S-au întors acasă Trupa de pe Cerna a terminat stagiul de pregătire de 10 zile efectuat în cunoscuta staţiune bihoreană După 10 zile de „corvoadă”, fotbaliştii antrenaţi de Constantin Olariu au reven…
Hunedorenii şi-ar putea schimba permisul auto prin e-mail
Potrivit unui proiect de ordin al ministrului Afacerilor Interne aflat în dezbatere pe site-ul instituţiei, persoanele cărora le expiră permisul de conducere sau care şi-au schimbat numele, şi-au pier…
Hunedorenii întăresc „Zăvoiul” vâlcean
Urcă un eşalon După ce Făgărăşanu s-a înţeles cu CSM Rm. Vâlcea, el va fi urmat acolo de foştii colegi I. Radu şi R. Cristian Ce nu e bun pentru Hunedoara la Liga a III-a e valoros pentru o grupare di…
Hunedorenii care îşi schimbă permisul trebuie să treacă testele medicale
Şoferii care au de gând să îşi înnoiască permisele auto au parte de o adevărată surpriză. Astfel că, de acum înainte nu se va mai putea evita controlul medical aferent obţinerii permiselor. Alături de…
De la 1 august, hunedorenii vor plăti mai mult pentru apă şi canalizare
Scumpiri ADI Aqua Prest a decis să mărească tarifele la aceste servicii pentru locuitorii din circa 50 de municipii, oraşe şi comune din judeţ Din prima zi a lunii viitoare, Apa Prod Deva va factura s…
Hunedorenii vor putea achiziţiona rovinieta valabilă pe 10 sau 90 de zile
Autorităţile vor introduce noi perioade de valabilitate ale rovinietelor pentru autoturisme, de 10 şi 90 de zile, pe lângă cele disponibile în prezent, al căror preţ rămâne nemodificat. Astfel, cele d…
Hunedorenii s-au împuţinat cu 67.000 în circa 10 ani
Rezultate definitive recensământ În schimb, judeţul se află pe primul loc din ţară cu cel mai mare procent al populaţiei care trăieşte la oraş După aproape doi ani de la Recensământul Populaţiei şi Lo…
De azi, hunedorenii vor plăti mai mult pentru gazul metan
Iulie – luna scumpirilor Creşterea de preţ este diferenţiată în funcţie de tipul consumatorilor şi este prima din acest an Prima zi a acestei săptămâni aduce scumpiri atât la utilităţi, cât şi alte pr…
Hunedorenii pot cumpăra cu reducere volumele publicate de „Poeditură şi Tipografie”
Un nou stand de carte cu vânzare va fi deschis, timp de o lună, în incinta Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” din Deva. De joi, 27 iunie, de la Secţia de Artă a instituţiei, hunedorenii vor putea …
Aproape 6 la sută dintre hunedorenii activi sunt şomeri
Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara, sfârşitul lunii mai a consemnat o nouă scădere a ratei şomajului în judeţ. Astfel, acest indicator a ajuns la 5,96 la sută…
Hunedorenii încheie sezonul cu atitudine resemnată
Semieşec la despărţire Trupa de pe Cerna nu a reuşit să câştige ultimul meci din campionat, remizând pe teren propriu cu FC Zalău Elevii lui Marius Opric au încheiat returul cu acelaşi rezultat cu car…
De la 1 iulie, hunedorenii vor plãti cu 11 la sutã mai mult pentru gazul metan
Scumpiri Facturile de gaz ar putea crește începând cu data de 1 iulie cu trei procente peste valoarea anunțatã. Mai exact, distribuitorii de gaz solicitã o creștere a tarifului cu 10 la sutã ceea ce a…
Hunedorenii, angajaţi la stat – ameninţaţi de disponibilizări
Liber la concedieri! Mai multe companii bugetare se pregătescă să-şi rărească numărul de salariaţi În perioada următoare restructurările din companiile de stat vor deveni o realitate. Senatul a avizat…
Hunedorenii vor primi comunicări scrise prin poştă despre efectele negative ale contrabandei cu ţigări
Poliţia de Frontieră, cu sprijinul JTI România, a lansat Campania “Stop contrabandei cu ţigarete! Eşti fie de partea lor, fie de partea legii”. Desfăşurată în perioada 17 mai – 17 iunie, în sud vest…
Hunedorenii au acaparat „Cupa Amicii”
Tenismenii de la CSŞ Petroşani au cucerit aproape toate trofeele de la competiţia desfăşurată la Tg. Jiu Elevii antrenorului Vasile Medveschi s-au impus la toate categoriile de vârstă la care au luat …
Vin vremuri grele pentru hunedorenii cu rate bancare în valută
Pe fondul devalorizãrii monedei naţionale, creditele în bani străini devin tot mai scumpe Veşti proste pentru hunedorenii care au credite în valută. Leul a pierdut teren în faţa valutelor astfel că î…
Hunedorenii fac memoriu la federaţie
Trupa de pe Cerna a trimis o plângere către forul de la Bucureşti, cerând câştigarea partidei la „masa verde” Principalul motiv pentru care clubul patronat de Alina State cere punctele din celebra par…
Hunedorenii au dominat „Cupa VTM Căprioara”
Piloţii din judeţ au fost cei mai buni la tradiţionala întrecere de raliu de lângă Deva Ajunsă la a doua ediţie după reluarea sa, „Cupa VTM Căprioara 2013” a fost o afacere hunedoreană. Piloţii din j…
Hunedorenii îşi joacă azi promovarea, la Pâncota
Trupa de pe Cerna are nevoie de victorie în judeţul Arad pentru a mai spera la accederea în eşalonul secund „Cu sabia deasupra capului” este dictonul potrivit echipei lui Marius Opric în partida de …
Hunedorenii au 347 de milioane de lei rate neplătite la credite
Restanţele la împrumuturile bancare cresc de la o lună la alta, cele mai mari valori înregistrându-se la cele în lei Locuitorii judeţului Hunedoara întâmpină dificultăţi din ce în ce mai mari la plata…
Hunedorenii, în top la „Cupa Cetăţii”
Sportivii de la CNS Cetate Deva şi CSŞ Petroşani au avut evoluţii remarcabile la tradiţionala întrecere de gimnastică aerobică Judeţul Hunedoara are încă valori în gimnastica aerobică, şcolile de la …
În numai un an, hunedorenii şi-au majorat depozitele în lei cu peste 100 de milioane
Statistici Conform datelor furnizate de Banca Naţională a României(BNR) la nivelul judeţului Hunedoara depozitele în lei ale celor care economisesc în bănci au atins la sfârşitul lunii februarie valoa…
Hunedorenii plătesc mai mult pe alimente decât locuitorii judeţelor cu un nivel de trai mai ridicat
Sărăcie taxată mai scump la tarabă Ultimele date privind preţurile alimentelor de bază care se regăsesc în diverse zone sau judeţe ale ţării, furnizate de Ministerul Agriculturii arată că, deşi hunedo…
Poştaşii hunedorenii se pregătesc de proteste de stradă
Nemulţumiri Sindicaliştii acuză conducerea companiei că pregăteşte concedieri colective mascate Conducerea Companiei Naţionale Poşta Română le „coace” o surpriză neplăcută angajaţilor prin reducerea n…
Hunedorenii se pot (re)califica în industria alimentară
O şansă pentru viitor Oportunitatea îi vizează atât pe cei care lucrează în acest domeniu, cât şi pe cei din afara lui Un proiect finanţat de Uniunea Europeană (UE) ce-i vizează atât pe angajaţii din …
Hunedorenii se apucă de construit
Semnale pozitive Datele statistice relevă faptul că în 2013 s-a dublat numărul de autorizaţii de specialitate eliberate în judeţ Debutul anului consemnează un reveriment al sectorului de construcţii c…
Hunedorenii au datorii de 336 milioane de lei la creditele bancare
Restanţieri de serviciu Fie că e vorba de cele în moneda românească sau cele străine, împrumuturile luate se dovedesc a fi foarte greu de rambursat de către beneficiari Locuitorii judeţului Hunedoara …
Hunedorenii, invitaţi să stingă lumina la „Ora Pământului”
La fel ca în fiecare an, municipiul Hunedoara se va alătura, şi în 2013, campaniei de protejare a planetei intitulată „Ora Pământului”. În cadrul acesteia, hunedorenii sunt invitaţi, sâmbătă, 23 marti…
Hunedorenii care îşi casează autoturismele vor primi 1.500 de euro
Liber la „Rabla” din aprilie! Folosirea doar a unui singur vocher la cumpărarea unei maşini noi este una dintre principalele modificări ale acestui program în 2013 Ministerul Mediului intenţionează ca…
În caz că barajul de la Râu Mare Retezat cedează, hunedorenii nu pot fi alarmaţi. Sistemul nu funcţionează
Prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu (foto) a declarat ieri că sistemul prin care ar trebui făcută alarmarea hunedorenilor în caz că barajul de la Râu Mare-Retezat cedează este nefuncţional.…