Cel mai important eveniment expozițional fotografic din județul Hunedoara, Salonul de artă fotografică hunedoreană, intitulat „ÎnSEMNE fotografice”, ajunge la cea de-a X-a ediţie. Evenimentul, organizat de Colegiul Național „Decebal” din Deva (CND) și Asociaţia Artiştilor Fotografi Hunedoreni (AAFH) are loc, într-o atmosferă festivă, în Sala „Pro Arte” a Colegiului Național „Decebal” din Deva, miercuri, 2 noiembrie, începând cu ora 18:00.
„Salonul de artă fotografică hunedorean ÎnSEMNE fotografice se înscrie în tradiție, e locul în care arta fotografică se consemnează în geografia și istoria județului Hunedoara, e contextul unui proiect de suflet, a unui Atelier de fotografie care invită pe toți iubitorii și pasionații de frumos să se alăture acestui demers artistic, spune prof.dr. Marin Florin Ilieş, directorul Colegiului Național „Decebal” din Deva.
Salonul „ÎnSEMNE fotografice” a rămas, prin numărul participanţilor, un eveniment reprezentativ în agenda culturală a judeţului Hunedoara, fiind o „radiografie” a locului şi importanței pe care o ocupă fotografia în arta hunedoreană. De-a lungul anilor, au expus artiști consacrați, ce reprezintă cu succes arta fotografică la nivel naţional şi internațional, elevi sau cursanți din cadrul școlii de fotografie AAFH. De la o ediție la alta, salonul a devenit o sinteză tot mai valoroasă a nivelului artistic al expozanților.
Catalogul „10 ani – Salonul hunedorean de artă fotografică ÎnSEMNE fotografice”, lansat în cadrul evenimentului
Proiectul expozițional a început în anul 2013, la propunerea directorului Colegiului Național „Decebal” Deva, Florin Ilieş, de a organiza o expoziție de fotografie la începutul anului școlar. În cadrul vernisajului va fi lansat catalogul intitulat „10 ani – Salonul hunedorean de artă fotografică ÎnSEMNE fotografice”. „Între coperțile catalogului aniversar rememorăm, păstrăm și transmitem o filă de istorie a fotografiei hunedorene ce completează patrimoniul cultural-artistic, scoțând în evidență specificitatea locală. Dacă valoarea operelor și saloanelor noastre merită apreciate, ca un reper pentru arta fotografică, timpul își va spune cuvântul…”, spune Grigore Roibu, președinte AAFH și curator al Salonului.
Publicația, cu întâlnirile expoziționale din cei 10 ani de activitate, o vor primi toţi participanții la vernisaj, expozanții și prietenii fotografiei. Expun: Adrian Stoica, Adrian-Gabriel Bartok, Alexandru Ștefănescu, Anca Boldura, Andrei Rosetti, Călin Corpaciu, Cătălin Mătăsaru, Cosmin Stan, Cristian Resiga, Daniel I. Iancu, Eduard Andrica, Edwina Kasler, Francisc Németh, Gheorghe (Gelu) Podea, Grigore Roibu, Horea Preja, Horia Trânc, Gabriel Hotea, Iulian Solda, Elena-Anca Isfan, Claudiu Nelega, Octavian Simion, Nicolae Oprea, Ovidiu Lăpușneanu, Alexandru Popa, Raul Poenar, Marius Romulus Isfan, Toma Rosetti, Valentin Debu, Vasile Sârb, Adrian Kiss, Alexandru Bulc, Cornel Dan, Cornel Gherghişoară, Cristina Lucia Jurj, Cristina Moldovan, Dan Lavric, Adrian Sopincean, Geza Simo, Ioan Todor, Radu Stela Marinela, Sebastian Vasiu, Tudoriță Cozma. Curatori: Grigore Roibu și Andrei Rosetti.
Evenimentul se desfășoară cu patronajul AAFH.
“Au trecut de acum zece ani în care „Atelierul de fotografie”, mai apoi Asociaţia Artiștilor Fotografi Hunedoreni și, desigur, „ÎnSEMNELE fotografice” au devenit un fel de școală liberă tocmai atunci când învăţământul nostru întârzie să reacţioneze la tăvălugul vizual evident. Este mult, este puţin? Nu știm. Dar e „înSEMN” de viaţă…”, conchide Andrei Rosetti, membru fondator AAFH și curator al Salonului.
Evenimentul se va desfășura pe acorduri de muzică jazz, interpretate de chitariștii Zoltan Turi și tânărul Luca Stan.