
Pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), aflat în subordinea UAT oraș Hațeg, au primit echipamente noi, dotări speciale de protecție, precum și dotări specifice intervențiilor.
Primăria orașului Hațeg a achiziționat echipamente și materiale de protecție pentru pompierii din cadrul SVSU. “Pompierii SVSU reprezintă prin activitățile desfășurate, prima linie de apărare a vieții și a bunurilor împotriva calamnităților. În acest context, Primăria orașului Hațeg a achiziționat echipamente și materiale de protecție pentru a deservi acestor activități, necesitatea achiziției fiind susținută de mai mulți factori, precum mobilizarea, intervenţia rapidă și îndeplinirea misiunii de prevenire, protejare și salvare de vieți și bunuri”, a declarat Adrian Pușcaș, primarul orașului Hațeg.