Întruniți în ședință extraordinară, consilierii locali din Deva au aprobat, astăzi, 14 septembrie, depunerea a încă trei proiecte în cadrul apelurilor prin Programul Național de Redresare și Rezilienț…


Cavaleri și domnițe, demonstrații de lupte, jonglerii cu foc, la „Deva Medieval Fest”
Atmosferă medievală, la sfârșitul acestei săptămâni, în reședința județului Hunedoara, unde se va desfășura „Deva Medieval Fest”. Cavaleri și domnițe, lăncieri, zâne, toboșari vor fi prezenți în orașu…

„Turist la Cetatea Deva”, la ediția a treia. Dansuri și cântece medievale, dar și un târg de meșteșuguri tradiționale pentru vizitatori
Muzică medievală și renascentistă, dansuri, ateliere și prezentări de instrumente muzicale vechi, de toate acestea vor avea parte turiștii și localnicii prezenți duminică, 11 septembrie, în fortăreața…

Trafic rutier închis, timp de două ore, în zona Parcului ,,Cetate” din Deva
Traficul rutier va fi închis duminică, 11 septembrie, timp de două ore, în zona Parcului „Cetate” din municipiul Deva, ca urmare a desfășurării acțiunii sportive pentru copii „Tinerii pe bicicletă”. P…

Handbalistele de la CSM Deva, victorioase la Campionatul Național feminin de Handbal pe Plajă, premiate de administrația publică
Handbalistele de la CSM Deva care au câștigat prima ediție a Campionatului Național feminin de Handbal pe Plajă au fost premiate, astăzi, de administrația publică locală, în cadrul unei festivități ce…

Ansamblul Folcloric „Silvana”, felicitat de reprezentanții Primăriei Deva, pentru reușitele de la festivalurile internaționale
Membrii Ansamblului Folcloric Silvana al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva s-au întors de curând din Serbia unde au participat la două festivaluri de folclor, dedicate comunității de români de …

Criteriile de repartizare a locuințelor sociale, valabile pentru anul 2023, în municipiul Deva, aprobate
Consiliul Local Deva a aprobat, în ședința ordinară de joi, 25 august, noile criterii de stabilire a ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și de repartizare a locuințelor din fon…

DEVA: A fost aprobat studiul de fezabilitate pentru amenajarea soclului şi amplasarea unei statui a Reginei Maria, în fața Prefecturii
O statuie a Reginei Maria urmează a fi amplasată în fața Prefecturii județului Hunedoara. În cadrul ședinței de Consiliu Local al municipiului Deva, de astăzi, s-a votat aprobarea studiului de fezabil…

Primăria Deva pune la dispoziție parcare gratuită pe perioada “Super Rally”
Primăria Municipiului Deva pune la dispoziția persoanelor fizice și a persoanelor juridice care parcau pe străzile și bulevardele din oraș unde se desfășoară vineri, 19 august și sâmbătă, 20 august 20…

Festivalul “DEVAră” începe astăzi. Patru zile pline de evenimente culturale și muzicale
Festivalul „DEVAră”, organizat pentru al doilea an consecutiv în reședința județului Hunedoara, începe astăzi, 4 august. Până duminică inclusiv, devenii vor avea parte de mai multe manifestări cultura…

O nouă petrecere cu spumă, la ștrandul din Deva, la finalul acestei săptămâni
O nouă petrecere cu spumă va avea loc în incinta Ștrandului Municipal din Deva. Amatorii de distracţie sunt invitaţi sâmbătă, 30 iulie 2022, la “Spuma Party”, cu muzică bună și multă spumă. “Spuma Par…

Artiști de folk de renume, din trei generații diferite, în festival la Deva
Iubitorii muzicii folk sunt așteptați la prima ediție a Festivalului „Folk la Cetate”, eveniment organizat de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din municipiu, mâine seară…

Au fost desemnați câștigătorii concursului de fotografie ,,I Love DEVA”. Expoziția poate fi vizitată până în 22 august, la Centrul Cultural din municipiu
Au fost desemnați câștigătorii concursului de fotografie ,,I DEVA”, organizat de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva. Cele mai reușite fotografii au fost premiate în c…

Populația din Deva, consultată pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului. Anchete în trafic
Primăria Deva derulează activitățile necesare elaborării Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului. În perioada ce urmează, cetățenii vor fi consultați prin anchete realizate în trafic. A…

Vernisajul expoziției de fotografie ,,I ♥DEVA” va avea loc, vineri, la Centrul Cultural “Drăgan Muntean”
Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva va găzdui vineri, 22 iulie, vernisajul expoziţiei de fotografie ,,I ♥DEVA”. Expoziția va avea loc în Holul Mare al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, înce…

