
Hoţie ca în codru la Uricani
În oraşul Uricani, hoţii dau iama în blocuri. Şi nu fură din cămări, ci le fură proprietarilor acoperişul.
Doi tineri din Uricani au fost prinşi în flagrant de o patrulă a poliţiei, chiar când au vrut să fure un acoperiş de bloc, bucată cu bucată.
Cei doi s-au gândit să-şi procure materiale de construcţii şi au început direct cu ţigla de pe acoperişul unui bloc. Doar că planul lor a fost întrerupt de poliţie. „În data de 06.02.2013, în jurul orei 16:30, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Oraşului Uricani i-a surprins în flagrant pe cei doi tineri de 22 de ani şi 27 de ani, ambii din Uricani, în timp ce sustrăgeau ţigle de pe acoperişul unui bloc de locuinţe situat pe strada Revoluţiei din localitate”, spune Bogdan Niţu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara.
Cei doi s-au ales cu dosare penale, iar poliţiştii au reuşit astfel recuperarea prejudiciului (258 de bucăţi de ţiglă).