Plan de investiţii Drumuri de acces şi băi pentru elevii cu handicap locomotor se numră printre priorităţi Directorii de şcoli din Petroşani au solicitat sprijin primăriei din localitate pentru a fi s…


Şcolile din Deva vor avea din toamnă terenuri de sport reabilitate
Modernizări Pentru început, aproape zece unităţi de învăţământ vor beneficia de o astfel de investiţie din partea primăriei În şedinţa de ieri a Consiliului Local (CL) din municipiul Deva, aleşii au a…

„Sanitarii pricepuţi” din liceele şi şcolile din Hunedoara s-au întrecut la salvat de vieţi
Concurs şcolar, faza locală Acordarea primului ajutor în caz de înec, a unor răni la mână sau a unor arsuri s-au numărat printre probele pe care au trebuit să le treacă, ieri, mai multe echipaje de el…

Campanie contra traficului de persoane, în şcolile din judeţul Hunedoara
„Informează-te! Viitorul îţi aparţine”, la a doua ediţie Elevii şi profesorii hunedoreni vor afla totul despre cum să lupte contra traficului de persoane prin intermediul unei campanii judeţene derula…

Şcolile din Valea Jiului, „lovite” de infecţiile respiratorii
Absenţi pe bandă rulanţă Deşi cam „bate vântul” prin clase, profesorii îi sfătuiesc pe părinţi să-şi ţină acasă copiii „răciţi” pentru a nu-i îmbolnăvi şi pe cei sănătoşi Sute de elevi din Valea Jiulu…

Şcolile hunedorene, invitate să descopere „diversitatea” printr-un proiect ACES
Academia Şcolilor din Europa Centrală (ACES) dă startul unui nou concurs de proiecte elaborate prin parteneriat cu alte şcoli. Unităţile de învăţământ din judeţ sunt aşteptate să se înscrie în această…

Jandarmii, cu ochii pe școlile din județ. Patru avertismente și-o amendă, împărțite în doar o săptămână
Înjurături, aruncarea unei substanțe iritant- lacrimogene sau alungarea unor intruși, cu asta s-au confruntat cei peste 80 de jandarmi care au asigurat, pe parcursul săptămânii trecute, măsurile de or…

Şcolile din judeţ, păzite de zeci de jandarmi
Peste 80 de jandarmi hunedoreni s-au aflat, săptămâna trecută, în preajma unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţ pentru a veghea la siguranţa elevilor. Potrivit căpitanului Nicolae Răducu, …