Connect with us
Data: 04/07/2024
.

Actualitate - Eveniment

Drumarii, cazați în cabanele minerilor

Publicat

pe

Minerii au avut aproape la fiecare exploatare minieră câte o cabană, loc în care sărbătoreau Ziua Minerilor, ori luau parte la alte serbări câmpenești. Pe rând, acestea au fost abandonate, iar acum, cabana din Jieț sau Hotelul Onix, abia dacă mai supraviețuiesc crizei. Nu se poate vorbi de turism și atunci proprietarii lor s-au gândit să facă bani din cazarea muncitorilor care construiesc în zonă drumul. Noroc cu reparațiile la artera rutieră de pe Jieț, că acum cabana ar putea aduce ceva bani din cazarea muncitorilor. Cabana Jieț, altă dată o adevărată perlă între munții din defileul săpat în Estul Văii Jiului de Jiu, este acum tot mai rar vizitată și încercată de vreme. SC PrestServ se ocupă de administrarea ei, iar directorul acestei firme susține că abia a reușit să aducă acolo muncitorii, pentru că de turism, ori de organizat nunți, nu se mai poate vorbi. „Anul trecut am avut exercițiul financiar, după mulți ani de zile, pozitiv, având în vedere că am avut un contract de închiriere cu o firmă care lucra la drum. Anul acesta, avem deja solicitări și o vom pune la dispoziția celor doritori. Deci este o situație mai deosebită și, pentru că este într-o zona mai izolată, nu am reușit să investim să o aducem la un grad de confort ridicat, dar încercăm să facem ceva cu resursele limitate pe care o avem să o ținem în stare de funcționare”, a spus Gheorghe Mununar, director SC PrestServ din cadrul CEH.

Construcția nu arată tocmai bine, iar în interior s-a degradat pe timpul iernii, când s-au spart conductele de apă, după ce au înghețat, dar ar putea fi funcțională, dacă s-ar găsi fonduri pentru investiții și ar exista un plan de atragere a turiștilor. Pe de altă parte, nici terenul de sport nu a mai fost închiriat celor care veneau aici să joace fotbal. Acesta se prăbușeșete acum și un mal a fugit din cauza apei care l-a măcinat. „A fost o viitură chiar la începutul anului și l-a distrus. Nu am avut fondurile necesare să îl reabilităm. L-am scos la licitație, s-au prezentat două firme, una a câștigat licitația, dar apoi a renunțat, din cauză că avea costul de repunere de funcție estimat, mult mai mare decât ar fi fost dispus să investească și a renunțat”, a menționat Gheorghe Mununar. În aceeași situație se află și Hotelul Onix din centrul municipiului Petroșani, care, deși a fost reabilitat pe un etaj întreg, clienții sunt atrași tot de camerele nerenovate și mai ieftine. Și aici se cazează mai mult muncitorii și rar vin turiști, ori oameni de afaceri.

Advertisement

Actualitate

Operele lui Bach și Vivaldi au răsunat în fermecătoarea Sala Dietei a Castelului Corvinilor

Publicat

pe

Redactat de

Sala Dietei a Castelului Corvinilor a răsunat, miercuri seară, de operele lui Bach și Vivaldi, cu prilejul unui concert extraordinar, susținut de doi tineri muzicieni extrem de valoroși, violonistul Răzvan Stoica, și sora sa, pianista Andreea Stoica.

Alături de Ansamblul Kamerata Stradivarius, Răzvan și Andreea Stoica au interpretat în „Baroque Tour” Opus 3 un program concertant Bach-Vivaldi-Tartini.

În fermecătoarea arhitectonică cu influenţe ale stilului renascentist în elementele decorative, muzica barocă a fost la ea acasă.

„Baroque Tour” Opus 3 este un turneu național itinerat de cei doi muzicieni în mai multe orașe din România, iar programul de la Sala Dietei, Castelul Corvinilor, a oferit publicului meloman câteva dintre cele mai frumoase concerte scrise de doi titani ai barocului muzical: Johann Sebastian Bach și Antonio Vivaldi, cu un bonus special: pasionala Sonată „Trilului Diavolului” de Giuseppe Tartini.

Cântă pe faimoasa vioara Stradivarius „The Queen”, datată din 1729

Răzvan Stoica, un artist mult îndrăgit de publicul hunedorean, cântă pe faimoasa vioară Stradivarius “The Queen” ex-Ernst 1729, care a aparținut unuia dintre cei mai mari admiratori ai lui Paganini, H. w Ernst. Apreciatul violonist Răzvan Stoica a câștigat prin concurs internațional dreptul de a cânta pe acest prețios instrument. Cu zeci de premii muzicale internaționale în palmares, tânărul violonist cântă, din 2009, pe vioara Stradivarius ex – Ernst, datată din 1729. Din 1996, formează împreună cu sora sa, pianista de mare rafinament Andreea Stoica, un duo muzical desăvârșit.

Cei doi interpreţi au fost acompaniaţi de ansamblul Kamerata Stradivarius, formaţie alcătuită din muzicieni profesionişti pe care Răzvan Stoica a înfiinţat-o în anul 2009, cu un concert de debut în celebra sală a Concertgebouw Amsterdam.

Advertisement

Turneul Național “Baroque Tour” Opus 3 a început pe 24 mai la Palatul Cultural Sigismund Szana, Timișoara și are ca punct terminus concertul de la Palatul Camerei de Comerț și Industrie, București, pe 17 iulie.

Concertul de la Hunedoara a fost organizat de Fundaţia Culturală Gaudium Animae.

Sursa foto: Primăria Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

UPDATE: Tânărul care a produs accidentul de la Vețel, reținut

Publicat

pe

Redactat de

Update:

Față de tânărul de 29 de ani, care a produs accidentul rutier din comuna Vețel (DN7) a fost dispusă măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore.

Accident grav pe DN7 în Vețel: un tânăr de 29 de ani, sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive, a intrat pe contrasens și a lovit mașina condusă de o tânără de 19 ani.

La data de 04 iulie 2024, în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Serviciul Rutier Hunedoara au fost sesizați despre faptul că pe DN7, în localitatea Vețel, a avut loc un eveniment rutier.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un tânăr în vârstă de 29 ani, din județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe sensul de mers Arad – Deva, a pătruns și a circulat pe sensul opus de deplasare, intrând în coliziune cu autoturismul condus de o tânără în vârstă de 19 ani, din comuna Vețel (după care a părăsit locul accidentului, fiind depistat la aproximativ 200 m de locul producerii accidentului, de pompierii I.S.U. Hunedoara, sosiți pentru intervenția la fața locului).

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea celor doi conducători auto și a unui minor în vârstă de 15 ani, din comuna Vețel, pasager în autoturismul condus de tânără. Persoanele rănite au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență din Deva, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto de 29 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,60 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma testării tânărului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului tânărului, polițiștii au descoperit un dispozitiv de mărunțit tip grinder, ce prezenta urme de fragmente vegetale, substanțe vegetală de culoare verde-oliv, substanțe pulverulente de culoare albă, sub formă de bulgăre și resturi de țigarete ce conțineau fragmente de substanță vegetală – probele materiale fiind ridicate de polițiști și înaintate, pentru continuarea cercetărilor, către polițiștii S.C.C.O. Hunedoara, conform competențelor legale, transmite IPJ Hunedoara.

Advertisement

Totodată, tânărului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și prezenței în corp a unor substanțe psihoactive. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că permisul de conducere al tânărului este anulat, pentru comiterea unor infracțiuni la regimul circulației.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, părăsirea locului accidentului sau modificarea ori ștergerea urmelor acestuia.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Muniție deținută fără drept de un bărbat din Baru

Publicat

pe

Redactat de

Muniție deținută fără drept de un bărbat din Baru.

În data de 03 iulie 2024, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat o percheziție la imobilul unui bărbat de 47 de ani, din comuna Baru (deținător legal de armă), unde au descoperit mai multe elemente de muniție deținute fără drept.

Muniția deținută fără drept, respectiv 284 de cartușe cu glonț (nepercutate), și 4 cartușe (nepercutate) care prezintă urme de intervenție artizanală, a fost indisponibilizată, în vederea continuării cercetărilor, transmite IPJ Hunedoara.

Totodată, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, au fost identificate în afara fișetului destinat păstrării armelor și a muniției, fără a fi păstrate în condițiile de securitate prevăzute de lege, 52 de cartușe – faptă pentru care a fost dispusă măsura sancționării contravenționale.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, iar întreaga cantitate de muniție identificată ca fiind deținută fără drept a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate