsând zona în întuneric și fără protecție.
Primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie, a anunțat că va depune o plângere oficială la poliție pentru distrugere și furt și face apel la cetățeni să ofere orice informație relevantă.
„Azi noapte au distrus picturile de sub pod de la Vaporaș Șoimuș, azi merg la Poliție să fac plângere pentru distrugere și furt! Au furat și lămpile solare care luminau acei stalpi! Chiar nu înțeleg cu ce i-au deranjat acele desene de pe stâlpii de sub pod! Oare când ne revenim? Dacă aveți ceva informații sau ați văzut ceva, vă rog să ne scrieți!”, spune Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Șoimuș.
Comunitatea locală este profund afectată de acest incident, iar autoritățile fac apel la cooperare pentru a aduce autorii în fața justiției și pentru a restaura zona cât mai curând posibil.
FOTO: Mihai Gabriel Irimie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
A început implementarea proiectului pentru o școală ecologică în comuna Pestișu Mic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Zăpada s-a așternut, la mijloc de septembrie, în zonele montane înalte
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 76, în apropiere de Vălișoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Vetuța Stănescu: ”PSD este în epoca isteriei politice, după ce și-a dinamitat electoratul fidel din județul Hunedoara”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Universitatea din Petroșani, printre instituțiile acreditate pentru formare psihopedagogică în anul universitar 2024-2025
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 16 – 20 septembrie, în județul Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
Traficul feroviar a fost oprit temporar pe secțiunea Deva – Ilteu. Șase trenuri de călători, afectate
-
Actualitatecu o zi in urma
Sensul giratoriu de pe DN 66, din Hațeg, ar putea fi finalizat luna aceasta