Actualitate
Două aparate de zbor s-au prăbuşit în zone muntoase hunedorene, în ultimii nouă ani
Accidente aviatice în judeţ
Accidentul aviatic din Apuseni, în urma căruia pilotul Adrian Iovan şi o tânără de 23 de ani şi-au pierdut viaţa, iar alţi cinci medici au fost răniţi, este unul dintre cele mai grave petrecute în România, în ultimii doi ani. De-a lungul vremii, şi judeţul Hunedoara a fost marcat de astfel de accidente în urma cărora trei persoane şi-au pierdut viaţa.
Unul dintre cele mai grave accidente aviatice s-a produs în judeţul Hunedoara, în urmă cu aproximativ nouă ani. În 18 februarie 2005, un elicopter al SC „Aviaţia Utilitară 2000” Petroşani s-a prăbuşit în Masivul Parâng, pe Defileul Jiului, în zona Polatişte, la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Gorj. Elicopterul transporta furaje pentru animalele din zona montană, la cererea Ocolului Silvic Petroşani şi s-a prăbuşit la numai 15 minute de la decolare. Aparatul de zbor a căzut de la joasă înălţime, iar în urma impactului dur cu solul şi-au pierdut viaţa două persoane: Ioan Corbei, paznic de vânătoare, şi mecanicul Valeriu Păsat, din Republica Moldova. De asemenea, ceilalţi doi pasageri din elicopterul MI 2, de provenienţă rusească, respectiv inginerul silvic Marian Mustaţă şi pilotul Valeriu Coadă, au fost grav răniţi şi supuşi unor intervenţii chirurgicale complexe.
Operaţiune de salvare extrem de dificilă
Operaţiunile de salvare ale celor doi supravieţuitori ai accidentului au fost extrem de dificile, dat fiind faptul că stratul de zăpadă era foarte mare, era ceaţă, iar zona era greu accesibilă, fiind nevoie de interventia salvamontiştilor din Petroşani şi Gorj, care au coborât victimele până la echipajulele de prin-ajutor, rămase la poalele muntelui. Zona Polatişte se află la 17 kilometri de Petroşani, iar până la locul accidentului echipele de salvare au mai parcurs aproximativ 18 kilometri, dintre care trei pe munte, prin pădure, iar restul de 15 pe un drum forestier.
Schimbarea bruscă a vremii: cauza accidentului
După mai bine de patru luni de la demararea anchetei în acest caz, comisia a stabilit că tragedia s-a produs, în principal, din cauza schimbării bruşte a vremii. Anchetatorii au exclus varianta unei defecţiuni la aparatul de zbor, dat fiind faptul că acesta avea toate reviziile făcute, însă nu au negat o posibilă eroare umană. Acesta, cu atât mai mult cu cât, în urma discuţiilor purtate cu pilotul elicopterului, acesta le-a spus anchetatorilor că înainte de prăbuşirea aparatului unul dintre cei patru bărbaţi aflaţi la bord a tras, în glumă, de maneta „stop”, la doar 15 minute după decolare. După acest incident, unul dintre motoare s-a oprit imediat, aparatul s-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit.
Avion de mici dimensiuni, prăbuşit în Şureanu
La şase ani de la tragedia din Parâng, un alt accident aviatic s-a produs în masivul Şureanu. În 13 iunie 2011, un avion de mici dimensiuni, pilotat de un cetăţean româno-german, Mathias Gabrovski, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Geoagiu, s-a prăbuşit în masivul Şureanu. Bărbatul a închiriat avionul, în acea zi, de la un om de afaceri din Alba Iulia, pentru a efectua câteva zboruri de agrement între Deva şi Şibot. Seara, autorităţile din Hunedoara şi Alba au fost alertate de proprietarul avionului, îngrijorat de faptul că hunedoreanul nu ajunsese la destinaţie în timpul stabilit, iar aeronova nu a putut fi localizată. Nu era pentru prima dată când hunedoreanul pilota aeronava. Mai mult, acesta avea la activ aproximativ 200 de ore de zbor. Zeci de forţe din cele două judeţe au demarat căutările avionului, atât terestru, cât şi de la înălţime, în speranţa că îl vor găsi în viaţă pe Mathias Gabrovski. Patru aeronave au „periat” zona dintre Deva şi Şibot, pentru a da de urma pilotului, dar în zadar. Abia după 12 ore de căutări, avionul prăbuşit a fost găsit, într-o zonă împădurită, greu accesibilă, la o distanţă de aproximativ 30 de kilometri de Drumul Naţional 66, de către un bărbat care conducea un prin pădure un utilaj forestier pentru a ajunge la o exploatare din masivul Şureanu. După câteva minute, la faţa locului a ajuns şi un pădurar, care l-a alertat pe primarul comunei Baru, acesta anunţând la rândul său autorităţile. Avionul era prăbuşit lângă o pădure, iar şansele ca pilotul să mai fi fost în viaţă erau nule.
Aeronava era în afara culoarului de zbor
În cazul morţii hunedoreanului, nu s-a exclus ipoteza sinuciderii, cu atât mai mult cu cât aeronava era pilotată în afara culoarului pe care era avizat să zboare. Mai mult, bărbatul a pilotat aeronava până s-a terminat combustuibilul din rezervor. Mathias Gabrovski i-ar fi lăsat iubitei sale un bilet de adio înainte de a închiria aeronava. Iar ipoteza sinuciderii a fost susţinută şi de specialişti, care spuneau că este foarte greu de crezut că a fost un accident aviatic, pentru că aparatul cu care zbura bărbatul era unul prevăzut cu paraşută balistică exterioară, adică cu un sistem de siguranţă care împiedică, practic, o prăbuşire necontrolată a aparatului de zbor. Singura condiţie este, însă, ca pilotul să declanşeze la timp mecanismul. Mai mult, în cazul unei defecţiuni tehnice, avioanele de acest tip pot plana fără motor pe o distanţă de aproximativ 15 kilometri. Avionul prăbuşit, în valoare de aproximativ 60.000 de euro, nu avea asigurare.
Actualitate
Șanse de angajare. „Bursa Mărțișorului” – vineri, la Deva

Persoanele interesate să se angajeze sunt așteptate la „Bursa Mărțișorului”, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara și care se va desfășura în data de 7 martie 2025, începând cu ora 10:00, în municipiul Deva, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din localitate.
„Bursa Mărțișorului este dedicată în special femeilor din județul Hunedoara, fară a exclude însă participarea tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc sa se reintegreze pe piața muncii. Această bursă reprezintă o oportunitate excelentă pentru șomeri, absolvenți și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii din diverse domenii de activitate. De asemenea, firmele participante vor putea identifica rapid candidați potriviți pentru posturile vacante din cadrul companiilor lor. Evenimentul este organizat în scopul creșterii gradului de ocupare a forței de muncă din județul Hunedoara, facilitând interacțiunea directă dintre angajatori și potențialii angajați. Persoanele interesate vor avea acces la informații despre posturile disponibile, condițiile de angajare și oportunitățile de formare profesională. Invităm toți cei interesați – persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori și parteneri instituționali să participe la acest eveniment”, au transmis reprezentanții AJOFM Hunedoara.
Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante la AJOFM Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151, e-mail: ajofm.hd@anofm.gov.ro sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă.
Actualitate
Universitatea din Petroșani, reprezentată la discuțiile strategice privind viitorul universităților europene

Rectorii consorțiului EURECA-PRO, Peter Moser (Montanuniversität Leoben) și Sorin Mihai Radu (Universitatea din Petroșani), s-au întâlnit recent cu Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, pentru a dezbate rolul strategic al inițiativei Universităților Europene.
În cadrul discuțiilor, liderii academici și-au exprimat viziunea asupra viitorului universităților europene, punând accent pe necesitatea dezvoltării unor competențe orientate spre viitor și pe consolidarea competitivității Europei printr-o educație superioară de înaltă calitate.
De asemenea, la Forumul General FOREU4ALL, un eveniment dedicat inițiativelor academice europene, au participat și Vanessa Massegg, liderul managementului de proiect EURECA-PRO de la Montanuniversität Leoben, alături de Fabrice Lemoine și Eric Foucher, coordonatori din partea Universității din Lorraine.
Această reuniune subliniază angajamentul Universității din Petroșani în colaborarea internațională și în dezvoltarea unui mediu academic conectat la provocările și oportunitățile educaționale din spațiul european.
FOTO: FACEBOOK UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI
Actualitate
Tunelurile de pe Autostrada A1 Lugoj – Deva, finalizate până în septembrie 2026

Lucrările la tronsonul Margina – Holdea, ultima secțiune lipsă a Autostrăzii A1 Lugoj – Deva, vor fi finalizate conform termenului contractual, până în septembrie 2026. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că nu există motive care să determine o amânare a acestui termen.
Lucrările pe Lotul 2, secțiunea E1, au demarat pe 29 aprilie 2024, iar în zona tunelurilor – pe 25 septembrie 2024. Procesul de execuție a impus exproprieri suplimentare pentru portalurile tunelurilor, aprobate printr-o hotărâre de guvern în decembrie 2024. De asemenea, anumite suprafețe de pădure trebuie scoase din circuitul forestier, măsură care va fi reglementată printr-un ordin ministerial.
Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, constructorii – UMB și partenerul bosniac Euro-Asfalt – continuă lucrările la portalurile de acces ale tunelurilor. Acestea vor fi primele de acest tip din România, fiecare având o lățime de 11,35 metri pe sens, incluzând și banda de urgență.
Forarea tunelurilor se va realiza în etape, cu avansuri de 75 de centimetri până la maximum un metru, sub protecția unor structuri speciale formate din țevi înclinate de 15 metri lungime. La fiecare segment forat, vor fi montate plase de protecție, ancore și un strat de beton injectat sub presiune.
Pe lângă tunelurile de 2,13 kilometri, tronsonul Margina – Holdea, cu o lungime totală de aproape 10 kilometri, va include trei viaducte, două pasaje, 23 de podețe și un Centru de Întreținere și Coordonare.
Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), este realizat de asocierea SPEDITION UMB – TEHNOSTRADE – SA & PE CONSTRUCT – EURO-ASFALT și are o valoare de 1,83 miliarde de lei fără TVA. Contractul prevede 11 luni pentru proiectare și 34 de luni pentru execuție.
Finalizarea acestui lot va permite circulația neîntreruptă pe autostradă de la Sibiu până la granița cu Ungaria, la Nădlac.
FOTO: ARHIVĂ
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Turbina de aproape 800 de tone a ajuns la Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 21 de ore in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat s-a ales cu ordin de protecție după o ceartă cu soția.