Connect with us
Data: 10/07/2025
.

Actualitate

Drumeții de pe Via Transilvanica avertizați cu privire la habitatele urșilor

Publicat

pe

Drumeții de pe Via Transilvanica avertizați cu privire la habitatele urșilor

Construcția traseului Via Transilvanica, începută în 2018, a adus echipa Asociației Tasuleasa Social în mijlocul habitatului urșilor, o specie a cărei areal este din ce în ce mai restrâns din cauza activităților umane. În fața acestei provocări, echipa a instalat peste 300 de marcaje de avertizare cu mesajul “Atenție la urși după înserare”, pentru a atrage atenția drumeților asupra pericolelor potențiale.

„În zonele acestea există habitate în care animalele sălbatice își fac simțită prezența din ce în ce mai des, iar atenția noastră, a celor care le traversăm mediul în care trăiesc trebuie să fie sporită, atât pe timp de zi, cât și de noapte,” a declarat echipa Asociației. Anul acesta, spre deosebire de anii precedenți când erau observate doar urmele lor, urșii au fost văzuți pe traseu de mai multe ori, atât de membrii asociației, cât și de drumeți.

Cu toate acestea, relația cu urșii pe Via Transilvanica nu este una abuzivă. „Nu vezi urși cerșind mâncare pe marginea drumului precum în zonele care sunt supra-populate de oameni,” au precizat reprezentanții asociației. Cu toate că situația urșilor din România este scăpată de sub control, ei fac apel la factorii de decizie să ia măsuri concrete pentru a preveni incidentele grave.

„Asociația Tasuleasa Social își dorește să se implice în procesul de gestionare a relației cu urșii, să participe la educarea comunității și să asigure siguranța drumeților pe traseu,” au afirmat membrii echipei. Aceștia subliniază importanța unei analize clare a comportamentului uman față de urși, recunoscând că oamenii sunt cei care au invadat teritoriul animalelor sălbatice.

Advertisement

Hrănirea urșilor este un comportament condamnat de asociație. „Mărul din mână pe care noi îl oferim va fi perceput diferit în timp și nu va mai dura mult până când ursul se va întinde și spre mâna omului, având impresia că este tot hrană,” au explicat ei. Asociația recomandă tuturor drumeților să citească ghidul drumețului, care include o secțiune dedicată comportamentului adecvat în cazul întâlnirii cu un animal sălbatic.

Drumeților li se recomandă să evite mersul după înserat în zonele populate de urși și să adopte o atitudine pașnică în timpul întâlnirilor cu aceștia. De asemenea, echipa sugerează ca fiecare drumeț să aibă la îndemână un spray de protecție, deși eficacitatea acestuia nu este garantată 100%.

Pentru a asigura siguranța pe traseu, asociația va contacta specialiști și organizații care gestionează relația cu animalele sălbatice în România, în vederea găsirii celor mai bune soluții. „Până atunci vă urăm cale bună și “atenție la urși”!” este mesajul transmis de Via Transilvanica.

FOTO: Via Transilvanica

Advertisement

Actualitate

Valea Jiului: Dialog comunitar pentru soluții în lupta cu adicțiile

Publicat

pe

Redactat de

Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată (ADTI) Valea Jiului, în parteneriat cu CAR CFR Petroșani, organizează astăzi, de la ora 16:00, un eveniment dedicat dialogului și implicării comunitare, având ca temă „Adicții – Probleme și Soluții”.

Evenimentul se adresează tuturor celor care doresc să contribuie la găsirea unor soluții eficiente pentru combaterea și prevenirea adicțiilor în Valea Jiului: cadre didactice, psihologi, asistenți sociali, reprezentanți ai mediului academic, ai mediului de afaceri, organizații non-guvernamentale, instituții publice și autorități locale.

Organizatorii își propun ca, printr-o sesiune interactivă de dezbateri și schimb de idei, să identifice soluții concrete și adaptate realităților locale pentru gestionarea problemelor asociate adicțiilor. Evenimentul reprezintă o nouă oportunitate de a stimula cooperarea între instituții și comunitate în fața unei provocări sociale tot mai acute.

FOTO: FACEBOOK ADTI VALEA JIULUI

Citeste mai mult ...

Actualitate

Bazinul de Înot din Hunedoara se închide pentru igienizare și reparații. Hunedorenii sunt invitați la Ștrandul Corvina

Publicat

pe

Redactat de

Primăria Municipiului Hunedoara a anunțat că Bazinul de Înot din oraș va fi închis temporar, începând cu data de 14 iulie, pentru lucrări de igienizare și reparații curente. Reprezentanții administrației locale precizează că redeschiderea va avea loc în toamnă.

„Bazinul va fi închis pentru efectuarea lucrărilor necesare de întreținere și igienizare. Le mulțumim hunedorenilor pentru înțelegere și îi așteptăm din nou la bazin odată cu finalizarea lucrărilor”, au transmis reprezentanții primăriei.

Între timp, locuitorii orașului au la dispoziție o alternativă perfectă pentru zilele caniculare: Ștrandul Corvina. Situat în apropierea zonei centrale, ștrandul oferă o oază de relaxare și răcorire pentru toate vârstele.

Programul de funcționare al Ștrandului Corvina este următorul:

Luni: 12:00 – 21:00

Marți – Duminică: 09:00 – 21:00

Advertisement

Primăria îi invită pe hunedoreni să profite de facilitățile ștrandului pe toată durata verii, până la redeschiderea Bazinului de Înot.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Jiul își reia pregătirile pe 14 iulie

Publicat

pe

Redactat de

 

Cei de la Jiul Petroșani au anunțat când vor începe pregătirile pentru viitoarea ediție din Liga 3 de fotbal.

Astfel, reunirea lotului va avea loc luni, 14 aprilie, la ora 17:00, la stadionul “Petre Libardidin Petroșani. După terminarea campionatului trecut, când petroșănenii au terminat pe primul loc în play-out, la Jiul s-a schimbat antrenorul, Sorin Bălu înlocuindu-l pe Gabriel Radu, la echipă a venit portarul Adelin Iliescu și s-a încheiat, pe cale amiabilă, colaborarea cu jucătorii David Petruț, Marian Pruteanu și Albert Stoenică. Cu mai multă putere și dorință, vom lupta pentru culorile alb-negru. Pentru Jiul. Pentru tot ce înseamnă el. Vă așteptăm să ne susțineți. Împreună mergem mai departe. Mai mult de jumătate dintre jucători vor continua alături de noi și în sezonul următor! Băieții și-au exprimat clar dorința de a juca în continuare sub emblema Jiul Petroșani, de a purta acest nume cu mândrie și de a-l duce acolo unde îi e locul: cât mai sus”, au anunțat cei de la Jiul.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate