Actualitate
Emoţionant: „Ghiţă” a primit cheile camerei mult dorite. Primarul Devei, Florin Oancea, s-a implicat în soluţionarea acestui caz

După ce a aflat povestea tristă a lui Grigore Varga, publicată în cotidianul „Servus Hunedoara”, primarul municipiului Deva, Florin Oancea, s-a implicat şi a luat imediat măsuri pentru soluţionarea acestui caz social. „Ghiţă” a primit cheile camerei mult dorite, unde va locui de acum înainte.
„Am aflat astăzi despre situația disperată în care se află domnul Grigore Varga. De aproape două săptămâni, acesta doarme sub cerul liber. Nu are rude și nici prieteni care să-l ajute. Grigore în vârstă de 50 de ani are și probleme de sănătate. Am reușit să iau legătura cu el și l-am invitat la Primărie. Aici am aflat povestea lui tristă, drama prin care trece și am hotărât să îi întind o mână de ajutor acestui om cu care viața a fost mai dură. I-am găsit un adăpost decent unde să locuiască în condiții civilizate. Când și-a luat cheile camerei unde va sta, am văzut în ochii lui un licăr de speranță. Mai ales acum, în perioadă de pandemie, în apropierea iernii, nu putem neglija aceste persoane care au nevoie de ajutorul nostru. Acești oameni care își duc traiul pe străzi, care sunt vulnerabili la fel ca și Grigore trebuie sprijiniți. Nu este suficient să le oferim acestor oameni doar un adăpost. Trebuie să îi facem să se simtă membri ai comunității noastre, să îi implicăm în viața de zi cu zi. O prioritate a administrației publice locale este să îi ajutăm pe oamenii asemenea lui Grigore să își îmbunătățească nivelul de trai, să îi consiliem să își găsească un loc de muncă și să devină din nou independenți, iar perioada din viața lor în care au trăit pe străzi să rămână doar o amintire neplăcută pe care să o lase în urmă”, a mai declarat Nicolae -Florin Oancea, primarul municipiului Deva„, a declarat Nicolae -Florin Oancea, primarul municipiului Deva.
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 23 – 25 aprilie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, în perioada 23 -25 aprilie 2025, în câteva localități din județul Hunedoara.
Ziua / Data |
| ||||||
Miercuri, 23 Aprilie 2025 |
| ||||||
Joi, 24 Aprilie 2025 |
| ||||||
Vineri, 25 Aprilie 2025 |
|
„Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consumatorilor și colegilor noștri. Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar activitățile”, transmit reprezentanții companiei.
Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.
Actualitate
Activități de tragere în poligonul de la Bârcea Mică

În poligonul cu destinație specială de la Bârcea Mică, de lângă Deva, vor avea loc, mâine, activități de tragere.
“Unitatea Militară 02332 aduce la cunoștința cetățenilor că marți, 22 aprilie 2025, între orele 09:00-15:30, va efectua activități de tragere în poligonul cu destinație specială Bârcea Mică. Accesul populației în zona poligonului este interzis în timpul executării activității de tragere”, se arată într-un comunicat transmis de Compartimentul de presă al Primăriei Muncipiului Deva.
Actualitate
Acțiuni ferme ale polițiștilor rutieri în trafic: șoferi fără permis, viteze excesive și conducere sub influența alcoolului sancționate drastic

Polițiștii rutieri hunedoreni au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o serie de acțiuni intensificate în trafic. Controalele au vizat prevenirea accidentelor rutiere și identificarea celor care pun în pericol siguranța circulației publice. În urma acestor activități, au fost constatate mai multe încălcări ale legislației rutiere.
Un tânăr, în vârstă de 18 de ani, a fost surprins, sâmbătă, la volanul unui autoturism pe DJ 687C, în localitatea General Berthelot, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie. Un caz similar a fost depistat la Hațeg, unde un alt tânăr, tot de 18 ani, a fost prins conducând un autoturism, chiar dacă avea dreptul de a conduce suspendat.
În aceeași zi, pe DN 76, la Vălișoara, a fost depistat un conducător auto în vârstă de 24 de ani, care, potrivit polițiștilor, nu poseda permis de conducere valabil pe teritoriul României și nu avea dreptul legal de a conduce pe teritoriul țării. Viteza cu care se deplasa – 107 km/h într-o zonă limitată la 50 km/h – a atras atenția radarului, iar polițiștii l-au oprit și au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.
Tot sâmbătă, pe raza comunei Lăpugiu de Jos, un bărbat de 55 de ani a fost depistat conducând un autoturism fără numere de înmatriculare. Verificările au arătat că vehiculul nu era înmatriculat, faptă ce a condus la întocmirea unui dosar penal pentru punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat. De asemenea, la Lupeni, un tânăr de 25 de ani a fost surprins de polițiști conducând fără a deține permis de conducere. Și în acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.
La Petrila, un bărbat de 49 de ani a fost depistat în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar cercetările continuă pentru stabilirea alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal.
Un alt caz de conducere sub influența alcoolului a fost descoperit de polițiști duminică, 20 aprilie, în municipiul Vulcan, unde un bărbat de 50 de ani, din Vulcan, a fost înregistrat de aparatul etilotest cu o valoare de 0,53 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care s-au recoltat probe biologice, în cauză fiind întocmit dosar penal.
Polițiștii transmit un mesaj ferm: nu va fi tolerată nicio abatere care ar putea pune în pericol viețile participanților la trafic. Astfel de acțiuni vor continua, iar cei care ignoră legea vor fi trași la răspundere conform prevederilor legale.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Update: Femeia a fost găsită decedată
- Actualitatecu 17 ore in urma
A murit Papa Francisc
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tradiția ciocnitului ouălor de Paște. O practică plină de semnificații și legături ancestrale
- Actualitatecu 3 zile in urma
Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim
- Actualitatecu 2 zile in urma
Retezatul Hațeg, ultima calificată în Final Four
- Actualitatecu o zi in urma
Momârlanii din Valea Jiului dau startul nedeilor în prima zi de Paște
- Actualitatecu 16 ore in urma
Incendiu puternic la o casă din satul Tărățel. Focul ar fi pornit de la o lumânare aprinsă
- Actualitatecu 2 zile in urma
Mihai Bobonete și Mihai Rait revin la Deva cu un nou spectacol de comedie. Show-ul de stand-up comedy „Life is life”, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”