Connect with us
Data: 03/12/2024
.

Actualitate

Elevii de la „Sabin Drăgoi”, în schimb de experiență în Portugalia

Publicat

pe

În perioada 21.01.2015-10.02.2015, 20 de elevi ai Colegiului Național „Sabin Drăgoi”, Deva, secţia matematică-informatică, au parcurs o etapă a proiectului de mobilitate intitulat „Formare inițială VET cu ajutorul mobilității europene pentru tinerii@informaticieni”, 2014-1-RO01-KA102-001057 din cadrul Programului Erasmus+, Actiunea KA1, mobilități VET, derulat prin Agenția Națională pentru programe comunitare ȋn Domeniul Educației şi Formării Profesionale din cadrul Ministerului Educației Naționale, în Barcelos, regiunea Braga, Portugalia. Ei au fost însoţiţi de prof. Vinţan Emilia și prof. Tripa Iuliana, care a monitorizat mobilitatea. Proiectul a beneficiat de un grant de  47068 euro, plasamentul a durat trei săptămȃni, timp în care elevii şi-au exersat cunoştintele practice în acest domeniu.

Practica s-a desfăşurat la două firme din Barcelos Isil Informatica şi Digitelos, tutorii de stagiu îndrumându-i și sprijinindu-i pe elevii din clasa a XI-a MI : Bar Ioan Vasile, Bădică Gabriela Hortenzia, Buciu Victor Bogdan, Buta Elisabeta Liana, Ciurea Alin Crescens, Lada Daniela Adriana, Manea Răsvan Adrian, Medrea Iulian Octavian, Mȋrza Gloria, Oneţiu Roberto Daniel Eduard, Oprean Claudiu Mihai, Tămaş Andrei Ioan și din cls. a XII-a MI:Baciu Andrei Răzvan, Bretotean Sebastian Mihai, Gandore Antonio Daniel Vasile, Gherebeneş Andreea Ruxandra, Iancu Marian Valeriu, Josan Alexandra Ioana, Miloş Andreea Elena, Simoc Alin Răzvan.

Obiectivele proiectului sunt:

1. Îmbunătăţirea competenţelor profesionale cheie specifice unui specialist cu calificare medie în I.T, dezvoltarea competitivităţii acestuia, în vederea facilitării tranziţiei de la şcoală la viaţa activă şi pentru o mai bună integrare pe piaţa muncii.

2. Dezvoltarea adaptabilităţii, creativităţii, spiritului inovativ şi gândirii critice prin contactul cu un nou mediu social, economic, cultural şi lingvistic.

Advertisement

3. Dobândirea abilităţilor şi competenţelor de antreprenoriat care pot determina în viitor iniţierea propriei afaceri.

Motivația acestui proiect este promovarea relațiilor de colaborare și prietenie între elevii și profesorii din țările partenere, deoarece realizarea unui proiect european implică promovarea ordinii si metodelor de lucru, rezultate riguroase, participarea şi cooperarea în echipă, coordonarea activităților pentru scopul propus, încrederea în sine și încrederea în ceilalți, cultivarea interesului în relațiile umane.

Partenerul intermediar, ”Associação Intercultural Amigos da Mobilidade- Asociația Interculturala Prietenii mobilitatilor”, director Nuno Barbosa a asigurat elevilor şi profesorilor cazarea, masa, transportul local şi programul cultural. Am vizitat o mulțime de locuri spectaculoase precum: Barcelos, Porto, Braga, Fàtima, Aveiro, Ponte de Lima, Valença do Minho, Viana do Castelo, Guimarães, Oceanul Atlantic şi Santiago de Compostela ( Spania ).

Elevii au făcut un curs de limba portugheză, timp de 10 ore, dar aceștia au mai participat și la orele de informatică din cadrul școlii din Barcelos.

În urma participării la proiect, fiecare elev a primit certificate de pregătire lingvistică la Limba portugheză, Certificat de participare și documentul de mobilitate Europass. Certificatele obtinute îi vor face pe participanți mai încrezători într-o posibilă angajare, vor facilita mobilitatea în Europa şi le vor asigura şanse de integrare mai bune pe piaţa muncii.

Advertisement

Firmele de stagiu alese au fost două: Digitelos și Insil Informatica, companii înfiinţate şi alcătuite din echipe de tineri profesionişti ce are drept domeniu de activitate IT, producţie, post-producţie şi prelucrări audio video, grafică pentru diferite tipuri de publicaţii.

Proiectul promovează asigurarea unei mai bune tranziții de la şcoală la viața activă, facilitarea inserției tinerilor pe piața muncii, dar și promovarea culturii antreprenoriale, toate aceste obiective avănd un impact direct asupra participanților. De aceea, în urma plasamentului participanții își vor îmbunătăți abilitățile, competențele și cunoștințele practice în domeniul calificării lor, își vor exersa și îmbogăți abilitățile lingvistice, cultural, sociale, dar și pe cele antreprenoriale, devenind tineri bine pregătiți, capabili de performanțe în domeniu, constituindu-se în viitoarea resursă umană a zonei sau fiind viitori antreprenori in domeniul I.T. Se îmbunătăţeşte astfel nivelul de calificare specialiștilor din domeniu, deoarece prin plasamentul de formare se asigură acces spre noi cunoştinţe, se îmbunătăţesc performanţele formabililor şi creşte automat capacitatea acestora de a se adapta mai uşor la cerinţele actuale ale economiei şi de a se integra mai uşor pe piaţa muncii.

Toţi elevii îşi mai doresc astfel de experienţe în viitor, când vor fi studenţi sau persoane pe piaţa muncii pentru a-şi lărgi atât orizontul ştiinţific, cât şi cel cultural şi lingvistic.

Advertisement

Actualitate

„Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități”: Programe artistice și ateliere tematice în centrele din subordinea DGASPC Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

“Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități”, celebrată astăzi, 3 decembrie, va fi marcată în centrele din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Hunedoara, prin rograme artistice și ateliere tematice.

 

În fiecare an, la data de 3 decembrie, este marcată “Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități”, în semn de solidaritate cu acestea. În 2024, DGASPC Hunedoara, împreună cu beneficiarii centrelor rezidențiale și de zi pentru persoane adulte cu dizabilități din subordinea instituției, alături de reprezentanți ai unor instituțiilor publice și private, vor marca această zi ca un nou prilej de conștientizare a problematicii persoanelor cu dizabilități.

„Toți diferiți, toți egali”

Potrivit reprezentanților instituției, această zi va fi marcată de către DGASPC Hunedoara în toate serviciile de tip rezidențial pentru copii și persoane adulte cu dizabilități, prin organizarea de programe artistice dedicate acestui eveniment ce se vor desfășura cu participarea tuturor beneficiarilor, ateliere de lucru manual cu tematică de Crăciun și mese festive.

Advertisement

“Agenda evenimentelor dedicate acestei zile va debuta la cele trei centre din Păclișa sub tema “Toți diferiți, toți egali”. Vor fi organizate ateliere de lucru manual si desen pentru beneficiari sub denumirea ”Poveștile noastre” și va fi realizat un ”Copac al dorințelor” cu lucrări personale. Apoi în cadrul atelierelor de muzică beneficiarii își vor exprima emoțiile prin cântec într-un mic spectacol de colinde, cântece patriotice și iarnă. Agenda continuă la cele două centre din Brad, ocazie cu care beneficiarii mai tineri îi vor vizita pe cei mai în etate. Va fi organizată o tombolă aniversară pentru toți participanții iar apoi un grup de măicuțe de la Mănăstirea Crișan vor susține un program de colinde. Ziua se va încheia cu un program artistic susținut de tineri artiști instrumentali din localitate. Acțiunile vor continua la centrul din Geoagiu cu vizita elevilor de la Liceul Tehnologic Agricol Alexandru Borza și a preotului local. Vor fi prezenți în vizită și beneficiari din cadrul Locuințelor Protejate pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Orăștie. Aceștia din urmă își vor încheia ziua vizitând Târgul de Crăciun din Orăștie. Evenimentele dedicate acestei zile se vor încheia la centrul din Brănișca prin acțiunea Asociației Inimi Generoase. Vor fi donate beneficiarilor dulciuri și lucrări, realizate de copii la atelierul meșteșugăresc al asociației, constând în brăduți și felicitări. Acțiunea se va încheia cu colindele și urările copiilor”, au informat reprezentanții DGASPC Hunedoara.

Aproape 20.000 de adulți și peste 1.300 de copii cu dizabilități

Situația statistică la nivelul DGASPC Hunedoara indica, la sfârșitul trimestrului al treilea al anului 2024, un număr de 19.911 persoane adulte cu dizabilități neinstituționalizate și 1.375 copii cu dizabilități, persoane care beneficiază de drepturile și facilitățile prevăzute de Legea nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare. Tot la această dată, în sistemul de protecție al DGASPC Hunedoara, beneficiau de servicii de găzduire și îngrijire 344 persoane adulte cu dizabilități.

“DGASPC Hunedoara urează tuturor celor care sărbătoresc Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi” multă sănătate şi linişte sufletească!”, a transmis Geanina Marina Ianc, director general la DGASPC Hunedoara.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Noutăți din comuna Pui

Publicat

pe

Redactat de

Din luna octombrie administrația publică locală din comuna Pui și-a preluat atribuțiunile. Prezent, săptămâna trecută, în emisiunea SPUNE CE CREZI, deifuzată pe postul de televiziune online SERVUS HD TV și moderată de colega noastră Ioana Popescu, noul primar al comunei Pui, Ovidiu Ciolea, a vorbit despre lucrurile cu care se confruntă la început de mandat, dar și despre planurile de viitor.

Datoriile se vor stinge, iar proiectele începute vor fi finalizate

În prima parte a emisiunii, Ovidiu Ciolea a vorbit despre problemele existente în comună și modalitățile de rezolvare, fiind vorba despre datorii și de proiecte nefinalizate, dând asigurări că aceste aspecte vor fi reglementate. “Avem datorii, ca și mai toate UAT-urile, mai mari sau mai mici. Deci cam peste tot sunt probleme. Nu vreau să vorbesc de sume, dar datoriile sunt destul de consistente la Pui, dar îmi doresc să le reglăm în timp. Sunt și unele proiecte nerealizate. Mai avem de făcut recepții la unele proiecte. Este vorba despre proiecte bune, care ajută la dezvoltarea comunei. Avem, de exemplu, grădinița cu program prelungit, lucrare începută de mult timp, dar e bine că s-a încheiat și putem da drumul activității începând cu anul școlar viitor. De asemenea, mai este canalizarea în Hobița, Uric și Râu Bărbat, la fel un proiect foarte bun, dar nerecepționat, însă este în termen și îl vom finaliza. Ar mai fi căminul cultural de la Ponor, care mai trebuie finalizat și recepționat. De asemenea, mai sunt și câteva drumuri, lucrările la acestea nefiind recepționate de prin 2028 – 2019, dar sperăm să le finalizăm. Le luăm pe rând, pe fiecare”, a spus Ovidiu Ciolea.

Rezolvarea problemei terenurilor întăbulate greșit, o prioritate

Primarul din Pui a vorbit și despre o chestiune ce trebuie rezolvată urgent, fiind vorba de corectarea întăbulării terenurilor, care nu este conformă cu realitatea. „În momentul de față ne confruntăm cu o problemă ce necesită o rezolvare destul de urgentă, fiind vorba despre terenuri. Mai exact de terenurile care au fost întăbulate la lucrările de la conducta de gaz BRUA ce trece prin comună. Acolo sunt decalaje foarte mari, mai ales în ce privește suprapunerea unor suprafețe. Este vorba despre circa 500 de terenuri, care trebuie remăsurate. Întăbularea a fost făcută greșit. Fără a acuza fosta conducere a comunei, din ce am vorbit cu oamenii, dar și cu firma care a executat măsurătorile și cu angajații Primăriei, a fost o lipsă de comunicare. Dacă se comunica, nu cred că se ajungea aici. Este o problemă pe care va trebui să o rezolvăm cu prioritate”, a precizat primarul din Pui.

Este nevoie de colaborare în Consiliul Local pentru dezvoltarea așezării

Ovidiu Ciolea a mai vorbit și despre proiecte de viitor, subliniid că este nevoie de colaborare în Consiliul Local, așa cum există cu angajații Primăriei, pentru dezvoltarea comunei. „Oamenii din Primărie își fac treaba destul de bine și nu sunt probleme în acest sens. Lucrez cu aceeași angajați, care au răms pe posturile lor, și colaborez foarte bine cu dânșii și, din câte am înțeles, acest lucru este reciproc. În ce privește Consiliul Local am oarece probleme, fiind în minoritate, legate de unele proiecte, dar sper că cei care sunt majoritari vor vota pentru binele comunei. Sunt proiecte care trebuie derulate în viitor. Unul dintre acestea este introducerea gazului metan, iar când se va deschide sesiunea de proiecte pe acest domeniu vom depune documentația. De asemenea, avem încă drumuri neasfaltate sau care necesită pietruire. La fel este și cu alimentarea cu apă, aproape jumătate din satele comunei nefiind legate la rețea. La acest capitol problemele cele mai mari sunt în Fizești și Federi. Satele de munte ale comunei, unde trebuie să găsim o sursă de captare a apei. Când este secetă, cum a fost și în vara acestui an, locuitorii de acolo s-au confruntat cu lipsa apei. Sper ca toate aceste probleme să le putem rezolva în viitor. Îmi doresc ca în viitor să atragem și investitori, pentru crearea de locuri de muncă, în special pentru tineri”, a declarat Ovidiu Ciolea.

Pregătiți de iarnă și de sărbători

Primul din Pui a discutat și despre subiecte de sezon, precum venirea iernii și pregătirile de sărbători. „Încălzirea se face, în general, cu lemne, și nu cred că vor fi probleme. Cu siguranță, însă, nu vor fi probleme la instituțiile publice, în special la școli. De asemenea, suntem pregătiți și pentru deszăpeziri și nu cred că iarna ne va lua prin surprindere. Legat de sezonul rece, în decembrie așteptăm, cu toții, sărbătorile. În comună va fi iluminat festiv, vor fi brazi împodobiți și sperăm ca micuții să primească și cadouri de Crăciun din partea administrației. Le doresc concetățenilor mei toate cele bune și sărbători cu multe bucurii și îi asigur de colaborare și sprijin total din partea mea, a precizat Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui, în emisiunea SPUNE CE CREZI difuzată pe postul de televiziune online SERVUS HD TV.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

CCR a respins cererea de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea, pe 8 decembrie

Publicat

pe

Redactat de

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins cererea de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Cel de-al doilea tur de scrutin va avea loc duminică, 8 decembrie.

“În ziua de 2 decembrie 2024, în cadrul controlului pentru respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, conferind efectivitate competențelor înscrise în Constituția României, precum și în respectul votului popular exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale din anul 2024, judecătorii constituționali au hotărât, cu unanimitate de voturi:

– respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheș;

– confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, în cadrul primului tur de scrutin din 24 noiembrie 2024;

– organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României în ziua de duminică, 8 decembrie 2024, la care participă domnul Călin Georgescu şi doamna Elena-Valerica Lasconi, în această ordine. Hotărârile sunt definitive și general obligatorii.

Advertisement

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată într-un comunicat de presă al CCR.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate