Connect with us
Data: 12/03/2025
.

Actualitate

Două mașini implicate într-un accident produs pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din Deva. Unul dintre șoferi a rămas încarcerat

Publicat

pe

Un accident rutier în care au fost implicate două mașini s-a produs astăzi, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, din municipiul Deva. A fost nevoie de intervenția unui echipaj de la descarcerare pentru a-l scoate pe unul dintre șoferi din mașina avariată.

Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 10:15. Salvatorii din cadrul Detașamentului Deva au intervenit de urgență la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dintre care una dotată cu modul de descarcerare și un echipaj de prim ajutor.

„Echipajele operative ajunse la locul evenimentului au constat faptul că, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane. În urma impactului, unul dintre conducătorii auto, un bărbat în vârstă de 73 ani, a rămas încarcerat. Salvatorii au extras victima în siguranță, acesta a fost asistată medical la fața locului, fiind ulterior transportată la UPU Deva, conștientă și cooperantă. Celelalte două persoane nu au necesitat îngrijiri medicale. Pompierii au asigurat, de asemenea, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor specifice în astfel de cazuri”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Sursa foto -video: ISU Hunedoara

Din primele cercetări, accidentul s-ar fi produs din cauza neacordării priorității de trecere. „Un bărbat, în vârstă de 68 de ani, care conducea un autoturism pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, din Deva, a fost acroșat de autoturismul condus de un bărbat de 74 de ani, care a pătruns un bulevard de pe o stradă secundară, fără a acorda prioritate de trecere autoturismului care circula regulamentar. În urma impactului, conducătorul auto un vârstă de 74 de ani a fost rănit și transportat la spitalul din Deva. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Actualitate

Percheziții în comuna Romos: Polițiștii au descoperit patru arme deținute ilegal

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au efectuat astăzi, 12 martie, două percheziții domiciliare în comuna Romos, într-un dosar penal ce vizează nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

„Mandatele de percheziție emise de instanță, au vizat locuințele a două persoane care nu figurează ca deținători legali de arme și muniții. În urma activităților desfășurate, polițiștii au ridicat pentru continuarea cercetărilor, de la locuința unuia dintre cei doi, 3 arme deținute fără drept: un revolver (letal) și 2 puști (neletale, supuse autorizării), cu aer comprimat, iar de la locuința celui de-al doilea bărbat o pușcă (neletală, supusă autorizării), cu aer comprimat”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, urmând ca la finalizarea investigațiilor să fie dispuse măsuri legale.

Poliția reamintește cetățenilor că deținerea, portul sau folosirea armelor fără drept constituie infracțiune și se pedepsește conform legii.

59 de arme au fost confiscate anul trecut, în județ

Advertisement

În cursul anului 2024, polițiștii hunedoreni au indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor și a confiscării speciale în cadrul dosarelor penale instrumentate ori în vederea confiscării ca măsură complementară a sancțiunilor contravenționale aplicate, 59 de arme, dintre care 25 arme letale (16 deținute legal și 9 deținute ilegal), 31 arme neletale suspuse autorizării, (3 deținute legal și 28 deținute ilegal) și trei arme neletale supuse notificării (una deținută legal și 2 deținute ilegal), precum și peste 12.090 de elemente de muniție și 62 de kilograme de carne de vânat și patru trofee de vânat.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Atenție, FAKE NEWS! Tentativă de fraudă online în numele companiei de transport local

Publicat

pe

Redactat de

Reprezentanții societății de transport local din Deva atrag atenția asupra unor informații false răspândite în mediul online, despre un așa – zis concurs prin care ar fi oferite carduri DevaPass la un preț promoțional. Cetățenii sunt atenționați să nu acceseze linkurile promovate.

Pe rețeaua de socializare a fost creată o pagină falsă care folosește numele societății de transport local din Deva și promite că la doar 11,7 lei se pot achiziționa carduri cu o valabilitate de șase luni. Compania de transport local din Deva avertizează că pagina respectivă nu îi aparține și că nu organizează astfel de concursuri sau promoții.

“SC Transport Public Deva SRL informează cetățenii că pagina intitulată „Managementul Transportului în Deva” NU aparține societății noastre și răspândește informații false despre un așa-zis concurs prin care ar fi oferite carduri DevaPass la un preț promoțional. Atenție! NU accesați linkurile promovate de această pagină! SC Transport Public Deva SRL NU organizează astfel de concursuri sau promoții! Singurele canale oficiale prin care comunicăm cu publicul sunt:

  • Pagina oficială de Facebook a Primăriei Municipiului Deva: https://www.facebook.com/PrimariaMunicipiuluiDeva
  • Pagina oficială de Facebook a SC Transport Public Deva SRL: https://www.facebook.com/transportpubliclocaldeva

Vă rugăm să distribuiți acest mesaj pentru a preveni eventualele tentative de fraudă! Mulțumim pentru încredere și vă asigurăm de transparența și seriozitatea serviciilor noastre.

Administrația publică locală rămâne dedicată obiectivului de a oferi devenilor un transport public modern, eficient și sigur”, se arată într-un comunicat transmis de societatea de Transport Public din Deva.

Și pagina Transport Local Hunedoara a fost clonată

În urmă cu două zile, și pagina Transport Local Hunedoara a fost clonată, reprezentanții administrației publice locale avertizând că „ofertele” anunțate pe pagina respectivă sunt tentative de înşelăciune.

Advertisement

Pe lângă pagina de Facebook a societăţii Prim Transprest SRL Hunedoara, a apărut o pagină asemănătoare (cu aceeaşi imagine de profil, dar cu o poză de „copertă” veche), pe care este anunţată o falsă „a 50-a aniversare” şi o la fel de falsă ofertă constând într-un „card de transport în ediţie limitată” cu ajutorul căruia s-ar putea călători gratuit timp de 6 luni şi care ar costa doar 2,35 euro. FALS! Vă rugăm să nu acesaţi link-ul din respectiva postare, pentru că, repetăm: oferta este falsă, pagina în sine este falsă!”, au informat reprezentanții Primăriei Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Pregătiri pentru alegerile prezidențiale din luna mai. Ședință de instruire a primarilor și secretarilor generali ai UAT-urilor din județ

Publicat

pe

Redactat de

La sediul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara a avut loc, recent, instruirea primarilor și secretarilor generali din unitățile administrativ teritoriale din județul Hunedoara cu privire la sarcinile ce le revin în vederea pregătirii, organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru Președintele României din luna mai 2025.

Sursa: Instituția Prefectului – Județul Hunedoara

Din partea Instituției Prefectului -judetul Hunedoara, au participat prefectul județului, Constantin Fulga, alături de subprefectul Lörincz Széll și secretarul general Marius Munteanu. “Instruirea a fost realizată cu sprijinul reprezentanților Autorității Electorale Permanente și ai Serviciului de Telecomunicații Speciale din județul Hunedoara. În debutul reuniunii, având în vedere situațiile generate de incendiile de vegetație uscată care s-au înregistrat în județul nostru în ultimele zile, prefectul județului Hunedoara, domnul Constantin Fulga, a făcut apel la primari, în calitatea acestora de președinți ai comitetelor locale pentru situații de urgență, de a depune toate eforturile în încercarea de a elimina apariția de noi astfel de fenomene”, au informat reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Hunedoara.

Prezent la eveniment, lt. col. Alin Nasta, inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Iancu de Hunedoara” al județului (ISU) Hunedoara, le- a reamintit participanților atribuțiile acestora, solicitându-le sprijin și colaborare în comunicarea cu cetățenii din comunitățile pe care le reprezintă. De asemenea, Florin Bucurean, director executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Hunedoara, a solicitat sprijinul reprezentanților din primării pentru campania de depuneri de cereri pentru subvenții și a precizat care sunt condițiile de verificare și sancționare a deținătorilor de terenuri ce incendiază suprafețele cu scopul igienizării acestora și care pot deveni sursă pentru incendii necontrolate de vegetație uscată.

 

Citeste mai mult ...

ANUNȚ ANGAJARE

Ne marim echipa !!!

Crama Murfatlar Deva (Str. Mihai Viteazu Nr. 2) angajeaza gestionar – vanzator.

Cerinte minime :
– domiciliul Deva
– cunostinte operare PC si casa de marcat
– persoana sociabila, comunicativa si responsabila

Cv-ul se poate depune in Crama Murfatlar Deva sau la adresa de e-mail : fabimarsrl@yahoo.com

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate