Actualitate
Etapă perfectă pentru echipele hunedorene din Liga 3

A fost nevoie de trecerea a 13 runde pentru ca echipele hunedorene din Liga 3 de fotbal să aibă o etapă perfectă. Jiul Petroșani, în deplasare, și Minerul Lupeni, pe teren propriu, au câștigat, simultan, meciurile pe care le-au jucat în aceeași etapă
Jiul, la două puncte de play-off
Performera rundei din seria 8 a fost, fără îndoială, Jiul Petroșani, care a câștigat al treilea meci consecutiv. Petroșănenii s-au impus, cu 2-0, pe terenul celei de-a patra clasate, Vulturii Fărcășești, prin golurile înscrise de Cătălin Sajin (min. 34) și Alexandru Pătlăgică (90+5). Prin această victorie Jiul a urcat pe poziția a cincea, cu 19 puncte, cu două mai puține decât cei de la Fărcășești, care ocupă ultimul loc ce asigură prezența în play-off la finele sezonului regular. Trupa din Petroșani este la doar patru puncte de ultima treaptă a podiumului, ocupanta acestei poziții, Unirea Bascov, pierzând, cu 2-0, deplasarea de la a doua clasată, ACSO Filiași (24 de puncte). Pe primul loc continuă să fie, fără înfrângere, SCM Râmnicu Vâlcea (33p), care, după succesul cu 2-0 de la Speed Bradu, echipa de șase, cu două puncte mai puțin decât Jiul, și-a asigurat prezența în play-off, deși mai sunt de jucat cinci etape din sezonul regular. În meciul dintre ultimele clasate, Aro Câmpulung (10p) a câștigat, cu 5-1, pe terenul celor de la Sparta Horezu (9p), cele două echipe făcând rocadă în subsolul ierarhiei. Runda a adus și o remiză, scor 1-1, în confruntarea dintre Viitorul Dăești și Gilortul Cărbunești, echipele în cauză ocupând locurile 8 și, respectiv, 7, ambele având 14 puncte, departajarea fiind făcută de golaveraj, fiind vorba despre – 9 față de – 13. Etapa viitoare, într-un meci ce se anunță a fi dificil, Jiul va primi replica celor de la Filiași, celelalte meciuri programate în runda a XIV-a fiind Câmpulung – Bradu, Vâlcea – Dăești, Cărbunești – Fărcășești și Bascov – Horezu.
Minerul urcă în clasament
În seria 9 Minerul Lupeni a depășit perioada mai puțin fericită prin care a trecut și a reușit, pe teren propriu, o victorie convingătoare, cu 4-0, în fața penultimei clasate, Timișul Șag (13p), prin golurile înscrise de Moses Baidoo (20, 27), Abraham Ayemantey (61) și Mihail Bânceanu (90). În urma acestui succes cei de la Lupeni au acumulat 23 de puncte și au urcat pe poziția secundă în clasament. În urma celor de la Lupeni, care au golaveraj + 8, sunt, cu același număr de puncte, CSC Ghiroda (+5) și Progresul Pecica (+ 2), cele două echipe înfruntându-se pe terenul ultimeia dintre ele, care a câștigat partida la limită, scor 1-0. Lideri rămân cei de la CSC Peciu Nou (27 de puncte), care au reușit scorul etapei, 10-0, acasă, cu “lanterna roșie” Avântul Periam (6p). Poli Timișoara este pe 5, la patru puncte de „grupul Lupeni”, după ce a câștigat, cu 3-0, pe terenul celei de-a opta clasate, Gloria Cermei (15p). Viitorul Arad (18p)a urcat pe 6, după ce s-a impus, cu 1-0, în deplasarea de la Lotus Felix (16), echipa învinsă coborând pe 7. În etapa a XIV-a Lupeniul va juca la Periam, deplasare de unde poate veni cu puncte, celelalte meciuri ale rundei fiind Șag – Pecica, Ghiroda – Felix, Arad – Cermei și Timișoara – Peciu.
Actualitate
Șofer surprins cu 130 km/h în localitate, pe Bulevardul Decebal din Hunedoara

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost surprins de radar conducând cu nu mai puțin de 130 km/h pe Bulevardul Decebal din municipiul Hunedoara, în cursul serii de ieri, în jurul orei 18:00.
Polițiștii rutieri au constatat că viteza depășea de aproape trei ori limita legală admisă pe acel tronson de drum, respectiv 50 km/h.
Pentru această abatere gravă, șoferul a fost sancționat contravențional cu 20 de puncte de amendă și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 120 de zile.
Reprezentanții Poliției Rutiere reamintesc că astfel de acțiuni de monitorizare a traficului au loc zilnic și au ca scop principal reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor grave. „Viteza excesivă rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere. Prin acțiuni constante și ferme, urmărim să salvăm vieți și să impunem respectarea regulilor de circulație”, au transmis autoritățile.
Poliția Rutieră le recomandă conducătorilor auto să respecte limitele legale de viteză și să adopte un comportament responsabil în trafic, pentru siguranța tuturor participanților.
Actualitate
Prins cu droguri de risc asupra sa: Bărbat din Aninoasa, depistat de polițiștii din Petroșani

Polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică Petroșani au găsit asupra unui bărbat de 36 de ani o substanță vegetală susceptibilă a face parte din categoria substanțelor interzise la deținere.
În urma controlului corporal efectuat de polițiști, în data de 20 mai, aceștia au găsit asupra bărbatului, domiciliat în orașul Aninoasa, două folii de aluminiu în care se afla o substanță vegetală de culoare verde, cu aspect si miros înțepător.
Substanța în cauză a fost ridicată de polițiști și înaintată structurii de combatere a criminalității organizate competente, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu.
Actualitate
UPDATE: Bărbatul de 22 de ani a fost depistat pe raza municipiului Lupeni, nevictimizat

L-ați văzut? Un tânăr de 22 de ani din Uricani, de negăsit.
Poliția Orașului Lupeni a fost sesizată, în data de 21 mai a.c., în jurul orei 10:00, de către o femeie, cu privire la dispariția fiului său – MAZILU VASILE CONSTANTIN.
Din primele verificări, se pare că tânărul de 22 de ani, ar fi plecat voluntar de la domiciliu, în data de 20 mai a.c., în jurul orei 08:00, fără a reveni până în prezent.
MAZILU VASILE CONSTANTIN are o înălțime de aproximativ 1,70 metri, 60 de kilograme, părul brunet, tuns scurt, ochi căprui, fața ovală, constituție atletică.
La momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening, de culoare albastră, geacă sport de culoare alb-negru și o pereche de pantofi tip adidas, de culoare albastră.
Poliţiştii au demarat activități specifice de căutare, în vederea depistării tânărului.
Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Nicușor Dan s-a impus în Deva, Hunedoara și în alte trei localități urbane ale județului
- Actualitatecu 2 zile in urma
Două cazuri de violență domestică, în Hunedoara și Simeria. Dosare penale și ordine de protecție provizorii emise de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Parc de 3,6 hectare în Deva, susținut prin fonduri europene
- Actualitatecu 3 zile in urma
George Simion, președinte în 60 de localități din județul Hunedoara. Nicușor Dan a câștigat doar în 9 localități
- Politiccu 2 zile in urma
Harta votului în țară. Nicușor Dan, președinte al României cu 53,60% din voturi
- Actualitatecu 3 zile in urma
Alegeri prezidențiale, turul 2. Prezența în județul Hunedoara – ora 21.00
- Actualitatecu o zi in urma
UPDATE: Tânărul de 20 de ani, din Orăștie, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru furt
- Actualitatecu o zi in urma
Lupta pentru barajul de promovare în Liga 3 continuă