
Acţiune preventivă
Mai mulţi elevi de la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” din Deva au participat, ieri, la o întâlnire cu poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii (CAPC) din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara, în cadrul căreia tinerilor le-au fost prezentate aspecte legate de răspunderea penală a minorilor, consecinţele încălcării legii la vârsta minoratului şi genuri de infracţiuni pentru care adolescenţii pot fi traşi la răspundere penală.
Din greşelile altora…
Poliţiştii i-au invitat pe elevi să vizioneze şi un material video, intitulat „Nu lăsa violenţa să te transforme într-un infractor”, în care au fost prezentate confesiunile unor tineri privaţi de libertate care ispăşesc pedeapsa în Penitenciarul de minori şi tineri de la Craiova pentru infracţiuni de furt, tâlhărie, trafic de droguri şi omor comise în perioada de minorat. „Prin astfel de dezbateri şi întâlniri, vrem ca tinerii cu vârste de peste 16 ani, care au deja răspundere penală, să conştientizeze că în faţa legii sunt deja consideraţi maturi, cu discernământ, capabili să facă diferenţa între legal şi contra legii. Ne dorim ca aceşti tineri să fie capabili să reziste presiunii grupului de prieteni şi să refuze influenţele nefaste, astfel încât pe perioada vacanţei mari să avem cât mai puţini minori citaţi în dosare penale, ca autori de infracţiuni sau ca victime ale infractorilor”, a declarat Andrea Fieraru, inspector principal de poliţie Andrea Fieraru în cadrul CAPC.
În perioada următoare, poliţiştii hunedoreni vor fi prezenţi şi în alte şcoli din judeţ pentru a le transmite elevilor recomandări preventive pentru sezonul estival, prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor