După ce la gala de deschidere a Festivalului „Opera Nights” de miercuri au participat ca invitaţi Alteţa Sa Regală, Principele Radu şi ambasadoarea Sloveniei la Bucureşti, Excelenţa Sa, Jadranka Sturm…


Ambasadorul Canadei a fost prezent, ieri, la Petroşani
Vizită în premieră în Valea Jiului Diplomatul este interesat de exploatarea resurselor minerale şi a prezentat la universitatea din localitate o lucrare pe această temă Ambasadorul Canadei, Philippe B…

Ambasadorul Canadei va susţine o prezentare la Universitatea la Petroşan
Vizită diplomatică Ambasadorul Canadei, Philippe Beaulne (foto mic) vine la Petroşani. Acesta urmează să se întâlnească cu reprezentanţii administraţiei locale, judeţene şi cu specialiştii Universităţ…

Ambasadorul Chinei în România, invitat de prefect în judeţul Hunedoara
Pentru că sunt interesaţi să investească în judeţul Hunedoara, chinezii au fost invitaţi de autorităţi să vină în zonă. Prefectul de Hunedoara, Sorin Vasilescu (foto) a declarat ieri că va transmite o…