
O echipă de la «Sabin Drăgoi » merge la concurs
Trei copii demonstrează că principiile fizicii mecanice nu aveau secrete pentru locuitorii de demult, din mediul rural
Un proiect inedit, care îşi propune promovarea valorilor culturale autohtone pregătit şi pus în “scenă” de trei elevi ai Liceului Teoretic “Sabin Drăgoi” din Deva, sub îndrumarea profesorilor Mircea Lac şi Elena Mihu, va reprezenta judeţul Hunedoara la faza naţională a concursului “Cultură şi Civilizaţie în România”.
Proiectul a fost prezentat vineri, reprezentanţilor Centrului Judeţean Cultural de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale (CJCCPT) din Hunedoara care au apreciat atât exponatele, cât şi modul de prezentare al acestora. „Felicit cadrele didactice şi elevii implicaţi în acest proiect şi le doresc mult succes în următoarea fază a competiţiei. Mă bucur să văd elevi implicaţi în astfel de proiecte şi îi asigur pe coordonatorii lui că vom sprijini întotdeauna astfel de iniţiative”, a spus Mariana Deac, directorul CJCCPT Hunedoara.
Jucării mecanice făcute în atelierele şcolii
În numai 15 minute, elevii Raluca Pîrva, Gabriela Bădică şi Răsvan Manea pot demonstra în cadrul unei prezentări de obiecte şi maşinării autohtone (expuse sub forma unor machete) că, în trecut, locuitorii mediului rural aveau cunoştinţe temeince de fizică mecanică, deşi, cu siguranţă, legile fundamentale care stau la baza acestei ştiinţe le erau total necunoscute. Mai mult, felul în care cei trei elevi expun în faţa publicului modul în care mecanismele “ascunse” într-o serie de jucării se regăsesc în cadrul unor maşinării, precum moara sau piua (prezentate sub formă de machete funcţionale) ţin “captiv” publicul pe toată derularea prezentării. Practic în cele 15 minute de prezentare, cei trei elevi ce întruchipează nişte personaje din mediu rural, reuşesc printr-un dialog, care îmbină umorul cu explicaţiile legate de principiile care stau la baza funcţionării obiectelor, să ţină audienţa cu “sufletul la gură”. “Acest proiect se derulează din luna septembrie, elevii fiind foarte receptivi şi extrem de implicaţi în această activitate. Ne bucură reuşita elevilor noştri şi sperăm ca la etapa naţională să obţinem un loc fruntaş”, a declarat Elena Mihu, unul dintre profesorii care i-au îndrumat pe elevi.
De asemenea, un alt element extrem de important în cadrul acestui proiect îl reprezintă faptul că toate jucăriile mecanice şi machetele funcţionale prezentate de copii sunt construite de aceştia la atelierul de creaţie al şcolii. Realizarea lor se face sub îndrumarea profesorului Mircea Lac. «Toate obiectele expuse de elevi sunt lucrate de aceştia în atelierul şcolii. Realizarea lor necesită multă ore de muncă la capătul căreia satisfacţia este pe măsură. Sunt nişte elevi minunaţi care se implică cu tot sufletul în acest proiect”, a spus Mircea Lac.