Actualitate
Exponatul lunii la MCDR Deva, o carte în limba latină tipărită în 1645, la Paris
Noul an debutează la Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva cu o nouă ediție a proiectului „Exponatul lunii”. Luna aceasta cei care vor trece pragul instituției de la poalele cetății vor putea admira o carte care a fost tipărită la Paris, în anul 1645, care are peste 400 de file. Cartea poate fi admirată pe parcursul acestei luni, de marți până duminică, între orele 09:00 și 17:00, la sediul MCDR Deva.
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, propune publicului, o nouă prezentare din patrimoniul său istoric, în cadrul proiectului „Exponatul lunii”, luna ianuarie 2020.
Exponatul lunii ianuarie 2020 este „o carte străină veche, o elegantă ediție în limba latină din Toma d’Aquino, tipărită la Paris în anul 1645, în oficina tipografică a lui Dionysius Moreau. Volumul este impunător, atât prin formatul de mari dimensiuni, in folio, ori prin numărul mare de pagini, 439, cât și prin aspectul grafic deosebit. Ceea ce sporește valoarea acestui exemplar sunt notele manuscrise lăsate de cei care au deținut cartea, cei care au cumpărat-o sau au primit-o, cei care au citit-o, fapt ce conferă cărții atributul de unicat în peisajul cultural românesc. Însemnele de proprietate de pe fila de titlu dezvăluie drumul urmat de prețioasa tipăritură, din Europa Apuseană până în biblioteca documentară a muzeului din Deva. Astfel, în partea de jos a paginii, un ex libris autograf în limba latină: „Ex libris Constantini Cantacuzeni”, consemnează proprietatea stolnicului muntean asupra cărții, cumpărată poate chiar în timpul studiilor de filozofie și teologie de la Universitatea din Padova. O a doua însemnare anunță noul proprietar, Conventul franciscan din Hunedoara: „Conventus V(ajda) Hunyadensis 1740 die 18 X[=dece]mbris”. În final, cel de-al treilea însemn de proprietate este ștampila muzeului din Deva, unde cartea a poposit în anul 1977”, menționează Georgeta Deju, șef-serviciu al Secției de Istorie și Artă al Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.
Exponatul poate fi văzut, în spaţiul special amenajat şi dedicat Proiectului Exponatul Lunii, din holul Castelului Magna Curia, pe tot parcursul lunii ianuarie 2020, de marţi până duminică, între orele 09.00-17.00.
Actualitate
Corvinul este pe loc de play-off
În Liga 2 de fotbal s-au jucat, cu o singură excepție, meciurile etapei a XIV-a. Reamintim că în Liga 2, unde, la începutul competiției, au fost înscrise 22 de echipe, se joacă un singur tur, la finalul căruia primele șase clasate vor evolua în play-off-ul pentru promovarea în SuperLigă, iar celelate participante vor evolua în două serii de play-out.
Succes cu 2-1 la Oradea
Corvinul Hunedoara a jucat, în deplasare, la Oradea, pe terenul celor de la FC Bihor. Deși hunedorenii nu au drept de promovare în primul eșalon, trupa pregătită de Florin Maxim și-a respectat blazonul de deținătoare a Cupei României și își continuă evoluția pentru atingerea obiectivului, respectiv calificarea în play-off. Pe un teren deloc ușor, Corvinul a început mai bine jocul și, după două ratări ale lui Grigore, reușește deschiderea scorului în minutul 10 când, după o acțiune prelungită de atac, Cărăuș, din a doua încercare, a înscris, cu capul, din apropiere, centrarea lui Velisar. Până la pauză tot Corvinul a controlat jocul, în general, având ocazii mai periculoase decât gazdele, iar la vestiarele stadionului „Iuliu Bodola” din Oradea s-a intrat cu 1-0 în favoarea Hunedoarei. Mitanul secund începe perfect pentru Corvinul, Vladic, bine lansat de Lehaire, fiind faultat în suprafața de pedeapsă, este faultat de Băican. Iar penalty-ul din minutul 48 a fost transformat, cu siguranță, de Manolache. Jocul părea să se îndrepte spre o victorie fără probleme a Corvinului, dar, în minutul 68, arbitrul „vede” un henț, inexistent, la Lehaire, iar penalty-ul fantezist acordat a fost transformat de experimentatul Hora. Corviniștii reușesc să mențină rezultatul până la final, mai ratând, și ei, ceva ocazii, și se impun cu 2-1. În urma acestui rezultat, Hunedoara urcă pe 6, ultimul loc de play-off, cu 23 de puncte, iar Bihorul este pe 17, cu 11 puncte. Etapa viitoare cei de la Corvinul Hunedoara vor primi vizita liderului, AFKC Miecurea Ciuc, asupra acestui subiect urmând a reveni în edițiile următoare ale cotidianului SERVUS HUNEDOARA.
Actualitate
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
Un accident rutier grav a avut loc la ieșirea de pe autostrada A1 către DN 7, implicând două autoturisme și rănirea a patru persoane.
Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit în urmă cu puțin timp, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la ieșirea de pe autostrada A1 pe DN 7, unde a fost semnalat un accident rutier.
Pentru misiune au fost alocate și 3 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că, în accident au fost implicate 2 autoturisme, rezultând rănirea a 4 persoane.
Acestea au fost evaluate și au primit primul ajutor la locul evenimentului și ulterior au fost transportate la spitalele din Orăștie (2 victime), Deva ( 1 victimă) și Hunedoara (1 victimă), pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Pompierii militari au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
În aceste momente, circulația în zonă se desfășoară alternativ.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR): „Am votat pentru candidatul cu o viziune de bun simț pentru oameni și pentru comunități”
Europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler (UDMR) a declarat, duminică, la Hunedoara, că a votat „pentru candidatul cu o viziune de bun simț pentru oameni și pentru comunități, pentru toți cetățenii țării noastre”.
„Am votat, azi, pentru candidatul care are o viziune rațională pentru oameni și pentru comunități, pentru toți cetățenii țării noastre. Am votat pentru candidatul care crede că statul trebuie să fie în slujba oamenilor și care știe că cetățenii nu sunt subordonații statului. După un președinte jucător și un președinte absent, este vremea să avem un președinte responsabil. De aceea, am votat pentru candidatul rațiunii și al bunului simț!”, a declarat europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler.
-
Actualitatecu o zi in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 9 ore in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Primarul din Luncoiu de Jos rămâne realist
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noapte de foc pentru pompierii hunedoreni
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Probleme în sistemul informatic la Registrul Auto Român (RAR). Activitatea, perturbată în întreaga țară