Actualitate
Evenimente deosebite în comuna Vața de Jos

Comuna Vața de Jos este o frumoasă localitate din Țara Moților. Așezarea zărăndeană are în componență, pe lângă localitatea de reședință omonimă, alte 12 sate, acestea fiind Basarabasa, Birtin, Brotuna, Căzănești, Ciungani, Ocișor, Ociu, Prăvăleni, Prihodiște, Tătărăștii de Criș, Târnava de Criș și Vața de Sus.
În amintirea lui Arsenie Boca
Comuna Vața de Jos este una dintre localitățile rurale mari ale județului Hunedoara, având o populație de aproape 4.000 de locuitori, și se întinde pe o suprafață de peste 200 de kilometri pătrați. În această comună au văzut lumina zilei multe persoane celebre. Printre acestea sunt scriitorul și militantul anticomunist Marcel Petrișor, campionul european și medaliatul olimpic la lupte Roman Codrean, taragotistul Pera Bulz, Tezaur Uman Viu al UNESCO sau arhimandritul Arsenie Boca, canonizat, recent, de Biserica Ortodoxă Română. Recent s-au împlinit 114 ani de la nașetrea lui Arsenie Boca, evenimentul fiind marcat prin oficierea de slujbe religioase în satul în care s-a născut „Sfântul Ardealului”, Vața de Sus. „Pe 22 septembrie a fost săvârșită o slujbă de pomenire a părintelui Arsenie Boca, la biserica din Vața de Sus. Apoi, la finele săptămânii trecute, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul cu hramul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț” de la Vața de Sus – Bujoara, așezământ monahal ridicat în localitatea natală a Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, născut în 29 septembrie 1910. La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru cei trecuți la Domnul”, a declarat Liviu Ioan Lință, primarul reales al comunei hunedorene Vața de Jos.
Oaspeți de seamă
În comuna Vața de Jos s-au organizat, în ultima vreme, și competiții sportive importante. „Am organizat o competiție de off-road, “trial Vața de Jos”, unde am avut un număr de participanți peste așteptări, lucru care nu poate decât să ne bucure. De asemenea, s-a încheiat și „Cupa vățană” la fotbal pentru amatori, o competiție de tradiție în comuna noastră. Titlul a fost câștigat de cei Brotuna, care, în finală, i-au învins pe cei de la Prăvăleni, dar câștigătoare au fost toate echipele participante, pe care le felicit pentru dăruire, și, în special, mișcarea în aer liber. Am fost onorați că la festivitatea de premiere au fost alături de noi nume importante din fotbal, respectiv Florin Maxim, antrenorul de la Corvinul Hunedoara, și Cristian Petrean, președintele AJF Hunedoara, cărora le mulțumim”, a spus Liviu Ioan Lință, actualul și viitorul primar al comunei hunedorene Vața de Jos.
Invitație la „Roadele toamnei”
Un alt eveniment important pentru comunitatea locală din Vața de Jos va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni. „Duminică, 6 octombrie, începând cu ora 12:00, se va desfășura o nouă ediție a manifestării intitulate “Roadele toamnei la Vața”. La loc de cinste vor fi produsele locale, iar aici vorbim despre cele agroalimentare, gastronomice și vânătorești. De asemenea, vor fi prezentate exponate vânîtorești și nu vor lipsi meșterii populari. Cu această ocazie vor fi organizate și ateliere de pictură, olărit și împletit de coșuri de nuiele. Un moment important va fi cel al unui cooking show live, cu produse locale, făcute după rețete autentice din Țara Zarandului. Și, bineînțeles, va fi și un concert folcloric, în care vor evolua artiști locali, dar și invitați speciali, respectiv Cosmin Marta și Florica Tomoioagă. Vă așteptăm să fiți alături de noi”, a lansat o invitație de nerefuzat Liviu Ioan Lință, primarul din Vața de Jos.
Actualitate
Şedinţă de lucru la Bucureşti pe tema noului stadion de la Hunedoara

La sediul Companiei Naționale de Investiții (CNI) din București, a avut loc astăzi o ședință de lucru pe tema noului stadion care va fi construit în municipiul Hunedoara.
La întâlnire au participat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, Dănuţ Florănescu – reprezentant Apa Prod şi Cornel Chezan, din cadrul Serviciului Investiţii al Primăriei Hunedoara.
Timp de aproximativ două ore, s-a discutat pe mai multe teme cu reprezentanţii firmei care se va ocupa de proiectarea tehnică, în prezenţa şefului Unităţii de Supervizori din cadrul CNI – Gabriel Diaconu, precum şi a altor specialişti din cadrul acestei instituții.
“Problemele abordate s-au referit atât la detalii tehnice privind proiectarea şi construirea noului stadion, reţelele de canalizare şi apă din zonă, cât şi la chestiuni referitoare la demolarea actualului stadion. Întrevederile de acest fel se vor repeta ori de câte ori este nevoie, mai ales că este vorba despre cel mai mare proiect de infrastructură din municipiul Hunedoara în ultimii 35 de ani, o investiţie care se va ridica la aproximativ 64 de milioane de euro, fonduri provenite din bugetul CNI, companie subordonată Ministerului Dezvoltării. Mulţumesc Guvernului României pentru că a răspuns pozitiv acestei nevoi a judeţului Hunedoara de a avea un stadion nou şi a adus proiectul până în această fază. Sper ca viitorul Guvern să ducă mai departe, fără tergiversări, acest proiect, alături de toate celelalte proiecte de investiţii în infrastructură, pentru că, până la urmă, beneficiarii direcţi şi de lungă durată ai acestor investiţii sunt cetăţenii comunităţilor în care ele sunt implementate. Date fiind toate incertitudinile create de această perioadă electorală, am fost nevoiţi să temporizăm puţin începerea licitaţiei pentru demolare, însă sper ca, de săptămâna viitoare, să se poată începe şi acest demers. În momentul în care vom avea finalizată şi această procedură, vom putea anunţa şi data exactă la care va începe demolarea vechiului stadion. Sper însă ca lucrurile să decurgă normal şi să nu intervină schimbări majore de abordare a acestor proiecte, de la nivel central”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Sursa foto: Primăria Hunedoara
Actualitate
Activități de prevenție derulate de ISU Hunedoara

În cadrul inițiativei naționale dedicate Zilei Informării Preventive, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara au desfășurat astăzi o serie de activități interactive în Piața Unirii din Deva.
Scopul principal al evenimentului a fost de a educa cetățenii cu privire la măsurile esențiale de prevenire a diferitelor tipuri de riscuri și de a oferi îndrumări clare privind comportamentul adecvat înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.
Echipe mixte formate din specialiști ai Inspecției de Prevenire și salvatori din cadrul echipelor de intervenție ale ISU Hunedoara au fost prezente în mijlocul comunității, răspunzând cu promptitudine întrebărilor trecătorilor. Oamenii au avut ocazia să afle direct de la sursă informații vitale despre prevenirea incendiilor, acordarea primului ajutor, comportamentul în caz de cutremur sau inundații, și multe altele.
Un punct de mare interes pentru public l-a reprezentat prezentarea tehnicii de intervenție și a accesoriilor utilizate de pompieri în misiunile de salvare. Participanții au putut vedea de aproape echipamentele performante cu care salvatorii își desfășoară activitatea, înțelegând mai bine complexitatea și importanța rolului lor în protejarea vieților și a bunurilor.
ISU Hunedoara a transmis un mesaj de mulțumire către toți cei care au fost alături de ei în această zi dedicată informării preventive, subliniind că astfel de acțiuni vor continua zilnic, în diverse locații din județ.
Prin sloganul „PREVENIM, PROTEJĂM, SALVĂM”, pompierii militari hunedoreni își reafirmă angajamentul de a fi permanent alături de comunitate, contribuind activ la creșterea nivelului de siguranță al cetățenilor.
Foto: ISU Hunedoara
Actualitate
FOTO| Grădinița P. P. Nr. 7 din Deva și structurile aparținătoare și-au deschis porțile pentru viitorii preșcolari

Grădinița cu Program Prelungit (P. P.) Nr. 7 din Deva și structurile aparținătoare și-au deschis larg porțile, marți după-amiază, pentru viitorii preșcolari. Copii, însoțiți de părinți și bunici, au avut ocazia să descopere mediul educațional primitor și plin de culoare, în cadrul evenimentului „Ziua Porților Deschise”.
Micii „exploratori”, întâmpinați cu baloane, surprize dulci și multe zâmbete
Grădinița P. P. Nr. 7 din Deva și structurile aparținătoare au fost deschise timp de două ore, între 15:00 și 17:00, pentru vizitatori mici și mari. Cu entuziasm și curiozitate, viitorii preșcolari au avut oportunitatea de a explora și de a se familiariza cu spațiile educaționale, decorate cu multă grijă, în care vor păși din toamnă, în minunata aventură pe care o vor începe, plină de joacă și cunoaștere. Micii „exploratori” au fost întâmpinați cu baloane, surprize dulci și zâmbete calde, iar părinții și bunicii au putut afla mai multe informații despre activitățile educative și recreative – variate și interesante, în care sunt implicați cei mici.
„Părinți, bunici și copiii interesați au fost invitați să calce pragul Grădiniței P. P. Nr. 7 Deva și structurilor aparținătoare și să descopere universul minunat al grădinițelor și creșei noastre în cadrul evenimentului „Ziua Porților Deschise”. Această zi specială a oferit oportunitatea de a vizita spațiile de joacă și sălile de grupă primitoare, de a interacționa cu echipa noastră dedicată de cadre didactice și de a afla mai multe despre programul educațional pe care îl oferim. Părinții au avut ocazia să adreseze întrebări și să discute direct cu personalul grădiniței, obținând astfel toate informațiile necesare pentru a lua cea mai bună decizie pentru educația timpurie a copilului lor”, a declarat prof. Daniela Ciobanu, directorul Grădiniței P. P. Nr. 7 Deva.
Sursa foto: Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 Deva
Grădinița P. P. Nr. 7 Deva, alături de structurile sale aparținătoare, oferă un mediu sigur, stimulant și plin de căldură, cadre didactice calificate și pasionate, dedicate dezvoltării armonioase a fiecărui copil, un curriculum bogat și variat, centrat pe nevoile individuale ale copiilor, activități educative și recreative care încurajează creativitatea, socializarea și autonomia. De asemenea, părinții beneficiază de o colaborare strânsă cu cadrele didactice, pentru a asigura o educație de calitate.
Grădinița P. P. Nr. 7 (Aleea Patriei, Nr. 6 ) Deva funcționează cu 10 grupe, iar structurile aparținătoare: Grădinița P. P. Nr. 6 (Strada Aurel Vlaicu, Nr. 3) Deva – cu trei grupe, Grădinița P. P. Nr. 1 (Aleea Salcâmilor, Nr. 3) Deva – cu cinci grupe, Grădinița P. P. Nr. 2 (Strada Titu Maiorescu, nr. 24, corpul B, parter) Deva – cu patru grupe, Grădinița P. N. Nr. 3 (Strada Viorelelor), Nr.3 Deva – cu cinci grupe, iar Creșa Nr. 1 (Strada 16 Februarie, Nr.1) Deva funcționează cu cinci grupe.
În cadrul acestui eveniment, au fost reamintite și etapele de înscriere pentru anul școlar 2025-2026 pentru Grădinița P. P. Nr. 7 Deva și structurile aparținătoare.
Perioada depunere dosare de înscriere:
– Etapa I: 26 mai – 30 mai 2025
– Etapa II: 16 iunie – 20 iunie 2025 (pentru locurile rămase libere după etapa I)
Program înscrieri: Luni – Vineri, între orele 08:30 – 16:00
- Actualitatecu o zi in urma
Descoperire de substanțe interzise într-un bar din Ilia: Doi bărbați, prinși în flagrant de polițiști
- Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier pe DN 76, la Fornădia: Pompierii au intervenit pentru salvarea unui șofer
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sarmizegetusa Ulpia Traiana nu găzduiește evenimente private! – anunță Consiliul Județean Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Fără permis, cu alcoolemie ridicată și vehicule neînmatriculate, incidente în traficul hunedorean
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în prioada 12 – 16 mai, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Minerul Lupeni păstrează șanse la primul loc
- Actualitatecu 2 zile in urma
„Poteca de poveste de la Cetatea Colț” – Primul traseu tematic din România cu benzi desenate prinde contur în Geoparcul Țara Hațegului
- Actualitatecu 3 zile in urma
Marinela Szekely, din nou campioană națională la „Marșul Factorilor Poștali”