Connect with us
Data: 20/05/2024
.

Actualitate

Expoziția „Omagiu Avram Iancu. 200 de ani de la naștere”, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva

Publicat

pe

O serie de obiecte cu o valoare istorică deosebită, care i-au aparținut marelui erou național Avram Iancu, dar și conducătorilor revoluționari ce i-au fost alături, pot fi admirate la Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) din Deva, în cadrul unei expoziții omagiale dedicată „Crăișorului Munților”.

Expoziția „Omagiu Avram Iancu. 200 de ani de la naștere”, vernisată recent, aduce în atenția vizitatorilor muzeului din Deva o serie de bunuri culturale care evocă personalitatea lui Avram Iancu, precum și ale conducătorilor revoluționari care i-au stat alături.

În cadrul expoziției, pot fi admirate tablouri, gravuri, arme, documente, fotografii, cărți vechi, sigilii ș.a., care compun o secvență din atmosfera epocii în care a trăit ,,Crăișorul Munților”, bunuri culturale ce provin din patrimoniul a două instituții muzeale de prestigiu: Muzeul Civilizației Dacice și Romane și Muzeul Național de Istorie a României.

Obiectele aparțin atât lui Avram Iancu, o parte dintre ele, cât și celor care i-au stat alături. Este vorba despre Alesandru Papiu Ilarian, August Treboniu Laurian, Simion Groza, George Barițiu. În expoziție, sunt și documente, fotografii, tablouri, un tablou, pictat de Mișu Popp, care îl înfățișează pe Protopopul Nicolae Mihălțianu care a fost Protopopul Zarandului și cel care a și rostit discursul funebru la înmormântarea lui Avram Iancu. Mai avem o copie după tabloul lui Barbu Iscovescu, care îl înfățișează pe Avram Iancu, iar această copie a fost realizată de Alexandru Tocariu, în anul 1952. De asemenea, un tablou care ilustrează Adunarea Națională de la Blaj din 3 -5 mai 1848, piese de armament, de pildă, două săbii care îi sunt atribuite lui Avram Iancu (…) Două rarități bibliofile fac obiectul expoziției, două cărți vechi din patrimoniul MCDR. Triodul de Blaj 1771 îl aduce în prim plan pe preotul din Rovina, Simion Groza, care a lăsat câteva cuvinte scrise pe carte, referitoare la luptele duse în Munții Apuseni, în Pasul Buceș, la Știurț și Abrud. (...) Și, perla coroanei, am spune, Îndreptarea legii, tipărită la Târgoviște în anul 1652, pe care însuși Avram Iancu s-a semnat în calitatea sa de Prefect al Legiunii Auraria Gemina și Avocat! Este o carte unică. Această semnătură a înnobilat această carte și i-a dat un titlu de unicat, de tipăritură rară (…) În cadrul acestei expoziții, am căutat să-l înfățișăm pe Avram Iancu în plină putere, viu, plin de curaj, un om al epocii sale, omul care a devenit mitul, care a devenit legenda, care a devenit revoluționarul, eroul, pe care noi astăzi îl omagiem la 200 de ani de la nașterea sa”, spune Georgeta Deja, unul dintre curatorii expoziției.

Expoziția poate fi vizitată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva până pe data de 14 iulie.

Advertisement

Actualitate

Rezultate de excepție pentru atleții de la CSM Deva la „internaționalele” României

Publicat

pe

Redactat de

Stadionul „Nicolae Mărășescu” din Craiova a găzduit, în perioada 18-19 mai, cea de-a 69-a ediție a Campionatelor Internaționale de atletism ale României.

Printre participanți s-au numărat și atleți de la CSM Deva, care au obținut rezultate remarcabile.

Cele mai bune rezultate le-a obținut Florentina Iușco, care s-a impus atât la lungime, cu 6,64, cât și la triplu.

La triplusalt sportiva pregătită de profesorul Nicolae Alexe a reușit un personal best, de
14,25, cu care și-a asigurat calificarea la Campionatul European de la Roma, de la începutul lunii viitoare, acolo unde va concura și la lungime.

Flory își confirmă forma bună în care se află, ea câștigând, fără probleme, weekend-ul trecut, prima etapă a „naționalelor” în aer liber.

Advertisement

Până la Campionatul European, Florentina Iușco va mai participa și la Balcaniada de la Bursa, din Turcia, de la sfârșitul săptămânii viitoare.

La Balcaniadă are mari șanse de a participa, în proba de 3.000 de metri, un alt atlet de la CSM Deva, Dorin Rusu, care a câștigat concursul similar de la Craiova cu un 8:09 foarte bun.

Tot la Craiova atletul pregătit de profesorul Cornelia Juratoni a fost al doilea la 1.500.

O evoluție remarcabilă la „internaționale” a avut și Eric Rus, și el fiind antrenat de Cornelia Juratoni.

Tânărul atlet de la CSM Deva a fost pe patru la 5.000 și pe cinci la 3.000.

Advertisement

Mai trebuie menționat că Eric, în prima etapă a Campionatului Național, a câștigat proba de 3.000 obstacole și al doilea la 3.000.

Vă vom ține la curent cu evoluțiile viitoare ale atleților de la CSM Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 20 – 24 mai, în județul Hunedoara. Vezi unde

Publicat

pe

Redactat de

Rețele Electrice Banat anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 20 -24 mai 2024.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții:

județul Hunedoara

Ziua / Data

Localitatea, strada afectată

Orar

Advertisement
Luni, 20 Mai 2024
Livadia (parțial: zona Livadia de coastă)

09:00 – 17:00

Petroșani, străzile: Botoni, Mandra, Digului; Gatere zona Dalja; Atelier SC Clasima Construct SRL; Stație sortare deșeuri

09:00 – 17:00

Deva, străzile: 1 Mai, Oituz (parțial)

09:00 – 17:00

Sălașu de Jos; Sălașu de Sus (inclusiv Releu TV); Zăvoi; Paros; Mălăiești (inclusiv stație Tratare apa); Nucșoara; Peștera; Parc Național Retezat

09:00 – 17:00

Marţi, 21 Mai 2024
Livadia (parțial: zona Livadia de coasta)

09:00 – 17:00

Advertisement
Sălașu de Jos; Sălașu de Sus (inclusiv Releu TV); Zăvoi; Paros; Malaiesti (inclusiv stație Tratare apă); Nucșoara; Peștera; Parc Național Retezat

09:00 – 17:00

Toplița; Hășdau; Dăbâca; Goleș; Mladin; Dealu Mic; Vălari

09:00 – 17:00

Voia; Vălișoara; Bunești

09:00 – 17:00

Ciungani (parțial)

09:00 – 17:00

Deva, străzile: 1 Mai, Oituz (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement
Miercuri, 22 Mai 2024
Livadia (parțial: zona Livadia de coastă)

09:00 – 17:00

Sălașu de Jos; Sălașu de Sus (inclusiv Releu TV); Zăvoi; Paros; Mălăiești (inclusiv stație Tratare apă); Nucșoara; Peștera; Peștenița; Parc Național Retezat

09:00 – 17:00

Peștenița

09:00 – 17:00

Ciungani (parțial)

09:00 – 17:00

Deva, străzile: 1 Mai, Oituz (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement
Joi, 23 Mai 2024
Sălașu de Jos; Sălașu de Sus (inclusiv Releu TV); Zăvoi; Paros; Mălăiești (inclusiv stație Tratare apă); Nucșoara; Peștera; Parc Național Retezat

09:00 – 17:00

Deva, străzile: 1 Mai, Oituz (parțial)

09:00 – 17:00

Livadia (parțial: zonele Livadia de coasta și Livadia de câmp)

09:00 – 17:00

Crișcior, străzile: Carierei, Zarandului, Izvorului, Pietroasa

09:00 – 17:00

Petroșani, strada Bujorului (inclusiv cabane din zona – parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement
Ciungani (parțial)

09:00 – 17:00

Vineri, 24 Mai 2024
Sălașu de Jos; Sălașu de Sus (inclusiv Releu TV); Zăvoi; Paros; Mălăiești (inclusiv stație Tratare apa); Nucșoara; Peștera; Parc Național Retezat

09:00 – 17:00

Deva, străzile: 1 Mai, Oituz (parțial)

09:00 – 17:00

Livadia (parțial: zonele Livadia de coasta și Livadia de câmp)

09:00 – 17:00

Brădățel

09:00 – 17:00

Advertisement
Brad (parțial: Sanatoriu TBC)

09:00 – 17:00

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Când încep înscrierile la grădiniță

Publicat

pe

Redactat de

În curând se va da startul înscrierilor pentru creșe, grădinițe și servicii complementare de educație timpurie.

Ministerul Educației, sub conducerea Ligiei Deca, a anunțat că prima etapă de înscrieri va începe pe 27 mai.

Anunțul a fost făcut de către ministrul Educației, Ligia Deca, pe platforma Facebook, unde a subliniat și intenția ministerului de a oferi sprijin părinților prin publicarea unui ghid cu cele mai frecvente întrebări și răspunsuri legate de procesul de înscriere.

Conform informațiilor oferite, creșele vor primi copii cu vârste între 3 luni și 3 ani, iar grădinițele vor accepta copii între 3 și 6 ani, cu prioritate acordată celor de 4 ani (grupa mijlocie) și celor de 5 ani (grupa mare).

Citeste mai mult ...

PUBLICITATE ELECTORALĂ

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 23240001

Vând apartament

Vând apartament cu 2 camere decomandat, strada Minerului, blocul 26, scara B, etaj 4, se vinde mobilat sau nemobilat. Pentru mai multe informații sunați la numărul de telefon 0726238869.

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate