Actualitate
„Eminesciana”, la a XV-a ediție. Manifestări dedicate „Luceafărului poeziei românești”, organizate de Biblioteca Județeană, la Deva
Așa cum face în fiecare an, și în miezul lunii ianuarie 2024, de ziua lui Eminescu, Ziua Culturii Naționale, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, îi invită pe toți iubitorii de poezie, pe toți cei care îl prețuiesc pe marele nostru poet să ia parte la suita de manifestări organizate pentru a-i cinsti memoria.
Și în acest an, toți cei care iubesc, cunosc și respectă creația lui Mihai Eminescu, cei care îi iubesc versul fără pereche, se vor întâlni la locul devenit de acum tradițional, statuia poetului din Parcul Cetății.
Anul acesta, cea de-a XV-a ediție a manifestării Eminesciana am situat-o sub genericul Eminescu sau infinitul poeziei, un citat preluat dintr-un studiu al criticului literar Garabet Ibrăileanu. Acesta compară senzația de infinit, de nesfârșire pe care o generează muzica de aleasă calitate cu bucuria pe care o trăim atunci când citim, când auzim o poezie scrisă de Mihai Eminescu. Această bucurie fără margini se face simțită de aproape 150 de ani, de când pe cerul literaturii române a apărut și strălucește astrul numit Mihai Eminescu.
Și la această ediție, momentele artistice oferite celor prezenți la omagierea lui Eminescu de către artiști plini de har și sensibilitate sunt de un înalt nivel calitativ.
Prietenii noștri de la Oradea, membrii Fundației Rock Filarmonica, ne vor prezenta momentul intitulat „Sonetul muzical eminescian” – în interpretarea artiștilor Florian Chelu Madeva, Alexandrina Chelu-Schorr și Florin Petroniu Avram care va include sonete eminesciene ilustrate muzical cu talent și sensibilitate.
„Doina, dorul și sufletul românesc transpuse în cântec” este genericul următorului număr artistic susținut de mult îndrăgitul artist, solistul vocal Cristian Fodor. Fiecare cântec pe care îl interpretează ne aduce întotdeauna bucurie în suflet și o puternică emoție.
O serie de poeți cunoscuți și îndrăgiți, prieteni vechi ai bibliotecii noastre, vor susține apoi un recital de poezie intitulat „Eminescu în inimile poeților hunedoreni”
Îi așteptăm cu bucurie și în acest an, în parcul Cetate din Deva, la statuia lui Eminescu, pe toți cei care vor să se împărtășească din infinitul poeziei lui Eminescu.
Momentele dedicate lui Mihai Eminescu se vor desfășura în ziua de 15 ianuarie 2024, conform programul de mai jos:
Ora 10:00 – Parcul Municipal „Cetate” Deva:
-
Evocarea poetului național;
-
„Sonetul muzical eminescian” – în interpretarea artiștilor Florian Chelu Madeva, Alexandrina Chelu-Schorr și Florin Petroniu Avram, membri ai Fundației Rock Filarmonica Oradea;
-
„Doina, dorul și sufletul românesc transpuse în cântec” – recital Cristian Fodor;
-
Depunere de flori la statuia poetului.
Ora 11:30 – Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Sala de Lectură:
-
„Eminescu în inimile poeților hunedoreni” – recital de poezie.
Ora 12:00 – Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Sala „Europa”, parter:
-
„Eminescu – Muntele fără poteci”, concurs între elevii de la colegiile și liceele din Deva pe subiecte legate de viața și creația marelui nostru poet.
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Sala de Lectură:
-
Expoziție de carte din opera lui Mihai Eminescu, cărțile prezentate făcând parte din patrimoniul bibliotecii județene.
Cu deosebită prețuire,
Manager,
Ioan Sebastian Bara
Actualitate
E oficial! Elena Lasconi se va duela cu Călin Georgescu, în turul al doilea al prezidențialelor
Rezultatele scrutinului de duminică au adus răsturnări de situație la care nimeni nu se aștepta. Deși exit-poll-urile prezentate după închiderea urnelor îl dădeau câștigător pe candidatul social -democrat Marcel Ciolacu, lupta pentru locul al doilea în finala prezidențială fiind una foarte strânsă, situația s-a schimbat. Elena Lasconi, candidatul USR, și Călin Georgescu, candidat independent, se vor duela în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Candidatul USR, Elena Lasconi, a trecut pe locul al doilea în preferinţele electoratului, potrivit datelor publicate în timp real pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente (AEP), după centralizarea celor 20.059 de procese verbale (100%), devansându-l, astfel, pe candidatul PSD, Marcel Ciolacu.
Hunedoreanca Elena Lasconi a obținut 1.772.503 de voturi (19,18%), iar Marcel Ciolacu (PSD) – 1.769.761 voturi (19,15%). Pe primul loc s-a menținut candidatul independent Călin Georgescu – 2.120.404 voturi (22,94%).
USR a anunțat, astăzi dimineață, că Elena Lasconi a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale cu un avans de câteva mii de voturi în fața candidatului PSD, Marcel Ciolacu. „Avem de făcut un anunț important, poate cel mai important din istoria recentă a țării. Pe baza numărătorii paralele realizate de USR, România are şansa unui nou început, după 35 de ani, pentru că Elena Lasconi a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, cu un avans de câteva mii de voturi faţă de candidatul PSD, Marcel Ciolacu. Facem un apel public către Marcel Ciolacu să facă gestul democratic de a-şi recunoaşte înfrângerea”, a declarat, luni dimineață, Cristian Seidler, într-o conferință de presă susținută la sediul USR.
Citiți și: Cum au votat hunedorenii la alegerile prezidențiale, turul 1
Cum s-a votat în țară
În ceea ce privește situația votului la nivel național, candidatul independent Călin Georgescu a câștigat în 13 județe, între care și Hunedoara. Marcel Ciolacu, candidatul PSD, a convins alegătorii din 16 județe. Elena Lasconi, candidatul USR, s-a aflat în preferințele electorale ale locuitorilor din cinci județe. Kelemen Hunor, candidatul UDMR, a câștigat în șase județe. Președintele PNL, Nicolae Ciucă a câștigat într-un singur județ.
Prezența la urne, la nivel național, în primul tur al alegerilor prezidențiale, a fost 52,55 la sută, ceea ce înseamnă că au mers la vot 9.465.257 de români, dintre cei 18.008.480 înscriși pe liste.
În această după-masă, puțin după ora 16:00, s-a finalizat centralizarea proceselor verbale de la secțiile de votare, rezultatele indicând că lupta finală pentru Cotroceni se va purta între Elena Lasconi și Cătălin Georgescu.
Campania electorală pentru turul al doilea de scrutin, programat pentru 8 decembrie, începe pe 29 noiembrie.
Marcel Ciolacu a anunțat că va renunța la șefia partidului
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a anunțat, astăzi după amiază, că și-a înaintat demisia de la șefia partidului și că va rămâne lângă colegii săi până după alegerile parlamentare. Acesta a anunțat, totodată, că nu va mai candida la o funcție de conducere în partid și că formațiunea nu va contesta rezultatul alegerilor. „Aș dori să îi felicit pe cei care s-au calificat, conform votului românilor, în turul al doilea. I-am scris și doamnei Lasconi, am sunat-o, i-am și scris, am felicitat-o, cum e normal. PSD nu va face nicio contestație, chiar dacă e foarte mică diferența. Aseară i-am înaintat secretarului general demisia, azi am convocat un consiliu politic național. O să rămân alături de colegii mei până duminică, la alegeri. Demisia e un act unilateral. La viitoarele alegeri din PSD nu voi candida pentru nicio funcție. Rămân premier până se termină alegerile și se termină mandatul”, a declarat Marcel Ciolacu.
Actualitate
Tânăr cercetat după ce ar fi fost prins cu substanțe interzise, în zona unui cimitir din Deva
Un tânăr, în vârstă de 19 de ani, din Simeria, este cercetat, după ce polițiștii ar fi descoperit asupra sa substanțe interzise.
“Tânărul de 19 ani a fost legitimat de polițiștii Biroului de Ordine Publică din Deva, la data de 23 noiembrie a.c., în jurul orei 04:15, în zona unui cimitir din municipiul Deva. Acesta se afla, împreună cu alți doi tineri, o femeie de 22 de ani și un bărbat de 20 de ani, într-o mașină. În urma controlului corporal, polițiștii au descoperit asupra tânărului de 19 ani (în buzunarul gecii) o țigaretă confecționată artizanal, din foiță de culoare albă, precum și o substanță vegetală uscată, de culoare verde-olive, ambalată într-o hârtie de culoare neagră”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Toate bunurile descoperite de polițiști au fost ridicate și înaintate către S.C.C.O. Hunedoara, în vederea continuării cercetărilor.
Actualitate
Etapă fără surprize în Liga 4 de fotbal Hunedoara
Sezonul regular din Liga 4 de fotbal Hunedoara este în plină desfășurare. La sfârșitul săptămânii trecute s-au disputat meciurile din etapa a XIV-a.
Primele clasate s-au impus lejer
Primele două clasate, Unirea DMO și Gloria Geoagiu, au jucat pe teren propriu și s-au impus fără probleme. Liderul, Unirea DMO, a învins, la Ciula Mare, cu 7-2, pe Dacia Orăștie, partida fiind considerată unul dintre derby-urile etapei. În urma acestui succes Unirea DMO își păstrează poziția din fruntea clasamentului, având, acum, 37 de puncte, iar cei de la Dacia Orăștie rămân pe poziția a cincea, cu 23 de puncte și golaveraj + 11. Pe poziția a doua se menține, cu 34 de puncte, Gloria Geoagiu, care a făcut scorul etapei, 8-0, cu ultima clasată, Minerul Uricani, singura echipă din campionat care nu a acumulat vreun punct până în prezent.
Cvarteul fruntaș se distanțează
Într-un alt derby al etapei, Aurul Brad a învins, pe teren propriu, cu 4-1, pe CFR Simeria. În urma acestui succes brădenii își păstrează locul de pe podium, cu 29 de puncte, iar simerienii rămân pe șase, cu 23 de puncte și golaveraj – 8. Atât Simeria, cât și Orăștie s-au îndepărtat de primele patru locuri, cele care la finalul sezonului regular, asigură participarea în Final Four. Pe locul al patrulea, cu 28 de puncte, se menține Retezatul Hațeg, în urma succesului, cu 3-0, de pe terenul celei de-a noua clasate, Victoria Călan (14 puncte).
Meci amânat din cauza zăpezii
Într-un alt joc, însă fără implicații majore pentru partea superioară a ierarhiei, penultima clasată, CSM Deva (3 puncte), a pierdut, cu 1-3, jocul de pe teren propriu cu CSM Vulcan, echipa învingătoare, cu 21 de puncte, păstrându-și locul al șaptelea. Un meci din această rundă, cel dintre Inter Petrila și Șoimul Băița, nu s-a disputat din cauza zăpezii mari care a acoperit gazonul stadionului din Valea Jiului, cel mai probabil această întâlnire urmând a fi reprogramată în primăvara anului viitor. Ca urmare a acestei amânări, cele două echipe în cauză își păstrează locurile în clasament, Petrila fiind pe opt, cu 18 puncte, iar Băița pe zece, cu 10 puncte.
Încă trei etape programate în acest an
În acest an mai sunt programate încă trei etape din sezonul regular, însă disputarea acestor runde poate fi pusă sub semnul întrebării, totul depinzând de starea vremii. Etapa viitoare, cea de-a XV-a, antepenultima programată în acest an, se pare că se va desfășura normal. Unul dintre meciurile rundei se joacă în devans, joi, 28 noiembrie, cu începere de la ora 14:30, fiind vorba despre întâlnirea dintre CSM Vulcan și liderul Unirea DMO, jocul fiind unul de urmărit. Celelalte meciuri ale etapei sunt programate sâmbătă, 30 noiembrie, toate părând a fi extrem de intersante. Iese în evidență meciul dintre Retezatul Hațeg și Aurul Brad, cu implicații importante pentru podium și pentru Final Four. A doua clasată, Gloria Geoagiu, va juca, și ea, tot în deplasare, la Șoimul Băița, meciurile de la Crăciunești nefiind simple pentru nicio echipă din Liga 4 Hunedoara. Echilibrat se anunță și meciul dintre CFR Simeria și Inter Petrila, gazdele părând a avea prima șansă pe hârtie, însă ambele combatante au sincope în evoluții, putând oferi surprize oricând. La fel stă cazul și în jocul dintre Dacia Orăștie și Victoria Călan, și aici, ca și în cazul întâlnirii de la Simeria, gazdele fiind obligate să câștige meciul pentru a nu se îndepărta și mai mult de cvartetul fruntaș. De asemenea, runda propune și un derby al suferinței, în care se vor întâlni ultimele două clasate, Minerul Uricani și CSM Deva, echipa din Valea Jiului țintind, cu siguranță, primul rezultat pozitiv al sezonului, iar trupa de la poalele Cetății, cu siguranță, nu vrea să se întoarcă acasă cu mâna goală după acest meci.
Ce mai putem vedea în 2024
Ultimele două etape ale anului sunt programate luna viitoare. Etapa a XVI-a, programată înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, propune, la rândul ei, câteva meciuri interesante, capetele de afiș fiind meciurile Gloria Geoagiu – Dacia Orăștie și, respectiv, Aurul Brad – Dacia Orăștie, dar interesante se anunță și confruntările Inter Petrila – Retezatul Hațeg și Victoria Călan – CSM Vulcan, iar în partidele CSM Deva – Unirea DMO și Minerul Uricani – Șoimul Băița echipele vizitatoare pornesc cu prima șansă. În fine în runda a XVII-a, programată la mijlocul lui decembrie, cel mai interesant joc se anunță a fi Retezatul Hațeg – Gloria Geoagiu, iar echilibrate se anunță a fi partidele CSM Vulcan – Aurul Brad și Dacia Orăștie – Inter Petrila. În schimb, însă, în meciurile Unirea DMO – Victoria Călan, Șoimul Băița – CSM Deva și CFR Simeria – Minerul Uricani echipele gazdă sunt văzute ca mari favorite.
Cum este sistemul competițional
La finele sezonului regular, primele patru clasate vor merge în Final Four, câștigătoarea acestuia urmând a reprezenta județul Hunedoara în barajul de promovare pentru Liga 3. De asemenea, locurile 5-8 vor juca într-un play-off de clasament, iar pozițiile 9-12 vor lupta în play-out pentru evitarea retrogradării.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu o zi in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier pe DJ 672, la Rișca: Două persoane au fost transportate la spital
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
A murit cântăreţul Gabriel Cotabiţă
-
Actualitatecu o zi in urma
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale, Tur 1: 19,89 la sută dintre hunedoreni au votat, până la ora 13:00