Strada Slătinioara din municipiul Petroșani a intrat în modernizare.
În vederea executării lucrărilor la obiectivul de investiții, drumul va fi închis până în data de 24 iunie, între orele 7-30 – 17-30. Se impun restricții de tonaj pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Peste 4,3 milioane de lei este valoarea investiției. Strada Slătinioara este situată pe domeniul public al municipiului Petroșani. Strada are o lungime de 1,745 km.
”Proiectul de modernizare a străzii Slătinioara a demarat. La acest moment se lucrează la consolidarea malurilor, iar mai apoi vom continua cu celelalte lucrări cuprinse în proiect, inclusiv turnarea de covor asfaltic. Obiectivul investițional este finanțat prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, fonduri guvernamentale nerambursabile”, informează Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Drumul duce spre un obiectiv turistic unic, și anume spre Muzeul Momârlanului.
