Actualitate
Distrugeri de muniție în poligonul din zona Bârcea Mică

Noi distrugeri de muniție vor avea loc astăzi, 10 decembrie, dar și în următoarele două zile, respectiv miercuri și joi, 11 și 12 decembrie, în poligonul cu destinație specială de distrugeri din zona Bârcea Mică.
Unitatea Militară 01794 Deva va efectua activități de instrucție, respectiv detonare a unor încărcături de exploziv, aceste activități având loc între orele 10:00-15:00.
“Toate activitățile de instrucție se vor desfășura cu respectarea de către Unitatea Militară 01794 Deva a tuturor normelor de siguranță, sănătate și securitate în muncă, protecția mediului și apărare împotriva incendiilor prevăzute de actele normative în vigoare”, a informat Primăria Municipiului Deva.
Populaţia este rugată să nu intre în zona poligonului în timpul executării acestei activităţi.
Actualitate
Competiții de anvergură la Straja: Cupa Piticot, Cupa Straja și Campionatul Național de Schi

Stațiunea Straja din municipiul Lupeni va găzdui, în perioada 1-9 martie 2025, o serie de competiții sportive importante, reunind tineri schiori din întreaga țară. Evenimentele sunt incluse în calendarul oficial al Federației Române de Schi Biatlon și sunt organizate cu sprijinul Asociației Sportive Schi Alpin Petroșani.
Seria competițiilor va debuta pe 1 martie cu Cupa Piticot, destinată celor mai mici sportivi, urmată pe 2 martie de Cupa Straja. În zilele de 3 și 4 martie va avea loc Cupa CSS Petroșani, iar punctul culminant al evenimentelor sportive va fi Campionatul Național HC/U14/U16, desfășurat între 6 și 9 martie.
Organizatorii asigură condiții optime pentru desfășurarea concursurilor, respectând toate măsurile de siguranță necesare. Prin aceste competiții, Lupeniul își reconfirmă poziția de destinație de top pentru sporturile de iarnă, contribuind la promovarea turismului local și la susținerea tinerelor talente din schiul românesc.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
ArcelorMittal Hunedoara și-a întrerupt temporar activitatea. Angații, în șomaj tehnic

ArcelorMittal Hunedoara și-a întrerupt temporar activitatea, începând de vineri, 14 februarie 2025. Potrivit reprezentanților companiei, măsura este valabilă timp de șase săptămâni, până la sfârșitul lunii martie 2025. Se pare că, decizia a fost luată din cauza prețurilor mari la energia electrică. Angajații vor fi plătiți cu 75 la sută din salariul de bază.
Într-un raport curent, trimis Bursei de Valori București (BVB), reprezentanții companiei au anunțat întreruperea temporară a activității, „având în vedere dificultățile economice cu care se confruntă societatea cauzate de prețurile foarte mari la energia electrică și necesitatea de a lua măsuri urgente pentru diminuarea pierderilor și adaptarea Societății la dificultățile economice, inclusiv prin reducerea de costuri, precum și ca măsură de protecție a salariaților”, se arată în raport.
Consiliul de Administrație al ArcelorMittal Hunedoara SA a hotărât întreruperea temporară a activității societății pentru perioada 14 februarie 2025 – 31 martie 2025 și plata cu 75 la sută din salariul de bază a salariaților afectați de această măsură.
Și la sfârșitul anului trecut, ArcelorMittal Hunedoara a redus temporar activitatea, în perioada 9 – 31 decembrie 2024, din cauze lipsei comenzilor și a costurilor ridicate.
ArcelorMittal Hunedoara are în jur de 600 de salariați.
Actualitate
FOTO: Salvatori pe două fronturi. Pompierii din Petroșani au salvat un cățel din apele înghețate și un porumbel prins în plasă

Pompierii Detașamentului Petroșani au salvat, în această după amiază, un cățel care a rămas blocat în apele înghețate ale râului Jiu de vest, în zona orașului Lupeni.
Un localnic a auzit lătratul câinelui, ca o chemare în ajutor, și-a dat imediat seama de pericolul în care se află animalul, și a sunat la 112.
În scurt timp, un echipaj de pompieri a ajuns pe malul râului și a reușit să-l salveze pe cățelul care avea viața pusă în pericol, mai ales că se apropia noaptea care se anunță geroasă.
Pompierii s-au întors la subunitate, cu misiunea îndeplinită, iar cățelul salvat a rămas în grija persoanei care a apelat 112.
Tot astăzi, pompierii petroșeneni au salvat și un porumbel care rămăsese blocat în plasa de protecție a unui teren de fotbal din Petrila.
FOTO: ISU Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tragedie la Sibișel. Pieton decedat după ce a fost lovit de un autoturism
- Actualitatecu 3 zile in urma
Incendiu la o casă din Peștișu Mic: Pompierii intervin cu două autospeciale
- Actualitatecu 20 de ore in urma
Tânărul care a ucis un pieton pe DJ 705F a fost reținut. Se afla sub influența substanțelor psihoactive
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Ninsori abundente și viscol în sudul țării: Cod portocaliu și galben în vigoare
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Corvinul, mai puține meciuri în Liga 2
- Actualitatecu 20 de ore in urma
Autoturism furat din Deva, recuperat de polițiști. Suspectul, reținut pentru 24 de ore
- Actualitate - Evenimentcu 2 zile in urma
FOTO: Razii de amploare în Hunedoara și Valea Jiului. Șoferi testați, amenzi aplicate și o minoră căutată de autoritățile din Germania, găsită la Petroșani
- Actualitatecu 22 de ore in urma
Romsilva, acțiuni ferme împotriva tăierilor ilegale: aproape 7.000 de controale și amenzi de 250.000 de lei în ianuarie