Actualitate
Doi hunedoreni îi plimbă pe străini pe cele mai neumblate căi ale judeţului, la bordul unor „monştri” 4X4
TURISM OFF-ROAD:
Finlandezi, englezi, nemţi sau austrieci, dornici de aventură, au venit până acum să vadă frumuseţile locurilor ce ne înconjoară. Şi le-au văzut, dar nu oricum, ci „zdruncinaţi” în maşini cu tracţiune integrală. Totul, la ideea lui Marius Achim şi Bogdan Chiriac, uniţi de aceeaşi pasiune, una care face adrenalina să crească
De mai bine de un an, străini cu spirit de aventură şi dornici de drumeţii mai puţin convenţionale vin să cutreiere cele mai neumblate „cărări” ale judeţului Hunedoara, la bordul unor „monştri” 4X4.
Finlandezi, englezi, nemţi, austrieci sau francezi au venit până acum să facă trasee care, chiar şi pe jos, sunt greu de străbătut. Cu câlcâiele aprinse, s-au urcat în maşini puternice şi au străbătut coclaurile din împrejurimi, nerăbdători să vadă peisaje neatinse de civilizaţie. Totul, la ideea a doi hunedoreni, Marius Achim (28 de ani) şi Bogdan Chiriac (34 de ani), care împărtăşesc o pasiune comună: cursele off-road.
După ce au cutreierat ei, prima dată, împrejurimile Hunedoarei şi nu numai, evadând dintre betoanele din oraş, şi mergând cu autoturismele de teren prin locuri necălcate de picior, s-au gândit căşi străinii ar trebui să vadă frumuseţile zonelor ce ne înconjoară. Aşa că s-au unit şi au pus la cale un proiect prin care fac un altfel de turism, mai aventurier. Aşa s-a născut „Carpathian Adventure”, un proiect prin care cei doi hunedoreni aduc cetăţeni străini pe meleaguri hunedorene şi îi plimbă pe drumuri „sărite” de pe hartă, pe trasee întocmite chiar de ei.
Cum a pornit totul?
„Ideea a venit din pasiune”, spune Bogdan Chiriac, care e medic stomatolog la Hunedoara, iar odată scăpat din cabinet uită de acele sau frezele dentare şi îşi consumă pasiunea pentru off-road, încercând „să cucerească” vreo culme, la volanul bolidului cu mulţi cai putere. De altfel, pentru a-şi satisface hobby-ul şi-a achiziţionat un autoturism de teren cu care a făcut mai multe curse, alături de prieteni ce împărtăşesc aceeaşi pasiune. „Am început cu un Jeep, adus din Anglia. Ne-am unit mai mulţi băieţi şi aşa a început întreaga aventură”, povesteşte dentistul împătimit de off -road.
Prietenul său, Marius Achim, împreună cu care a gândit proiectul „Carpathian Adventure”, a avut o pasiune pentru auto-moto decând se ştie. Acesta deţine o firmă de vânzări piese moto în Deva, unde şi locuieşte, şi face parte şi din Clubul Moto „Free Bikers” Hunedoara. El spune că prin proiectul lor, „Carpathian Adventure”, urmăresc să promoveze turismul off-road şi să le arate străinilor frumuseţile locurilor. Nu fac off-road „hard”, ci mai „soft”, însă, suficient cât să le bage străinilor bucuria în oase. „Practic, noi am început cu tatonări în urmă cu vreo trei ani. Ne urcam în maşini şi mergeam să vedem trasee. De anul trecut am început săşi materializăm planurile noastre şi am adus turişti atât din ţară, cât şi din străinătate să le arătăm frumuseţile ascunse ale judeţului nostru. Îi plimbăm pe diferite trasee gândite chiar de noi. Unii vin cu maşinile lor, altora le punem noi la dispoziţie autoturisme 4X4, dar şi motociclete”, spune, la rândul său, Marius Achim, care, de altfel, este şi organizatorul Festivalului Moto ce are loc, în fiecare an, la Nandru, lângă Hunedoara.
Prima ieşire: nebunie pe patru/două roţi
Cum turismul off-road e la mare căutare printre străini, cei doi hunedoreni au început să fie contactaţi (prin intermediul Internetului, a forumurilor de profil, dar şi a site-ului lor) de tot mai mulţi cetăţeni de peste hotare, amatori de astfel de drumeţii inedite, pe cărări pe care doar un 4X4 le poate înfrunta. „Am avut turişti şi din Finlanda, Franţa, Germania sau Austria”, mai spune Marius Achim, care, alături de amicul său, Bogdan Chiriac, îşi aminteşte de prima ieşire „mai de amploare” pe care au făcut împreună cu turişti veniţi din alte ţări. „Îmbarcaţi” în maşini au străbătut atunci coclauri, mai mult sau mai puţin periculoase, din Hunedoara până la cariera de marmură de la Ruşchiţa, din Caransebeş, cea mai mare de acest gen din ţarăşi a doua ca mărime din Europa. „ Am fost atunci cu cinci maşini 4X4 şi 11 motociclete. A fost foarte frumos, iar ei (n.red. turiştii) au fost impresionaţi”, mai zice Marius Achim. „Sunt locuri foarte frumoase, în special, la noi în judeţ, care, din păcate, nu sunt suficient de bine puse în valoare. Spre exemplu, am fost la furnalul de Govăjdie. Turiştii care ne-au însoţit au fost extrem de entuziasmaţi când au auzit că acolo s-au produs unele componente pentru Turnul Eiffel din Paris. Însă, când am ajuns cu toţii acolo, am avut parte de o mare dezămăgire, din cauza stării de degradare în care se află, în momentul de faţă, furnalul”, adaugă Bogdan Chiriac.
Aventura continuă!
Străinii vin în România (Hunedoara) să facă turism off-road. Vin să se relaxeze într-un alt mod, să vadă o lume care la ei „acasă” e pe cale de dispariţie (dacă nu a dispărut deja demult). Vin să vadă cu ochii lor sate nepopulate sau în care mai găseşti doar vreo câţiva locuitori, ori cum mulge ciobanul o oaie la o stână aflată în „creierii” munţilor, departe de tehnologia şi civilizaţia din ţările lor, ce-i drept, pentru o scurtă vreme. „În perioada următoare, vom avea două familii de englezi. Vin cu avionul până la Bucureşti, noi îi luăm de acolo. O parte dintre ei au spus că vor să închirieze motociclete, iar restul vor veni cu noi, cu maşinile de teren. Îi vom duce prin judeţ, apoi până pe Transfăgărăşan. Estimăm că vom sta cam două săptămâni”, mai spune Marius Achim.
Cei doi hunedoreni au planuri măreţe cu proiectul lor pentru viitor. Au pus la cale un concurs de off -road, „GPS Trophy”, ce se va desfăşura luna viitoare, între 11 şi 17 mai, şi la care deja s-au înscris 40 de echipaje, dintre care doar unul singur e din România (din Vâlcea), restul provenind din Germania, Austria şi Olanda. Pe urmă, în iunie, împreună cu colegi de-ai lor din Sibiu, au de gând să organizeze întâlnirea „Carpathian’s Soft Enduro Meeting”, aflată la a doua ediţie, ce va consta în parcurgerea unor trasee cu punctul de oprire în Munţii Şureanu, în zona cunoscută sub denumirea de „La cărări”. Iar aventura nu se opreşte aici!
Actualitate
Tânăr cercetat după ce ar fi fost prins cu substanțe interzise, în zona unui cimitir din Deva
Un tânăr, în vârstă de 19 de ani, din Simeria, este cercetat, după ce polițiștii ar fi descoperit asupra sa substanțe interzise.
“Tânărul de 19 ani a fost legitimat de polițiștii Biroului de Ordine Publică din Deva, la data de 23 noiembrie a.c., în jurul orei 04:15, în zona unui cimitir din municipiul Deva. Acesta se afla, împreună cu alți doi tineri, o femeie de 22 de ani și un bărbat de 20 de ani, într-o mașină. În urma controlului corporal, polițiștii au descoperit asupra tânărului de 19 ani (în buzunarul gecii) o țigaretă confecționată artizanal, din foiță de culoare albă, precum și o substanță vegetală uscată, de culoare verde-olive, ambalată într-o hârtie de culoare neagră”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Toate bunurile descoperite de polițiști au fost ridicate și înaintate către S.C.C.O. Hunedoara, în vederea continuării cercetărilor.
Actualitate
Etapă fără surprize în Liga 4 de fotbal Hunedoara
Sezonul regular din Liga 4 de fotbal Hunedoara este în plină desfășurare. La sfârșitul săptămânii trecute s-au disputat meciurile din etapa a XIV-a.
Primele clasate s-au impus lejer
Primele două clasate, Unirea DMO și Gloria Geoagiu, au jucat pe teren propriu și s-au impus fără probleme. Liderul, Unirea DMO, a învins, la Ciula Mare, cu 7-2, pe Dacia Orăștie, partida fiind considerată unul dintre derby-urile etapei. În urma acestui succes Unirea DMO își păstrează poziția din fruntea clasamentului, având, acum, 37 de puncte, iar cei de la Dacia Orăștie rămân pe poziția a cincea, cu 23 de puncte și golaveraj + 11. Pe poziția a doua se menține, cu 34 de puncte, Gloria Geoagiu, care a făcut scorul etapei, 8-0, cu ultima clasată, Minerul Uricani, singura echipă din campionat care nu a acumulat vreun punct până în prezent.
Cvarteul fruntaș se distanțează
Într-un alt derby al etapei, Aurul Brad a învins, pe teren propriu, cu 4-1, pe CFR Simeria. În urma acestui succes brădenii își păstrează locul de pe podium, cu 29 de puncte, iar simerienii rămân pe șase, cu 23 de puncte și golaveraj – 8. Atât Simeria, cât și Orăștie s-au îndepărtat de primele patru locuri, cele care la finalul sezonului regular, asigură participarea în Final Four. Pe locul al patrulea, cu 28 de puncte, se menține Retezatul Hațeg, în urma succesului, cu 3-0, de pe terenul celei de-a noua clasate, Victoria Călan (14 puncte).
Meci amânat din cauza zăpezii
Într-un alt joc, însă fără implicații majore pentru partea superioară a ierarhiei, penultima clasată, CSM Deva (3 puncte), a pierdut, cu 1-3, jocul de pe teren propriu cu CSM Vulcan, echipa învingătoare, cu 21 de puncte, păstrându-și locul al șaptelea. Un meci din această rundă, cel dintre Inter Petrila și Șoimul Băița, nu s-a disputat din cauza zăpezii mari care a acoperit gazonul stadionului din Valea Jiului, cel mai probabil această întâlnire urmând a fi reprogramată în primăvara anului viitor. Ca urmare a acestei amânări, cele două echipe în cauză își păstrează locurile în clasament, Petrila fiind pe opt, cu 18 puncte, iar Băița pe zece, cu 10 puncte.
Încă trei etape programate în acest an
În acest an mai sunt programate încă trei etape din sezonul regular, însă disputarea acestor runde poate fi pusă sub semnul întrebării, totul depinzând de starea vremii. Etapa viitoare, cea de-a XV-a, antepenultima programată în acest an, se pare că se va desfășura normal. Unul dintre meciurile rundei se joacă în devans, joi, 28 noiembrie, cu începere de la ora 14:30, fiind vorba despre întâlnirea dintre CSM Vulcan și liderul Unirea DMO, jocul fiind unul de urmărit. Celelalte meciuri ale etapei sunt programate sâmbătă, 30 noiembrie, toate părând a fi extrem de intersante. Iese în evidență meciul dintre Retezatul Hațeg și Aurul Brad, cu implicații importante pentru podium și pentru Final Four. A doua clasată, Gloria Geoagiu, va juca, și ea, tot în deplasare, la Șoimul Băița, meciurile de la Crăciunești nefiind simple pentru nicio echipă din Liga 4 Hunedoara. Echilibrat se anunță și meciul dintre CFR Simeria și Inter Petrila, gazdele părând a avea prima șansă pe hârtie, însă ambele combatante au sincope în evoluții, putând oferi surprize oricând. La fel stă cazul și în jocul dintre Dacia Orăștie și Victoria Călan, și aici, ca și în cazul întâlnirii de la Simeria, gazdele fiind obligate să câștige meciul pentru a nu se îndepărta și mai mult de cvartetul fruntaș. De asemenea, runda propune și un derby al suferinței, în care se vor întâlni ultimele două clasate, Minerul Uricani și CSM Deva, echipa din Valea Jiului țintind, cu siguranță, primul rezultat pozitiv al sezonului, iar trupa de la poalele Cetății, cu siguranță, nu vrea să se întoarcă acasă cu mâna goală după acest meci.
Ce mai putem vedea în 2024
Ultimele două etape ale anului sunt programate luna viitoare. Etapa a XVI-a, programată înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, propune, la rândul ei, câteva meciuri interesante, capetele de afiș fiind meciurile Gloria Geoagiu – Dacia Orăștie și, respectiv, Aurul Brad – Dacia Orăștie, dar interesante se anunță și confruntările Inter Petrila – Retezatul Hațeg și Victoria Călan – CSM Vulcan, iar în partidele CSM Deva – Unirea DMO și Minerul Uricani – Șoimul Băița echipele vizitatoare pornesc cu prima șansă. În fine în runda a XVII-a, programată la mijlocul lui decembrie, cel mai interesant joc se anunță a fi Retezatul Hațeg – Gloria Geoagiu, iar echilibrate se anunță a fi partidele CSM Vulcan – Aurul Brad și Dacia Orăștie – Inter Petrila. În schimb, însă, în meciurile Unirea DMO – Victoria Călan, Șoimul Băița – CSM Deva și CFR Simeria – Minerul Uricani echipele gazdă sunt văzute ca mari favorite.
Cum este sistemul competițional
La finele sezonului regular, primele patru clasate vor merge în Final Four, câștigătoarea acestuia urmând a reprezenta județul Hunedoara în barajul de promovare pentru Liga 3. De asemenea, locurile 5-8 vor juca într-un play-off de clasament, iar pozițiile 9-12 vor lupta în play-out pentru evitarea retrogradării.
Actualitate
Tichete sociale pentru grădiniță, disponibile din 26 noiembrie la DAS Deva
Marți, 26 noiembrie 2024, preșcolarii din Deva care nu au înregistrat absențe nemotivate în luna octombrie vor primi tichetele sociale pentru grădiniță, în valoare nominală de 132 de lei/lună/copil.
”Preșcolarii care nu au absențe nemotivate la grădiniță vor primi, marți, 26 noiembrie 2024, tichetele sociale pentru grădiniță, aferente lunii octombrie 2024. De stimulentul educațional beneficiază 12 copii, cu vârste între 3 ani şi 6 ani, care provin din familii beneficiare de venit minim de incluziune și nu au absențe nemotivate la grădiniță. Tichetele sociale pentru grădiniţă pot fi ridicate de la casieria DAS Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1), marți, 26 noiembrie 2024, între orele 8:30 – 11:00 şi 12:30 – 15:00. În prezent, tichetul pentru grădiniţă are o valoare nominală de 132 de lei/lună/copil şi poate fi folosit pentru achiziţionarea de produse alimentare şi de igienă, îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite. Stimulentul educaţional se acordă lunar, pe tot parcursul anului şcolar şi este condiţionat de frecvenţa zilnică la grădiniţă a copiilor, cu excepţia absenţelor din motive medicale, motivate. DE REŢINUT! Preşcolarii care au două absenţe nemotivate nu mai pot beneficia de tichete pentru grădiniţă în luna monitorizată. Tichetele sociale pentru grădiniţă sunt finanţate de la bugetul de stat şi se acordă în scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate şi al creşterii accesului acestora la educaţie. Potrivit legii, stimulentul educaţional nu se ia în calcul la stabilirea veniturilor în baza cărora se acordă beneficii de asistenţă socială”, informează reprezentanții Direcției de Asistență Socială Deva.
Tichetele pot fi utilizate pentru produse alimentare, de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite. Stimulentul educațional se acordă lunar, pe tot parcursul anului școlar, cu condiția frecvenței regulate la grădiniță. Copiii cu două absențe nemotivate pierd dreptul la acest beneficiu în luna monitorizată.
Programul este finanțat de la bugetul de stat și are ca scop stimularea accesului la educație pentru copiii din familii defavorizate.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu o zi in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier pe DJ 672, la Rișca: Două persoane au fost transportate la spital
-
Actualitatecu o zi in urma
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale, Tur 1: 19,89 la sută dintre hunedoreni au votat, până la ora 13:00
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
A murit cântăreţul Gabriel Cotabiţă