Connect with us
Data: 07/02/2025
.

Actualitate - Eveniment

Eveniment „incendiar” în centrul Devei

Publicat

pe

Sute de angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara vor „lua cu asalt”, sâmbătă, Piaţa Unirii, din muncipiul Deva, unde vor organiza un eveniment „incendiar”, prilejuit de împlinirea a 166 de ani de la luptele din Dealul Spirii şi a aniversării „Zilei Pompierilor din România”.

Evenimentele menite să marcheze acest moment aniversar vor lua startul în această seară, de la ora 21:00, când pompierii îi aşteaptă pe hunedoreni, în Piaţa Unirii, din Deva, unde vor organiza o expoziţie de fotografie cu momente imortalizate în timpul acţiunilor la care au participat. De asemenea, participanţii la acest eveniment vor putea urmări şi un filmuleţ în care au fost puse laolaltă frânturi din timpul celor mai dificile acţiuni de salvare derulate de echipe din cadrul ISU Hunedoara.

Mâine, de la ora 10:00, în prezenţa unor invitaţi de seamă, pompierii vor organiza o paradă militară, de amploare la care vor lua parte aproape 200 de ofiţeri şi subofiţeri din cadrul ISU şi de la nivelul subunităţilor. Defilarea pompierilor va fi urmată de parada tehnicii de intervenţie, de ultimă generaţie, achiziţionată prin Programul Operaţional Regional. În plus, cei mai merituoşi pompieri, paramedici, scafandri şi specialişti în descarcerare sau domeniul pirotehnic vor fi premiaţi. Mai mult, cadrele militare care s-au remarcat prin modul de îndeplinire a atribuţiilor, pregătire profesională şi comportare demnă vor fi avansate în gradul următor înainte de termen.

Advertisement

Actualitate

Concert caritabil: ,,Despre Dragoste și nu numai…” – o seară dedicată solidarității și muzicii, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Sala Mare a Centrului Cultural “Drăgan Muntean” din Deva va găzdui în data de 23 februarie 2025, începând cu ora 18:00, un concert caritabil.

Intitulat „Despre Dragoste și nu numai…”, concertul este organizat de Episcopia Devei și Hunedoarei, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”.

Evenimentul va fi susținut de părintele Radu Trifon, consilier cultural al Episcopiei Devei și Hunedoarei, alături de invitații săi, Ioan și Filip Trifon, Alin Gheju și Alex Bari. “Pe parcursul serii, publicul va fi răsfățat cu o selecție de cântece din repertoriul românesc și internațional, iar versurile și melodiile vor reflecta profunzimea și diversitatea sentimentului de dragoste”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Scopul acestui concert este, totodată, unul nobil. Fondurile strânse îl vor sprijini din nou pe Fabian, un tânăr de 18 ani din Hunedoara, care se află într-un dificil proces de recuperare, după cele 10 intervenții chirurgicale craniene suferite. “Vă așteptăm cu inimile deschise la Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” pe 23 februarie, la ora 18:00, pentru a-l încuraja, prin muzică și solidaritate, pe Fabian”, au transmis organizatorii.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Tânăr, reținut pentru furt calificat

Publicat

pe

Redactat de

Un tânăr de 27 de ani, din municipiul Vulcan, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit că ar fi autorul unor furturi comise prin metoda ,,chei potrivite”.

Polițiștii au identificat tânărul  în urma unui plan de acțiune care a avut ca obiectiv prevenirea și combaterea infracțiunilor de furt calificat, comise din locuințe situate în municipiul Vulcan.

În urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Vulcan au identificat, în data de 05 februarie a.c., un tânăr bănuit de comiterea a două infracțiuni de furt, înregistrate inițial cu autor necunoscut.

Este vorba despre un tânăr de 27 de ani, din Vulcan, care  prin folosirea unor chei potrivite, ar fi pătruns, în perioada 16 ianuarie – 01 februarie a.c., în locuințele persoanelor vătămate, profitând de faptul că proprietarii erau plecați din localitate.

Tânărul ar fi sustras mai multe produse electrocasnice, componente de mobilier și bunuri de uz caznic, în valoare de aproximativ 52.500 lei, pe care le-ar fi valorificat în județele Hunedoara și Gorj.

O parte din bunuri, în valoare de aproximativ 20.000 lei, au fost recuperate, urmând a fi restituite persoanelor vătămate.

Advertisement

Tânărul urmează a fi prezentat în cursul zilei de azi Judecătoriei Petroșani, cu propuneri corespunzătoare.

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Incendiu de vegetație uscată, la Petrila

Publicat

pe

Redactat de

Incendiu de vegetație uscată, la Petrila

Pompieri ai Detașamentului Petroșani împreună cu un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Petrila intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe un teren cu vegetație uscată din zona Maleia, orașul Petrila.

Pompierii acționează pentru stingerea flăcărilor care se manifestă pe aproximativ 2-3 hectare. Intervenția echipajelor de stingere a localizat incendiul și a eliminat riscul ca flăcările să se propage la gospodăriile din apropiere.

Se acționează pentru lichidarea incendiului. Intervenția este în desfășurare. Vom reveni cu informații.

FOTO: ISU Hunedoara

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate