Pompierii militari au intervenit, sâmbătă, în sprijinul a două persoane care au căzut cu ATV-urile în râpă, accidentele producându-se într-un interval scurt de timp, la Petroșani și în localitatea Toplița.
Prima dată, pompierii au fost alertați, prin 112, cu privire la faptul că, o persoană a căzut cu un ATV într-o râpă adâncă de aproximativ 15 metri, din municipiul Petroșani.
“Pentru a ajunge în zona indicată, din cauza terenului accidentat și a declivității mari, salvatorii au fost nevoiți să parcurgă pe jos aproape 2 kilometri, transportul echipamentelor și accesoriilor necesare salvării presupunând un efort susținut. La locul evenimentului, ATV-ul era răsturnat peste bărbatul în vârstă de 70 de ani. Folosind tehnicile de salvare specifice în astfel de situații, pompierii au extras în siguranță victima, care mai apoi a fost transportată la Spitalul din Petroșani, de către echipajul SMURD”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Foto: ISU Hunedoara
Circa o jumătate de oră mai târziu, alarma a sunat și la Detașamentul Hunedoara, un accident similar petrecându-se în localitatea Toplița.
“De această dată, victima, o femeie în vârstă de 22 de ani, a alunecat în râpă cu ATV-ul, mai bine de 100 de metri. După ce a fost localizată de către salvatori, femeia a fost ridicată, folosindu-se targa lopată și salteaua vacuum, până la echipajul de prim-ajutor, unde a fost evaluată medical. Ulterior, aceasta a fost transportată la Spitalul din Hunedoara, cu ambulanța SMURD”, au mai informat reprezentanții ISU Hunedoara.
