Connect with us
Data: 15/02/2025
.

Actualitate

Dragobetele sărbătorit cu dans, romanticisme medievale sau concurs de poezii

Publicat

pe

Acţiuni dedicate iubirii, în stradă sau… în penitenciar

Trecerea dintr-un anotimp în altul şi, implicit, transmiterea tradiţiilor vechi tradiţionale ce ţin de acest fapt vor fi marcate în judeţ printr-o serie de acţiuni culturale.

Deţinuţii de la Bârcea Mare vor învăţa despre sărbătoarea dragostei la români

Deţinuţii de la Bârcea Mare vor învăţa despre sărbătoarea dragostei la români

În acest sens, dedicate Dragobetelui, duminică, în municipiul Hunedoara vor avea loc în faţa casei de cultură o serie de manifestări organizate de primărie şi Asociaţia „Castelul din Carpaţi”. În acelaşi context, deţinuţii de la Penitenciarul Bârcea Mare, vor avea parte, luni, de un concurs cu tema „Dragobetele – Sărbătoarea dragostei la români”.

Din evul mediu…

De Dragobete, un duel pentru cucerirea unei domniţe, muzicăşi dans modern sunt câteva din acţiunile de care vor avea parte îndrăgostiţii din Hunedoara.

Pentru început cei prezenţi vor asista la un duel pus în „scenă” de domniţe şi cavaleri, un spectacol ce „aduce” cu perioada medievală în care era binecunoscut faptul că prinţii trebuiau să lupte pentru mâna aleselor lor. Manifestările vor continua cu un program artistic inedit. Pe scena casei de cultură vor urca Orchestra „Belcanto” a Şcolii de Muzică din cadrul Colegiului Naţional de Informatică „Traian Lalescu”, Corul „Diamant”, formaţiile de dans modern „Candy” şi „Alegria”, trupa de teatru „Young Art” de la Clubul Copiilor şi de asemenea, Ansamblul „Haţegana”. Toate acestea vor avea loc cu începere de la ora 15:00.

Advertisement

… la versuri de iubire

Cavalerii de Hunedoara vor lupta pentru mâna domniţelor

Cavalerii de Hunedoara vor lupta pentru mâna domniţelor

Un număr de 20 de deţinuţi de la Penitenciarul Bârcea Mare vor avea parte de o „lecţie” despre semnificaţiei zilei de 24 februarie ca sărbătoare a dragostei la români. Acestora li se va prezenta un material în format PowerPoint având ca scop promovarea obiceiurilor populare din spaţiul tradiţional românesc, specific diferitelor regiuni. După vizionarea materialului tematic, se va organiza un concurs în care participanţii vor completa un chestionar tip grilă cu nouă întrebări. Concursul va cuprinde şi o parte de creaţie în care fiecare participant va elabora un text literar de tip poezie de iubire în care să valorifice tema „Dragobetele – Sărbătoarea dragostei la români” şi care va impune departajarea competitorilor. Răspunsurile date de persoanele private de libertate vor fi evaluate, iar la finalul concursului vor fi desemnaţi câştigătorii. „Printre numeroasele sărbători populare ce marchează sfârşitul iernii şi începutul primăverii, se numărăşi Dragobetele – care simbolizează dragostea în cultura poporului român. În acest context, în Penitenciarul Bârcea Mare, prin Serviciul de Asistenţă Psihosocială, se va desfăşura un concurs cu tema „Dragobetele – Sărbătoarea dragostei la români”, la care vor participa 20 persoane private de libertate, aflate în custodia unităţii noastre”, spune Florin Berar, inspector şi purtător de cuvânt în cadrul Penitenciarului de la Bârcea Mare.

[notification type=”standard”]

Cine este Dragobete?

Dragobetele, fiul Dochiei, numit şi Cap de primăvară, Ziua îndrăgostiţilor, sau Logodnicul păsărilor se sărbătoreşte pe 24 februarie, zi considerată începutul primăverii, ce aduce renaşterea naturii. Poate de aceea, spre deosebire de blajinul Sfântul Valentin, Dragobetele este perceput de-a lungul tradiţiei ca un bărbat chipeş, plin de viaţăşi năvalnic. Povestea lui e veche de pe vremea dacilor, când el reprezenta divinitatea mitologică similară cu Eros sau Cupidon şi oficia în cer nunta tuturor animalelor. De-a lungul anilor, românii au transformat Dragobetele în protectorul iubirii, tradiţia s-a extins şi la oameni, astfel se spune căbăieţiişi fetele se întâlneau în această zi pentru ca iubirea lor săţină tot anul. Fără a fi o sărbătoare religioasă, în această zi oamenii nu munceau pentru a nu fi pedepsiţi de zeu şi pentru a avea un an îmbelşugat, dar aveau mare grijă de animalele şi păsările din ogradă, nu aveau voie să sacrifice nicio vietate în ziua de Dragobete.

[/notification]

Advertisement

 

Actualitate

Incendiu la o casă din Peștișu Mic: Pompierii intervin cu două autospeciale

Publicat

pe

Redactat de

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara au anunțat că pompierii Detașamentului Hunedoara intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Peștișu Mic.

La fața locului acționează două autospeciale de stingere, iar o ambulanță SMURD este prezentă pentru acordarea eventualului ajutor medical. Din fericire, nu au fost persoane surprinse în interiorul locuinței.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii depun eforturi pentru limitarea și lichidarea focului, astfel încât să prevină extinderea acestuia la alte imobile din apropiere. Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

Actualitate

„CRED în Hunedoara” – investiție de 4 milioane de euro pentru modernizarea unităților de învățământ

Publicat

pe

Redactat de

Primăria Hunedoara derulează un amplu proiect de modernizare a unităților de învățământ din municipiu, prin intermediul programului „CRED în Hunedoara”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cu o valoare de aproximativ 4 milioane de euro, proiectul vizează dotarea grădinițelor, școlilor și liceelor cu mobilier nou, echipamente IT&C și aparatură specifică pentru diverse discipline.

În cadrul acestui program, peste 300 de săli de clasă și grupe beneficiază de table interactive, videoproiectoare, imprimante și alte dispozitive IT, menite să îmbunătățească procesul educațional. De asemenea, peste 260 de săli de clasă vor fi echipate cu mobilier modern, asigurând astfel un mediu de învățare mai confortabil și mai adaptat cerințelor actuale.

Un aspect important al proiectului este și modernizarea laboratoarelor și atelierelor de practică din cadrul liceelor tehnologice. Spre exemplu, Liceul Tehnologic „Matei Corvin” a fost dotat cu două simulatoare auto, care vor sprijini pregătirea practică a elevilor din clasele de profil tehnic.

Prin aceste investiții, administrația locală din Hunedoara își propune să ofere condiții moderne de învățare pentru elevi și cadre didactice, contribuind astfel la creșterea calității educației și la pregătirea viitoarelor generații pentru piața muncii.

CAPTURĂ VIDEO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Lupta împotriva incendiilor de vegetație s-a mutat la Prefectură. Plan de acțiune adoptat de CJSU Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Astăzi, la Instituția Prefectului Județul Hunedoara s-a desfășurat ședința Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) în vederea adoptării „Planului de acțiune pentru reducerea riscului de incendii produse la fondul forestier, miriști, vegetație uscată și resturi vegetale pe teritoriul județului Hunedoara. Ședința a fost condusă de președintele CJSU, doamna Doris Visirin, prefectul județului Hunedoara.

Stabilirea acestor acțiuni survine numărului mare de incendii de vegetație uscată, produse în localitățile hunedorene de la începutul anului, până în prezent.

Planul de acțiuni, prezentat de lt. col. Alin Nasta, inspector șef al ISU Hunedoara, urmărește concentrarea activităților comune ale tuturor instituţiilor implicate pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care au folosit focul deschis în vederea igienizării / incendierii terenurilor (păşuni, mirişti, terenuri virane etc.).

De asemenea se urmărește asigurarea unui răspuns eficient şi coordonat al tuturor structurilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de incendii de vegetaţie, cu manifestări deosebit de rapide şi efecte nelimitate în timp, având ca rezultat distrugeri semnificative ale fondului forestier, afectarea culturilor, crearea de blocaje/întreruperi pe căile de comunicaţii, distrugerea bunurilor materiale sau chiar pierderea de vieţi omeneşti.

Planul de acțiuni are o componentă preventivă dar și o alta de descurajare a utilizării focului deschis în spații deschise de către fermieri.

Componenta preventivă a acțiunilor prevăzute în plan se concretizează prin  desfășurarea de acțiuni comune cu reprezentanți din cadrul ISU Hunedoara, APIA și Garda Națională de Mediu în scopul informării fermierilor privind interdicția utilizării focului deschis la arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil și la arderea pajiștilor permanente.

Advertisement

La nivelul UAT-urilor se vor constitui patrule formate din membrii SVSU pentru identificarea şi supravegherea zilnică a zonelor (păşuni, mirişti, terenuri virane, etc) predispuse la a fi incendiate.

Totodată, pentru descurajarea igienizării cu foc a terenurilor, I.S.U. Hunedoara va executa controale la nivelul SVSU cu privire la modul de executare a acţiunilor de informare preventivă şi patrulare în perioadele şi zonele cu risc ridicat de incendii de vegetaţie.

În plus, la nivelul UAT-urilor se vor constitui patrule mixte alcătuite din reprezentanţi din cadrul ISU, IPJ, IJJ, Direcţia Silvică, Garda Forestieră pentru sancţionarea persoanelor identificate care au folosit în mod intenţionat focul deschis.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Hunedoara are misiunea de a comunica măsurile de interzicere a igienizării terenurilor prin incendiere către toţi proprietarii de terenuri care au accesat subvenţii agricole precum şi consecinţele nerespectării acestor măsuri.

ISU Hunedoara face un apel la cetățeni să conștientizeze că focul, scăpat de sub control sau în condiții de vânt puternic, poate produce pagube materiale însemnate, punând în pericol sănătatea și chiar viața semenilor.

Advertisement

În cazul incendiilor de vegetație uscată, flăcările se întind cu repeziciune, cuprinzând suprafețe foarte mari, iar pompierii depun eforturi considerabile pentru a opri propagarea arderilor, care riscă să afecteze căi de comunicații și să cuprindă gospodăriile cetățenilor.

Conform prevederilor legale în vigoare, este interzisă arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale, indiferent de forma de proprietate a terenului.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate