Connect with us
Data: 18/05/2024
.

Actualitate

Două persoane transportate la spital în urma un accident rutier la Orăștie

Publicat

pe

Un eveniment rutier a avut loc în municipiul Orăștie. Două autoturisme au fost implicate în acest accident, două persoane fiind transportate la spital de către echipajul SMURD și al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.

”În urma producerii unui accident rutier, în municipiul Orăștie, 2 persoane au fost rănite ușor, fiind transportate la spital de către echipajul SMURD și al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara. Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit în urmă cu puțin timp la accidentul rutier produs în localitate, în urma căruia cele 2 autoturisme implicate au părăsit partea carosabilă”, informează reprezentanții ISU Hunedoara.

FOTO: ARHIVĂ

Actualitate

Trafic îngreunat pe A1, în zona localității Mintia

Publicat

pe

Redactat de

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva, în zona localității Mintia, județul Hunedoara.

Circulația autovehiculelor se desfășoară îngreunat, pe banda de urgență. De asemenea, este afectat traficul și pe celălalt sens de deplasare, deoarece în urma scurgerilor de carburant pe partea carosabilă, alte două autoturisme au lovit un parapet. Din incident nu au rezultat victime.

Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 10:00.

FOTO: Infotrafic

Citeste mai mult ...

Actualitate

Scările către Cascada Lolaia, una dintre cele mai frumoase din județ – refăcute

Publicat

pe

Redactat de

Treptele care duc spre Cascada Lolaia, din Munții Retezat, au fost refăcute de rangeri.

„În decursul zilei de azi, Rangeri APNR au lucrat la întreținerea scărilor către Cascada Lolaia din Parcul Național Retezat”, au informat reprezentanții administrației Parcului Național Retezat.

Cascada Lolaia, unul dintre punctele de atracție pentru turiști, indiferent de anotimp, are propria legendă. Se spune că tare demult, la un sfârșit de vară, o frumoasă ciobăniță cu numele Lolaia, cobora cu oile din Retezat spre sătucul ei Nucșoara. Dintr-odată, parcă venită de nicăieri, o arătare uriașă și înfricoșătoare s-a abatut asupra turmei și, cu mare lăcomie, a mâncat toate oile. „Pe loc, de frică, cosițele* aurii ale fetei au albit, iar ea s-a aruncat în valea de lângă drum. În locul unde s-a aruncat, s-a făcut o gaură adâncă în stâncă, iar apa pârâului a format o cascadă. Și acum, la cascada Lolaia, se văd cele două cosițe despletite ale fetei, curgând ca două șuvoaie argintii”, povestesc reprezentanții APNR.

Situată în partea nordică a Munților Retezat, în Valea Nucșoara, la o altitudine de 1.050 de metri, Cascada Lolaia îi impresionează, prin frumusețea sa, pe turiștii care aleg să viziteze Parcul Național Retezat.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Peste 1.700 de persoane au participat la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la Deva și Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Peste 1.700 de persoane au participat la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune desfășurată astăzi, la Deva și Hunedoara.

Evenimentul a avut loc începând cu ora 10:00, la Deva, la Centrul Cultural “Drăgan Muntean”, iar la Hunedoara, în foaierul Casei de Cultură din municipiu.

La această bursă, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara a contactat un număr de 176 de angajatori în vederea participării şi au participat efectiv un număr de 83 de agenţi economici. Oferta de locuri de muncă a numărat 1.158 de posturi, dintre care 772 la Deva, iar 386 la Hunedoara. Dintre cei 1.723 de hunedoreni participanţi la bursă, 1.002 au fost la Deva, iar 721 la Hunedoara.

Au fost selectate 595 de persoane în vederea încadrării şi au fost încadrate în muncă 176 de persoane, situaţia angajărilor prezentându-se astfel:

Advertisement
Localitate Persoane încadrate pe loc
Deva 98
Hunedoara 78

 

Agenția va monitoriza după un interval de 30 de zile câte dintre persoanele selectate au fost încadrate în muncă.

În același timp, a avut loc și Târgul de Oferte Educaționale și Orientare în Carieră, iar reprezentanții Aeroclubului Teritorial „Constantin Manolache” Deva au fost prezenți la eveniment astfel că cei care au participat la bursă au putut vedea, pe platoul din fața Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, și un planor, fiind efectuat, totodată, și un zbor demonstrativ de survolare a zonei.

Reamintim că, o acțiune similară a avut loc ieri la Simeria, iar cu o zi înainte la Petroșani.

“Am început evenimentele dedicate Bursei Generale a Locurilor de Muncă în 15 mai la Petroșani, în 16 mai la Simeria și astăzi 17 mai la Deva și Hunedoara! Echipa AJOFM Hunedoara a contactat, în total, 281 agenți economici pentru a participa la evenimentele noastre, au răspuns prezent 139 agenți economici în cele patru locații cu o ofertă totală de 1.941 locuri de muncă vacante! Au participat la evenimentele din cele patru locații un număr de 2.633 persoane, au fost selectate 840 persoane și au fost încadrate pe loc un număr de 259 persoane! Mulțumim tuturor pentru prezență, implicare și buna colaborare. Mulțumim partenerilor noștri, Inspectoratul Școlar Judetean Hunedoara, doamnei Maria Ștefanie pentru implicare, cât și reprezentanților CJRAE Hunedoara, domnului Ilieș Gabriel Concomitent cu bursa generală a avut loc și Târgul de oferte educaționale, la eveniment participând liceele din județul nostru, precum și universități de prestigiu atât din județ, cât și din județele învecinate! Mulțumim tuturor oficialităților care au participat la eveniment! Mulțumesc colegilor din echipa AJOFM pentru efortul depus!”, a transmis Georgeta Angelica Tomuța, director executiv la AJOFM Hunedoara.

Advertisement
Citeste mai mult ...

PUBLICITATE ELECTORALĂ

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 23240001

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate