
Manifestări sub semnul şarpelui
Simpozioane, expoziţii sau concerte vor fi principalele acţiuni organizate la Deva în cinstea mai multor oaspeţi de peste hotare
Cu prilejul aniversării Anului Nou Chinezesc, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara împreună cu Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” din municipiul Deva organizează o serie de acţiuni ce stau sub semnul interculturalităţii.

La manifestările reunite sub genericul „China-Europa 2013”, ce vor avea loc duminică, 10 februarie, sunt invitate personalităţi din cadrul Ambasadei Chineze, profesori universitari, academicieni, sinologi, politicieni, oficiali ai Ministerului Educaţiei Naţionale şi ai autorităţilor publice locale şi judeţene.
De la artă plastică şi decorativă…
Manifestările vor debuta la sediul IŞJ Hunedoara unde invitaţii şi oficilităţilor locale, judeţene şi naţionale vor participa la simpozionul cu tema ,,China, trecut, prezent şi viitor”. De asemenea, în foaierul sălii ,, Spiru Haret” a instituţiei va avea loc vernisajul unei expoziţii de artă plastică şi decorativă.
… la muzică chinezească şi folclor românesc
Acţiunile vor continua cu un concert-spectacol dedicat Anului Nou Chinezesc, desfăşurat la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, cu începere de la ora 13:30. Acesta va fi susţinut de formaţiile artistice şi elevii olimpici ai Liceului de Arte ,,Sigismund Toduţă” Deva, precum şi grupa de gimnastică aerobică medaliată la Campionatele Europene de la Colegiului Naţional Sportiv ,,Cetate” Deva. Programul va cuprinde muzică clasică, tradiţională chinezească, folclor muzical şi coregrafic românesc.
Noul An Chinezesc începe în 10 februarie 2013, stă sub semnul Şarpelui, şi se va încheia în 31 ianuarie 2014.