Mai mulți „ochi electronici” în Deva. Primăria dublează numărul camerelor de supraveghere video din municipiu
Sistemul de supraveghere video din municipiul Deva va fi îmbunătățit. Încă 61 de „ochi electonici” vor supraveghea ce mișcă în oraș. Consilierii locali au votat astăzi, 18 iulie, studiul de fezabilita…

Regal de muzică populară, cu ansambluri și artiști de renume, la Deva. A început „Festivalul de Folclor al Cetății”
„Festivalul de Folclor al Cetății”, organizat pentru al doilea an consecutiv, la Deva, a debutat aseară, în Parcul „Cetate” din municipiu. Evenimentul, care se desfășoară în perioada 13 -15 iulie, reu…

O nouă demonstrație de airsoft la ștrandul din Deva. Replici ale unor arme și dispozitive militare reale, expuse
Ștrandul Municipal din Deva va fi gazda unei noi demonstraţii de tactică airsoft, prezentări de replici și echipamente airsoft sub motto-ul ,,Airsoft – sport pentru toți”. Evenimentul va a…

Tichetele gratuite de transport pot fi ridicate de către beneficiarii deveni începând din 18 iulie
Persoanele care beneficiază de tichete de călătorie gratuite pentru transportul public local din municipiul Deva (pensionarii cu venituri lunare mai mici de 1.500 de lei), că în perioada 18 iulie – 19…

Lucrările de modernizare a Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” (Școala Generală) din Deva continuă
Lucrările de modernizare și reabilitare, cu ajutorul fondurilor europene, a Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva (Școala Generală) sunt în grafic. Proiectul are o valoare de două mi…

Lucrările de reabilitare termică a blocului 60 de pe Aleea Streiului, din Deva, se apropie de final
Lucrările de creștere a eficienței energetice a blocului 60 de pe Aleea Streiului, din municipiul Deva, sunt realizate în proporție de 80 la sută, a informat conducerea municipalității. Reabilitarea c…

Punct fix pentru recenzare în cadrul Primăriei Deva
Cetățenii din municipiul Deva, care nu s-au recenzat, se pot prezenta la sediul primăriei din localitate, pentru completarea chestionarelor. Pentru a veni în sprijinul locuitorilor, dar și în vederea …

Primăria Deva a plătit alocațiile pentru elevii cu cerințe educaționale speciale
Primăria Municipiului Deva a plătit, astăzi, 5 iulie, suma de 110.000 de lei reprezentând plata ajutoarelor sociale aferente lunilor mai și iunie 2022 pentru elevii cu C.E.S. (cerințe educaționale spe…

Continuă modernizarea cartierelor din municipiul Deva. După Dorobanți, acum se lucrează în zona Dacia
Municipalitatea deveană continuă seria investițiilor în cartierele orașului. Lucrările de reabilitare și modernizare se extind în mai multe zone. După Dorobanți – primul cartier în care s-au făcut amp…

Deva: Tichete sociale, de 250 de lei, pentru persoanele cu venituri reduse. Cererile pot fi depuse începând de joi
Devenii care au venituri reduse pot să solicite sprijinul Direcției de Asistență Socială Deva, pentru a beneficia de tichete sociale, în valoare de 250 de lei fiecare, pentru achiziționarea de aliment…

Peste 100 de locuri vor fi disponibile la noua creșă din Deva
Au fost semnate primele contracte de execuție pentru 15 creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic, incluse în Programul național de construire de creșe, derulat de Ministerul Dezvoltări…

„Un weekend ca în filme”, cu Filarmonica de Stat din Sibiu!
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită duminică, 19 iunie 2022, în Parcul Municipal „Cetate” din Deva, la un spectacol extraordinar, pe toate gusturile și pentr…

Seniorii din Deva vor avea un club reabilitat, reconfigurat și modern. Valoarea proiectului este de peste 25.000 de lei, fără TVA
Seniorii din municipiul Deva vor beneficia de un Club destinat petrecerii timpului liber, modern, reabilitat și reconfigurat. Potrivit reprezentanților Primăriei Municipiului Deva, a fost publicat dej…

Campania educațională ,,Hai în echipa mea!”, la final. Elevi de gimnaziu de la școli din Deva, implicați în acest proiect
Elevi de gimnaziu de la școli din municipiul Deva au fost implicați în proiectul educațional – ,,Hai în echipa mea!”, aflat la a patra ediție. ,,Hai în echipa mea!” este o campanie de informare …

Elevi din cinci țări, în vizită la Deva, în cadrul unui proiect educațional Erasmus
Peste 50 de elevi și cadre didactice de la Liceul de Arte ,,Sigismund Toduță” din Deva și de la școli din Germania, Italia, Polonia, Portugalia și Letonia s-au aflat astăzi în reședința de județ. Aceș…