Connect with us
Data: 29/11/2024
.

EDUCATIE

Elevii au scris lucruri trăsnite la simularea Evaluării Naţionale

Publicat

pe

„Perle” în lucrări  

Nepricepere multă imaginaţie şi cunoştiinţe slabe, de asta au dat dovadă elevii hunedoreni care au susţinut săptămâna trecută simularea la limba română din cadrul Evaluării Naţionale. Asta, chiar dacă subiectele au fost de nivel mediu au fost anumite cerinţe care i-au pus în dificultate maximă pe viitorii absolvenţi de gimnaziu.

Geografia i-a jucat feste destul de grave unui elev din clasa a VIII-a. La subiectul al doilea din cadrul simulării la limba română, în care a avut de comentat un text literar geografic, „Maramureş, oameni, tradiţii şi locuri”. Astfel, la cerinţa de a preciza zona geografică descrisă, adolescentul a răspuns „este Maramureşul, adică ţinutul dintre Prut şi Nistru unde se află şi oraşul Chişinău”.

Poezia, mare bătaie de cap

Poezia „Zăpada sărută întinderile” scrisă de Anatol E. Baconski pe baza căreia viitorii absolvenţi de gimanziu au avut de rezolvat mai multe cerinţe, a fost un izvor nesecat de perle. Definiţia genului liric, dar şi a celui epic a fost reinventată în fel şi chip, însă unul dintre candidaţi a reuşit să observe cel mai clar diferenţele dintre cele două, care se rezumă la versuri şi rânduri. „Genul liric poate fi ca un îndrăgostit care cade-n genunchi în faţa iubitei şi ca o fată care se oftică de dor. Genul epic e la fel, dar nu are versuri, are rânduri”. Un alt elev ştie sigur că „titlul este, ca o figură de stil, o personalitate”. Acelaşi titlu este explicat şi într-o manieră citadină. „Zăpada sărută întinderile” se referă la cum se acoperă mizeria de pe stradă şi se simt şi întinderile bine. Desigur, poetul îşi imaginează că sunt oameni şi pot fi sărutate”. Poetul Anatol E. Baconski este criticat în adevăratul sens al cuvântului de un şcolar în încercarea de a defini o figură de stil. „Repetiţia este cuvântul zăpadă, pe care autorul îl scrie cmd des, şi în titlu, şi în poezie”. Rezultatele elevilor la simularea Evaluării Naţionale vor fi afişate în 7 martie, iar viitorii absolvenţi de gimnaziu mai au timp până în vară să îşi „şlefuiască” cunoştiinţele.

Advertisement

[box type=”info”]

Prezenţă mare, dar rezultate slabe

Potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara, pentru simularea la Evaluarea Naţională s-au înscris 3.756 de elevii din clasa a VIII-a. Dintre aceştia la examenul la limba română au fost prezenţi 3.567, iar la matematică, 3.534 de candidaţi. Elevii au lipsit şi de la limba maternă, astfel că din cei 48 care s-au înscris pentru maghiară au fost prezenţi 46, în schimb la germană nu a f ost nicio absenţă.

[/box]

 

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Performerii Hunedoarei au fost premiaţi, şi în acest an, de Primărie şi Consiliul Local

Publicat

pe

Redactat de

Un număr de 169 de elevi şi sportivi cu rezultate deosebite la concursurile școlare sau la competițiile sportive naționale și internaționale la care au participat pe parcursul anului școlar 2023 -2024, alături de 36 de profesori și antrenori, au fost premiați de Consiliul Local și Primăria Municipiului Hunedoara, în cadrul unei festivități ce a avut loc astăzi, 20 noiembrie.

Valoarea premiilor a fost cuprinsă între 500 şi 700 de lei, în cazul elevilor/sportivilor, iar recompensele acordate celor care i-au pregătit, profesori sau antrenori, au fost în valoare de câte 500 de lei. Valoarea totală a sumei alocate a fost de 140.000 de lei, sumă aprobată de Consiliul Local. Ca în fiecare an, lista premianţilor a fost stabilită în funcţie de informaţiile comunicate de către Inspectoratul Şcolar Hunedoara şi cluburile sportive din municipiu, au informat reprezentanții Primăriei Hunedoara.

„Dorim să susţinem educaţia nu doar prin proiectele de reabilitare şi modernizare a unităţilor şcolare din oraş, ci şi prin iniţiative de acest fel. Dorim să stimulăm performanţa, dar suntem datori să o şi recompensăm. Cu toţii ne bucurăm atunci când un elev sau un tânăr sportiv hunedorean reuşeşte o performanţă la nivel naţional ori internaţional, dar este nevoie, pe lângă vorbe frumoase şi felicitări, şi de o minimă răsplată materială pentru aceşti copii minunaţi. Mă bucur că şi în acest an Consiliul Local a fost de acord cu propunerea noastră de a aloca sumele necesare acordării de premii elevilor şi sportivilor care au avut rezultate deosebite la concursurile naţionale şi internaţionale”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Sursa: Primăria Hunedoara
Citeste mai mult ...

EDUCATIE

Prima de carieră didactică. A început încărcarea cardurilor

Publicat

pe

Redactat de

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a demarat procesul de încărcare a cardurilor pentru primele de carieră destinate personalului didactic și nedidactic activ în anul universitar 2023-2024.

Personalul didactic beneficiază de suma de 1.500 de lei, iar personalul nedidactic (auxiliar) de suma de 500 de lei.

Sumele alocate pentru profesori sunt destinate achiziționării de materiale și echipamente necesare activității educaționale, conform prevederilor din OUG nr. 58/2023, cu modificările ulterioare. Cheltuielile eligibile includ cursuri de formare profesională, achiziția de echipamente IT (precum laptopuri, tablete, telefoane inteligente, ceasuri inteligente și alte dispozitive utilizabile în procesul educațional), precum și materiale didactice. Pentru personalul nedidactic, lista cheltuielilor eligibile va fi stabilită de Ministerul Educației prin intermediul unui ordin.

“Sumele încărcate pe carduri vor putea fi folosite până în luna octombrie 2025. Acest sprijin financiar acordat personalului din învățământ este finanțat din fonduri europene și reflectă angajamentul statului român de a susține sistemul public de educație – o prioritate strategică națională. Fondurile sunt dedicate modernizării și eficientizării educației publice, asigurând resurse esențiale pentru a îmbunătăți calitatea actului educațional și pentru a sprijini carierele personalului implicat în formarea tinerelor generații”, a transmis Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ceremonie la Cotroceni. Două colegii și o școală din mediul rural din județ, decorate de președintele României

Publicat

pe

Redactat de

Colegiul Național „Decebal” din Deva, Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie și Școala Gimnazială „Hadrian Daicoviciu” din comuna hunedoreană Orăștioara de Sus au fost decorate de președintele României, Klaus Iohannis, cu „Ordinul Meritul pentru Învățământ”, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Palatul Cotroceni.

Directorii a peste o sută de colegii și școli din întreaga ţară au participat la ceremonia de acordare a distincțiilor, oferite cu ocazia „Zilei Mondiale a Educației”.

Această distincție, conform Legii 220 din anul 2004 privind Ordinul Meritul pentru Învățământ, se acordă în patru grade, în ordine descrescătoare: Mare ofiţer, Comandor, Ofiṭer şi Cavaler.

Colegiul Naṭional „Decebalˮ din Deva a fost decorat de preṣedintele Romȃniei – Klaus Werner Iohannis, cu „Ordinul Meritul pentru Învăţământˮ ȋn grad de Comandor, alături de alte 19 unităṭi de ȋnvăṭămȃnt de prestigiu din ṭară.

Potrivit Administraţiei prezidenţiale, această distincţie a fost acordată „în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru contribuţia dascălilor la dezvoltarea României prin educaţie, pentru profesionalismul şi dăruirea cu care s-au dedicat misiunii transformatoare a şcolii în viaţa elevului, dar şi a comunităţii”.

„În calitate de director al prestigioasei unităṭi de ȋnvăṭămȃnt de la poalele Cetăṭii, am participat cu mare bucurie la festivitatea de decorare a ṣcolii noastre. Distincṭia onorează corpul profesoral ṣi elevii decebaliṣti ṣi reprezintă o recunoaştere a faptului incontestabil că noi, decebaliştii suntem văzuţi, auziţi, sprijiniţi şi apreciați pentru efortul continuu de a menṭine excelenṭa ȋn activitatea noastră. Distincṭia acordată Colegiului Național ,,Decebal’’ de către Preṣedintele Romȃniei, ES domnul Klaus Werner Iohannis, reprezintă pentru noi, comunitatea decebalistă, o motivare pentru a ne dezvolta, pentru a promova și a menține performanța, pentru a oferi ȋn fiecare zi educaţie de calitate elevilor noṣtri și pentru a avea ȋncredere în puterea noastră de a modela oameni. Pentru Colegiul Naṭional „Decebalˮ din Deva, acordarea de către Preṣedintele Romȃniei, ES domnul Klaus Werner Iohannis a distincţiei „Ordinul Meritul pentru Învăţământ” ȋn grad de Comandor, confirmă excelența ȋn educație. Având un palmares bogat, reușite în premieră, elevi iscusiți, care au devenit, de-a lungul vremii, personalități, atât în țară, cât și în străinătate, precum și profesori dedicați, Colegiul de la poalele Cetății este și astăzi un simbol al orașului, renumit la nivel național”, a transmis Marin Florin Ilieș, directorul Colegiului Național „Decebalˮ Deva.

Advertisement

Sursa foto: Marin Florin Ilieș/ Facebook

 

În cadrul aceleiaṣi festivităṭi, au fost decorate și Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din municipiul Orăștie cu „Ordinul Meritul pentru Învăţământ” ȋn grad de Ofiṭer ṣi Școala Gimnazială „Hadrian Daicoviciu” din comuna Orăștioara de Sus cu „Ordinul Meritul pentru Învăţământ” ȋn grad de Cavaler.

Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate