Connect with us
Data: 29/06/2024
.

Actualitate

Emil Rîșteiu, candidatul PNL la Primăria Simeria, la alegerile locale din 2024

Publicat

pe

Emil Rîșteiu va candida, din partea Partidului Național Liberal, la Primăria Simeria, la alegerile locale ce vor avea loc în 2024. Anunțul a fost făcut, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, de președintele Organizației Județene a acestei formațiuni politice, deputatul Vetuța Stănescu.

Partidul Național Liberal a anunțat că îl susține pe Emil Rîșteiu la candidatura la Primăria Simeria, pentru 2024. “Motivul pentru care îl susține Partidul Național Liberal la Primăria Simeria pe Emil Rîșteiu este acela că toate analizele sociologice au demonstrat că simerienii își doresc un altfel de primar, un primar performant, și Emil Rîșteiu este acela care a demonstrat, în decursul timpului, că poate să fie un primar performant. În 2024, cu siguranță, Primăria Simeria va avea primar liberal, așa cum multe dintre localitățile județului Hunedoara vor avea primari liberali. Emil Rîșteiu vine în urma unei analize sociologice profunde exacte și care a demonstrat că simerienii își doresc schimbarea”, a declarat președintele Organizației Județene a PNL Hunedoara, deputatul Vetuța Stănescu.

“Anul trecut, cam în perioada aceasta, nu mă gândeam la o candidatură la Simeria, așa cum i-am spus și domnului Bedea în 2020, dacă lucrurile merg normal, dacă lucrurile se întâmplă normal în Simeria, eu nu mă mai gândesc la candidaturi. (…) Iată că, lucrurile s-au schimbat. În ultima perioadă, nu ies în oraș, și o spun cu toată sinceritatea, să nu fiu abordat de persoane care să spună: te rugăm să candidezi. Chiar în ultima perioadă, chiar în cadru instituțional, nu mă refer la primărie, au fost abordări de genul: vino înapoi, te rog, scapă-ne de ăștia. Nu este frumos ceea ce am transmis eu acum, dar aceasta este realitatea. Administrarea orașului Simeria este pe o direcție dezastruoasă. Nimic nu mai este funcțional, nici administrativ, dar nici în relațiile interumane”, a declarat Emil Rîșteiu.

La conferința de presă au mai luat parte, prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, Pavel Hațegan, viceprimarul orașului Simeria, Dana Bozdog, consilier local la Simeria, și Vlad Cuciureanu, președintele TNL Simeria.

“Eu îl știu pe domnul Rîșteiu, colaborăm încă din perspectiva anilor când era primar la Simeria. La fel am colaborat de bine și atunci când a fost primar. Consider, din punct de vedere politic, că este omul care poate să readucă Simeria acolo unde îi este locul, și anume un oraș în plină dezvoltare, care să poată să implementeze proiectele”, a spus, printre altele, prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian.

La rândul său, Pavel Hațegan, viceprimar al orașului Simeria, a afirmat că: „În ultimii ani, în Simeria, lucrurile nu se întâmplă cum ar trebui să se întâmple, mai ales, în partea de administrație: multe scandaluri, divergențe, care nu sunt benefice, în primul rând, pentru administrarea orașului. Am considerat că este necesar să aducem o schimbare, atât pe administrare, cât și în zona politică, și să căutăm cele mai bune soluții pentru ca, în oraș, lucrurile să revină la normal (…) Am avut multe discuții și în cadrul organizației și organizației județene și am ajuns la concluzia că trebuie să identificăm un candidat, ori din cadrul partidului, ori din afară, dar care să fim siguri că va câștiga primăria. S-au făcut sondaje și anul tecut, la sfârșit, și anul acesta un sondaj profesionist și am convenit cu toți că indiferent cine câștigă sondajul să accepte rezultatul și să mergem în continuare pe această linie. Domnul Emil Rîșteiu a fost cel mai bine cotat în sondaje (…) Cred că este un câștig pentru noi, în primul rând, pentru PNL Simeria, pentru Organizația Județeană PNL și sunt convins că la anul PNL va avea primar la Simeria”.

Sunt în PNL din anul 2001 și, în această perioadă, am participat activ la campaniile electorale, drept pentru care mi-am dat seama că nu e deloc simplu să faci politică, dar, în același timp, mi-am dat seama și cât de importantă este existența unei echipe unite care reușește să transmită un mesaj corect care să ajungă la cetățeni. Sunt convinsă că vom fi acea echipă, sunt convinsă că, la momentul acesta, persoana potrivită pentru a candida la Simeria pentru funcția de primar din partea PNL este domnul Emil Rîșteiu, cu care am colaborat foarte bine, țin să precizez, în calitatea mea de consilier în mandatul trecut și a dânsului de primar”, a declarat Dana Bozgdog, consilier local la Simeria.

În calitate de președinte al TNL Simeria, sunt sigur că, vom putea face echipă bună împreună. Domnul Emil Rîșteiu are sprijinul tuturor tinerilor din Organizația TNL Simeria. Sunt sigur că vom putea gândi și concretiza corect împreună care să fie benefice pentru simerieni, dar, în special, benefice pentru tineri, deoarece în Simeria tinerii sunt tot mai mari. Trebuie să le oferim acestora motive să se întoarcă acasă, să rămână acasă, să construiască în orașul Simeria”, a spus și Vlad Cuciureanu, președintele TNL Simeria.

Sursa foto: Ioana Popescu / ServusHD TV

Advertisement

Actualitate

Florentina Iușco, vicecampioană națională la triplu salt

Publicat

pe

Redactat de

În perioada 29-30 iunie la Cluj Napoca se desfășoară etapa finală a Campionatului Național de atletism în aer liber pentru seniori. În prima zi a competiției, în proba feminină de triplusalt, a luat startul și Florentina Iușco, atletă legitimată la CSM Deva.
Sportiva pregătită de profesorul Nicolae Alexe a avut o evoluție bună, având un rezultat de 14,05 metri, rezultat cu care a devenit vicecampioană națională.
Primul loc a fost ocupat de Andreea Taloș, de la Rapid București, cu 14, 35, iar pe trei s-a clasat Diana Ion, de la CSM Craiova, cu 14,03.
Florentina Iușco va lua startul duminică, 30 iunie, și în finala probei de săritură în lungime.
Citeste mai mult ...

Actualitate

Consumul de alcool în județul Hunedoara, cifre îngrijorătoare

Publicat

pe

Redactat de

Consumul excesiv de alcool rămâne o problemă critică în județul Hunedoara, conform datelor statistice referitoare la impactul sănătății.

Numărul internărilor în spitale din cauza consumului de alcool a variat în ultimii ani, înregistrând 296 de cazuri în 2023 și 299 în 2018.

Boala Alcoolică a ficatului figurează printre principalele afecțiuni asociate consumului cronic de alcool, cu o fluctuație semnificativă a cazurilor noi în ultimii ani: de la un vârf de 88 de cazuri în 2017 la 36 în 2018 și 48 în 2023.

Ciroza și alte forme de hepatite cronice, influențate negativ de consumul excesiv de alcool, au înregistrat o ușoară variație în numărul de cazuri raportate în județul Hunedoara. În 2020, au fost înregistrate 6.946 de cazuri, în creștere la 7.531 în 2023.

Aceste date subliniază importanța continuă a eforturilor de educație și prevenire în comunitatea hunedoreană pentru a reduce impactul negativ al consumului de alcool, precum și necesitatea de a oferi suport medical adecvat pentru cei afectați de afecțiuni asociate acestui obicei.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Locurile de parcare de pe drumurile naționale, amenajate

Publicat

pe

Redactat de

În această perioadă drumarii execută o serie de lucrări în ceea ce privește amenajarea și întreținerea locurilor de parcare de pe drumurile naționale din județul Hunedoara.

Astfel în unele zone se montează mobilier nou, iar în alte zone se execută lucrări de întreținere ale mobilierului existent.

”Amenajare și întreținere locuri de parcare pe drumuri naționale din județul Hunedoara”, informează reprezentanții DRDP Timișoara.

FOTO: FACEBOOK DRDP TIMIȘOARA

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate