Procesul în care poliţistul Adrian Sucilă, de la Vulcan, este judecat pentru pornografie infantilă a fost amânat, ieri, din nou, din acelaşi motiv ca şi la primul termen. Agentul de poliţie a solicita…


El este „poliţistul anului”!
„Nu a fost deloc uşor să decidem poliţistul anului”, după cum a declarat şeful IPJ Hunedoara, comisarul Liviu Dumitru Gabriel, însă, în urma deliberărilor, s-a hotărât, până la urmă, cui îi revine ace…

Adrian Sucilă, poliţistul acuzat de pornografie infantilă: „Habar nu am cum au ajuns acele fotografii în calculatorul meu”
Agentul susţine că este nevinovat şi că nu are nimic de-a face cu pozele descoperite, la percheziţie, de anchetatori, în care ar apărea minori dezbrăcaţi Procesul în care poliţistul de la Vulcan, Adri…

Poliţistul Sucilă, chemat iar în faţa judecătorilor. Azi are loc primul termen în procesul de pornografie
Un alt dosar, întâia înfăţişare Poliţistul de la Vulcan, Adrian Sucilă (37 de ani), dă astăzi iar ochii cu judecătorii. El trebuie să se prezinte în faţa instanţei din Petroşani, unde are loc primul t…

Libertate „cu porţia” pentru poliţistul Adrian Sucilă: ieri a fost scos din arest, azi s-ar putea întoarce!
Procurorii au solicitat ca agentul de la Vulcan, acuzat de pornografie infantilă, să fie închis. Magistraţii de la Petroşani şi-au declinat competenţa de soluţionare a cererii lor, urmând ca Tribunalu…

Poliţistul Adrian Sucilă e „cu un picior”, din nou, în arest! I se aduce o nouă acuzaţie: pornografie infantilă
La doar o săptămână de la eliberare, agentul de Vulcan a fost ridicat, ieri dimineaţă, de ofiţerii de la „Crimă Organizată” şi adus la Deva pentru audieri. La final, procurorii DIICOT au decis ca aces…

Poliţistul Adrian Sucilă poate răsufla uşurat. În sfârşit, e liber!
După ce, pe toată perioada detenţiei sale, a cerut, în repetate rânduri, fără succes, să fie scos din închisoare, fostul agent de la Vulcan a primit, ieri, un verdict favorabil din partea instanţei Ho…

Poliţistul Adrian Sucilă dă azi ochii cu magistraţii, pentru prima dată în 2013
Fostul om al legii, de la Vulcan, va fi prezentat instanţei din Petroşani, unde va avea loc un nou termen în procesul în care este judecat pentru act sexual cu un minor După ce şi-a petrecut sărbători…