Top la final de sesiune
Ministrul Mariana Câmpeanu şi senatorul Cosmin Nicula nu au avut în acest an nicio intervenţie în sedinţele de plen ale Senatului sau Parlamentului
În curând, se împlinesc şase luni de la învestitura noului legislativ rezultat în urma alegerilor din decembrie 2012 şi puţine zile mai au senatorii până intrarea în vacanţa de vară. Cu toate acestea activitatea unora din cei trimişi de hunedoreni în Parlament lasă de dorit.
Judeţul Hunedoara, în urma ultimelor alegeri este reprezentat în Senat de patru politicieni, în loc de trei. Acest fapt nu însemnă că toţi cei în care hunedorenii şi-au pus speranţele nu dorm de grija lor la Bucureşti. Dacă Marianei Câmpeanu, membru PNL i se poate scuza lipsa de activitate, pe motiv că se află la conducerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale încă de la învestitura noului Parlament, senatorului Cosmin Nicula, de la PSD, cu greu îi se poate găsi un alibi pentru faptul că timp de şase luni nu a avut nicio intervenţie, declaraţie politică sau interpelare în Senat, în afară de cea prin care şi-a depus jurământul de credinţă.
Reprezentantul „Poporului”, cel mai activ
Senatorul Văii Jiului, Haralambie Voichiţoiu, de laPPDD, conduce detaşat în topul activităţii parlamentare în aceste prime şase luni de mandat. Acesta a intervenit în plen de 20 de ori. Cele mai multe intervenţii au fost întrebările, nouă la număr. Subiectele cele mai arzătoare pentru senatorul Vochiţoiu au fost situaţia ApaServ, starea drumului Petroşani – Voineasa şi a celui care leagă Câmpu lui Neag de Câmpina. Senatorul PP-DD a mai adresat primului ministru trei interpelări, una despre problemele administraţiei locale în ceea ce priveşte ApaServ, alta despre situaţia economică a oraşului Aninoasa, şi încă una despre Complexul Energetic Hunedoara. Prin intermediul unei declaraţii politice Haralambie Voichiţoiu le-a atras atenţia colegilor senatori asupra atacului fără precedent asupra Bisericii Ortodoxe.
Nici Păran nu a dormit în Senat
Pe locul al doilea în ceea ce priveşte activitatea parlamentară a senatorilor se află liberalul Dorin Păran (foto mic). Acesta a avut cinci declaraţii politice, însă nicio întrebare sau interpelare adresată primului ministru. Două dintre declaraţii au fost făcute la ceas aniversar, una de „Ziua Europei” şi o alta pentru a ura cele bune Poliţiei Române. Reorganizarea sistemului de sănătate a reprezentat şi pentru Păran un domeniu de interes. Alte griji ale senatorului au fost legate de poluare sau mediu şi de finalizarea retrocedărilor.