Tărăgănat de luni de zile, de avocaţi Inculpaţii în cazul accidentului de la Mina Uricani vin în această dimineaţă în faţa instanţei de la Petroşani. La termenul de azi e posibil să fie ales expertul …


O nouă amânare în procesul poliţistului Adrian Sucilă
A rămas pe altă dată Procesul poliţistului Adrian Sucilă (36 de ani), de la Vulcan, a fost din nou amânat, ieri, la Judecătoria Petroşani. De această dată, deşi la Petroşani a ajuns şi procurorul DIIC…

„Dosarul Uricani” – o nouă amânare
Văduve, inculpaţi şi martori, puşi pe drumuri, de avocaţi Din februarie, „Apărarea” reprezentată, printre alţii, de Paula Iacob şi Daniel Iuraşcu tergiveresează desfăşurarea procesului O „armată” de o…

O nouă amânare în dosarul „Petrila 2008”
Curtea de Apel Craiova a amânat, iar cauza în care sunt cercetaţi foştii şefi ai Minei Petrila (foto), acuzaţi de moartea, în 2008, a 13 ortaci în două explozii cumplite. Din 8 februarie, data la care…

Încă o amânare în procesul lui Adrian Sucilă. O nouă încercare, în mai
La momentul arestării sale preventive, era sau nu angajat al MAI poliţistul de la Vulcan cercetat pentru act sexual cu un minor? Deocamdată, nu se ştie Instanţa de la Petroşani a deliberat, ieri, în s…

Petrică Iancu şi-a reziliat contractul cu avocatul şi le-a cerut judecătorilor o amânare
Nou termen de judecată în procesul hunedoreanului prins în timp ce încerca să vândă 10 kilograme de mercur Bărbatul, din satul Stănija, comuna Buceş, a solicitat, ieri, instanţei să acorde o nouă înfă…

Procesul „Aurul dacic”- un nou „episod”, o altă amânare
BATE PASUL PE LOC După o pauză de trei luni, la Curtea de Apel de la Alba Iulia a avut loc, ieri, un nou termen de judecată în cunoscutul dosar „Aurul dacic”. Ca şi la înfăţişările anterioare, şi de a…