
Critici pedeliste
Şeful democrat-liberalilor hunedoreni susţine că DN 76 a devenit calvarul şoferilor după ce Guvernul a sistat banii pentru reabilitarea acestui tronson
Dorin Gligor, liderul PDL Hunedoara a criticat starea deplorabilă în care se află Drumul Naţional (DN) 76 Deva-Brad şi decizia guvernului Ponta de a bloca investiţiile ce urmau să reabiliteaze şi să modernizeze acest tronson. Mai mult, liderul democrat-liberalilor hunedoreni le-a atras atenţia celor de la USL că oprirea investiţiilor în infrastructură produce o criză a locurilor de muncă în domeniul construcţiilor.
„În urmă cu doi ani făceam lobby pentru finalizarea lucrărilor pe DN 66, drumul care leagă Simeria de Petroşani. Astăzi, orice hunedorean care circulă pe acest drum constată că promisiunea noastră a fost respectată. DN 66 este un drum modernizat pe care se poate circula fără probleme. Din păcate, nu aceiaşi situaţie se regăseşte şi în cazul DN 76. Hunedorenii care circulă pe DN 76 îşi rup maşinile în gropile care, de cele mai multe ori, nu mai pot fi nici măcar ocolite”, a declarat Gligor.
„Guvernul USL e depăşit de situaţie”
Oprirea proiectelor de investiţii în infrastructura judeţului Hunedoara începe să îşi arate efectele. Această situaţie poate fi constatată şi în cazul DN 76 Deva-Brad, drum care trebuia reabilitat şi modernizat. Practic, alocarea de fonduri nu a mai fost făcută, iar, la această dată, drumul care leagă Deva de Brad este într-o situaţie deplorabilă. „DN 76 era următorul drum care urma să fie reabilitat şi modernizat. Din păcate, constat că aceste lucrări au fost blocate, deşi starea drumului s-a degradat foarte mult, iar reparaţiile care au fost făcute şi se fac în continuare sunt de o calitate extrem de proastă. Un lucru absolut inacceptabil. Dacă luăm în calcul şi locurile de muncă care puteau fi create prin demararea acestei investiţii înţelegem, de fapt, câtă lipsă de interes are acest guvern faţă de cei care în toamnă îşi puneau speranţe în USL. Numai cine nu vrea, nu vede că, deşi au promis locuri de muncă, drumuri mai bune şi un trai mai bun, cei de la USL sunt total depăşiţi de situaţie”, a concluzionat Gligor.