Connect with us
Data: 13/01/2025
.

Actualitate

Exemplu de bune practici în comuna Sarmizegetusa

Publicat

pe

Toată lumea ştie că localitatea hunedoreană Sarmizegetusa a fost capitala Daciei Romane, de aici plecând, practic, formarea poporului român. În prezent, comuna Sarmizegetusa, situată în Ţara Haţegului, la limita cu judeţul Caraş – Severin, are o populaţie de aproximativ 1.200 de locuitori, care locuiesc în cinci sate, acestea fiind localitatea de reşedinţă omonimă şi aşezările aparţinătoare Breazova, Hobiţa – Grădişte, Păucinești şi Zeicani.

Colaborare între primarul în exercițiu și cel ales

Și în această comună au avut loc, la începutul verii, alegeri locale, iar în urma votului exprimat de locuitorii din Sarmizegetusa, așezarea va fi condusă de o nouă administrație. Cu toate acestea, actuala administrație contiună să lucreze în folosul comunității. Mai mult, aici există și o excelentă colaborare între primarul în funcție, Leontin Dorin Hibais, și cel ales, Gina Aurora Socaciu, cei doi dând un exemplu de bune practici în administrație, punând pe primul loc interesul comunei și al cetățenilor. Iar acest lucru se vede și în ce privește proiectele implementate sau care se află în derulare. “Mă bucur că am reușit să finalizăm două proiecte importante pentru comunitate, fiind vorba despre cele legate de unitatea de învățământ din localitatea de reședință. Este vorba despre două proiecte depuse pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pe componenta C15 – Educație. A fost vorba despre achiziționarea de echipamente IT pentru școala din Sarmizegetusa și de mobilier specific desfășurării activității didactice la aceeași unitate de învățământ. Astfel, cadrele elevii și cadrele didactice își pot desfășura activitatea în condiții dintre cele mai bune, la standardele actuale. A fost un proiect în care s-au implicat și colegii din școală și primărie, inclusiv doamna Gina Aurora Socaciu, viitorul primar, cu care am avut și am o colaborare foate bună. Funcțiile sunt trecătoare, iar pentru noi pe primul loc este comunitatea în care trăim”, a declarat Leontin Dorin Hibais, primarul în exercițiu al comunei Sarmizegetusa.

Proiecte care se predau viitoarei administrații

În momentul de față, în Sarmizegetusa sunt mai multe proiecte aflate într-un stadiu avansat de implementare, fiind foarte posibil ca acestea să fie finalizate de noua administrație a comunei. „Este firesc să avem o colaborare bună aici, în Primărie, iar cu domuul Leontin Dorin Hibais a fost una excelentă. Suntem profesioniști și punem oamenii pe primul loc. Și, în mod normal, vom continua proiectele începute de actuala administrație, care sunt importante pentru comunitate. Astfel, a fost finalizată lucrarea la rețeaua de canalizare în localitatea de reședință și în satele aparținătoare Hobița – Grădiște și Breazova, în aceste localității fiind, deja, apă curentă. A fost un proiect finanțat prin Programul Național de Investiții (PNI) Anghel Saligny și suntem în stadiul de predare către operatorul specializat din domeniu. Acum că acesta va fi predat de actuala asdministrație sau de cea care va urma este mai puțin relevant, important fiind ca investiția să poată fi folosită cât mai repede de către locuitorii comunei noastre. De asemenea, vom continua, cu fonduri de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) proiectul privind reabilitarea unor cămine culturale din satele aparținătoare. Lucrările la două dintre acestea, la Păucinești și în localitatea de reședință, au fost finalizate, iar celelalte două, Breazova și Zeicani se apropie de finalizare. Este un proiect început de administrația în funcție și va fi finalizat de cea aleasă, însă este un proiect pentru întreaga comunitate”, a spus Gina Aurora Socaciu, primarul ales al comunei hunedorene Sarmizegetusa.

Actualitate

Schimbări în Consiliul Local al Municipiului Deva

Publicat

pe

Redactat de

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Deva din 13 ianuarie 2025, domnul Cosmin-Răzvan Mareș a depus jurământul de consilier local, după ce mandatul său a fost validat de către Judecătoria Deva. Acesta a fost ales în urma vacantării funcției de consilier local, generată de demisia domnului Tiberiu Claudiu Barstan, din partea AUR.

Cosmin-Răzvan Mareș preia astfel și locul fostului consilier în două comisii importante: Comisia de dezvoltare urbanistică, administrarea domeniului public și privat al municipiului, realizarea lucrărilor publice, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură, precum și Comisia pentru sănătate, protecția mediului înconjurător, protecție socială și servicii publice.

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva:

Salut prezența domnului Cosmin-Răzvan Mareș în echipa noastră. Sunt încrezător că va aduce un plus de energie și profesionalism în activitatea Consiliului Local al Municipiului Deva. Împreună cu toți consilierii locali vom continua să lucrăm pentru dezvoltarea Devei și pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor noștri. De asemenea, vreau să mulțumesc domnului Tiberiu Claudiu Barstan pentru implicarea sa și pentru contribuțiile aduse până acum.

Începând cu 13 ianuarie 2025, Cosmin-Răzvan Mareș își va exercita oficial atribuțiile de consilier local.

Advertisement

Consiliul Local al Municipiului Deva este alcătuit din 21 de consilieri locali, distribuiți astfel: 7 consilieri PSD, 4 consilieri PNL, 3 consilieri AUR, 2 consilieri POT, 2 consilieri USR, 2 consilieri UDMR și un consilier FD.

În concluzie, schimbările din cadrul Consiliului Local al Municipiului Deva reflectă angajamentul continuu al întegii echipe de a răspunde nevoilor comunității și de a susține dezvoltarea durabilă a orașului. Cu un consiliu local complet, format din oameni dedicați, Deva va continua să avanseze pe drumul modernizării, în interesul comunității locale.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Mii de participanți la protestul AUR din Capitală. Deputatul Tiberiu Bârstan: „Unitatea, curajul și credința pot schimba destinele acestei țări”

Publicat

pe

Redactat de

Mii de oameni au protestat, duminică, la București, în Piața Universității și pe străzile Capitalei, împotriva anulării alegerilor prezidențiale de anul trecut. Acțiunea de amploare, organizată de partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), a reunit participanți din toată țară, la protest fiind prezenți și numeroși hunedoreni, membri și simpatizanți ai acestei formațiuni politice, coordonați de liderul Filialei Județene a AUR Hunedoara, deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan.

Am demonstrat împreună că poporul român este mai puternic decât orice obstacol! Mii de hunedoreni și peste 100.000 de români ne-au arătat că unitatea, curajul și credința pot schimba destinele acestei țări. Suntem mândri de cine suntem, mândri de neamul nostru și de rădăcinile noastre adânc înfipte în acest pământ binecuvântat.

Astăzi, mai mult ca oricând, atitudinea, implicarea și curajul nostru pot face diferența. Este timpul să ne ridicăm și să ne apărăm valorile democratice, care au fost grav compromise. Singura soluție pentru ca vocile noastre să fie auzite este strada. Lupta noastră pentru dreptate, libertate și adevăr trebuie dusă cu determinare, pentru că viitorul familiilor noastre, al copiilor noștri, al părinților noștri, al locurilor de muncă și al unei vieți sigure și decente depinde de fiecare dintre noi.

Pe 18 ianuarie, ne dăm din nou întâlnire la Deva, într-un protest care are același scop: să cerem o țară dreaptă, liberă și demnă. România are nevoie de noi toți, iar prin curaj, determinare și implicare putem readuce națiunea noastră acolo unde ne dorim cu toții – un loc de cinste și respect.

Doamne, ajută! Împreună putem învinge!
Suntem poporul care face dreptate. Suntem România!”, a declarat Tiberiu Claudiu Bârstan, Deputat AUR Hunedoara.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Bărbat din Brad, prins de polițiști la volan fără permis de conducere

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii Municipiului Brad au identificat în trafic un bărbat de  48 de ani, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Șoferul, domiciliat în municipiul Brad, a fost oprit în trafic de polițiști în cursul zilei de 12 ianuarie 2025, în jurul orei 16:30.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui  autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

 

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate