Actualitate - Eveniment
Evenimente importante pentru comunitatea din Vața de Jos

Comuna Vața de Jos este o frumoasă localitate din Țara Moților. Așezarea zărăndeană are în componență, pe lângă localitatea de reședință omonimă, alte 12 sate, acestea fiind Basarabasa, Birtin, Brotuna, Căzănești, Ciungani, Ocișor, Ociu, Prăvăleni, Prihodiște, Tătărăștii de Criș, Târnava de Criș și Vața de Sus.
Respect pentru seniorii comunității, dar și pentru cei mici
Comuna Vața de Jos este una dintre localitățile rurale mari ale județului Hunedoara, având o suprafață de peste 200 de kilometri pătrați și o populație de circa 4.000 de locuitori. În ultima perioadă, în comună au avut loc câteva evenimente importante. Unul dintre acestea a fost și tradiționala nedeie. „Am organizat, cu mare bucurie, «Nedeia de la Vața». A fost un spectacol folcloric, în cadrul căruia pe scenă au urcat Adrian Stanca, Cristian Fodor, Mirela Mănescu, Mihaela Oprea, Vlad Lință, Iulia Sârbu, Petruța Tihulcă, Antonia Bogdan, Carmen Muntean și Lorena Tămaș, orchestra condusă de profesorul Ionel Coza, precum și instrumentiștii Mihai Pârva, Răzvan Onc, Iulian Ciur, Dănuț Circo și Raul Benea. Tot cu această ocazie am avut deosebita onoare și plăcere de a premia cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. În cadrul aceliași manifestări am fost bucuroși să premiem și pe micii noștri fotbaliști, care au avut o evoluție de excepție la un puternic turneu desfășurat la Arad”, a declarat Liviu Ioan Lință, primarul comunei hunedorene Vața de Jos.
Pași importanți pentru extinderea reței de apă și canalizare
Apoi reprezentanții administrației publice locale din comuna hunedoreană Vața de Jos au făcut pași importanți pentru implementarea unui proiect extrem de important pentru comunitate. „Luna trecută s-a semnat contractul de finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă și canalizare în comuna Vața de Jos. Astfel, extindem rețeaua de apă în satele Vața de Sus și Basarabasa cu 14.786 metri de rețele de distribuție și 242 de branșamente individuale. Totodată, canalizare în Vața de Jos, Vața de Sus, Tîrnava de Cris, Basarabasa și Brotuna va cuprinde 2 stații de epurare, 23 stații de pompare și repompare apă uzată, 40.751 metri rețea de canalizare apă uzată și 820 racorduri individuale. Valoarea totală a investiției este 49.084.684,72 lei, adică aproximativ 10 milioane de euro, fiind unul dintre cele mai mari proiecte din județul Hunedoara. În prima decadă a acestei luni am semnat, deja, contractul de prestări servicii pentru de proiectare și execuție de lucrări la această investiție”, a precizat Liviu Ioan Lință, primarul din Vața de Jos.
Festivalul taragotului
Un alt eveniment important pentru cei din Vața de Jos, dar nu numai, va avea loc în curând. „Cu mare plăcere anunț că vineri, 19 iulie, cu începere de la ora 19:30, vom organiza cea de-a XII-a ediție de la «Festivalul taragotului». Vor fi prezenți mari maeștri ai acestui instrument, fiind vorba despre Tezaurul Uman Viu al UNESCO, Pera Bulz, concetățeanul nostru, precum și cunoscuții Ionel Coza, Dan Gâdea, Mihai Mariș, Gigi Tăbăcar, Cristian Totpati, Petrică Popa, Ionel Sabo, Remus Novac, Adrian Scorobete, Nicolae Jurj, Adrian Lucaci, Alexandru Cobori și Gabriel Demian. În cadrul acestui spectacol prezentat de Felicia Stoian vor mai fi prezenți și interpreții Olguța Berbec, Ciprian Roman, Ghiță Călțun și Vlad Lință. Vă așteptăm, cu mare drag, la această sărbătoare a noastră”, a lansat o invitație de nerefuzat primarul comunei hunedorene Vața de Jos, Liviu Ioan Lință.
Actualitate
Tânăr, reținut pentru furt calificat

Un tânăr de 27 de ani, din municipiul Vulcan, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit că ar fi autorul unor furturi comise prin metoda ,,chei potrivite”.
Polițiștii au identificat tânărul în urma unui plan de acțiune care a avut ca obiectiv prevenirea și combaterea infracțiunilor de furt calificat, comise din locuințe situate în municipiul Vulcan.
În urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Vulcan au identificat, în data de 05 februarie a.c., un tânăr bănuit de comiterea a două infracțiuni de furt, înregistrate inițial cu autor necunoscut.
Este vorba despre un tânăr de 27 de ani, din Vulcan, care prin folosirea unor chei potrivite, ar fi pătruns, în perioada 16 ianuarie – 01 februarie a.c., în locuințele persoanelor vătămate, profitând de faptul că proprietarii erau plecați din localitate.
Tânărul ar fi sustras mai multe produse electrocasnice, componente de mobilier și bunuri de uz caznic, în valoare de aproximativ 52.500 lei, pe care le-ar fi valorificat în județele Hunedoara și Gorj.
O parte din bunuri, în valoare de aproximativ 20.000 lei, au fost recuperate, urmând a fi restituite persoanelor vătămate.
Tânărul urmează a fi prezentat în cursul zilei de azi Judecătoriei Petroșani, cu propuneri corespunzătoare.
Actualitate
FOTO: Incendiu de vegetație uscată, la Petrila

Incendiu de vegetație uscată, la Petrila
Pompieri ai Detașamentului Petroșani împreună cu un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Petrila intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe un teren cu vegetație uscată din zona Maleia, orașul Petrila.
Pompierii acționează pentru stingerea flăcărilor care se manifestă pe aproximativ 2-3 hectare. Intervenția echipajelor de stingere a localizat incendiul și a eliminat riscul ca flăcările să se propage la gospodăriile din apropiere.
Se acționează pentru lichidarea incendiului. Intervenția este în desfășurare. Vom reveni cu informații.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Tânăr de 25 de ani, decedat pe ruta Hunedoara-Deva

Tânăr de 25 de ani, decedat pe ruta Hunedoara-Deva
Un tânăr de 25 de ani a decedat în cursul după amiezii de azi, 05 februarie a.c., în urma unui eveniment rutier.
Din primele cercetări, șoferul, domiciliat în municipiul Hunedoara, circula pe DJ 687, direcția de mers dinspre Hunedoara spre Deva.
Potrivit primelor verificări, se pare că acesta ar fi pierdut controlul direcţiei în zona localității Cristur și ar fi intrat într-un stâlp de marginea drumului.
În ciuda efectuării manevrelor de resuscitare, echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul tânărului.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Foto: captură Infotrafic județul Hunedoara
- Actualitatecu o zi in urma
Tânăr de 25 de ani, decedat pe ruta Hunedoara-Deva
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
Delgaz Grid: Peste 1.400 de cazuri de potențial consum fraudulos de gaze naturale și energie electrică, identificate în 2024
- Actualitatecu 2 zile in urma
Părintele Arsenie Boca a fost proclamat sfânt. Inclus în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, alături de alți 15 noi sfinți canonizați
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
„Drumul Iancului”, între Vidrișoara și limită cu județul Hunedoara, va fi modernizat
- Actualitatecu o zi in urma
Adrian David, directorul CAS Hunedoara: „Un sistem unitar de sănătate la nivel european este tot mai aproape de realitate”
- Actualitatecu o zi in urma
Bărbat dat dispărut. Poliția solicită sprijinul populației
- Actualitatecu 2 zile in urma
Corvinul își continuă pregătirile la Mogoșoaia
- Actualitatecu o zi in urma
Acțiune de amploare pentru găsirea unui bărbat dispărut în județul Hunedoara